Ghislaine Maxwell fost găsită vinovată în decembrie pentru că a recrutat și traficat patru adolescente pentru a fi abuzate sexual de Epstein, iubitul ei de atunci. Faptele pentru care a fost condamnată Ghislaine Maxwell au avut loc pe parcursul unui deceniu, între 1994 și 2004.

Înainte de pronunțarea sentinței, Maxwell, îmbrăcată în haine de închisoare, le-a cerut scuze victimelor. Ea a spus că a empatizat cu ele și că întâlnirea cu Epstein a fost „cel mai mare regret” din viața ei. „Asocierea mea cu Epstein mă va păta permanent”, a spus ea, adăugând că speră ca sentința de condamnare a sa la închisoare să le permită victimelor „pace și finalitate”.

„Ghislaine trebuie să moară în închisoare, pentru că eu am fost în iad și înapoi în ultimii șaptesprezece ani”, a spus Sarah Ransome, care nu a depus mărturie la proces, dar a vorbit în afara instanței alături de o altă victimă, Elizabeth Stein.

Maxwell se află în arest preventiv de la arestarea sa în iulie 2020, fiind ținută în cea mai mare parte la Centrul Metropolitan de Detenție din Brooklyn, unde s-a plâns de mirosul de canalizare din celula sa.

Cazul a fost unul dintre cele mai mediatizate de la apariția mișcării #MeToo, care a încurajat femeile să vorbească despre abuzurile sexuale.

Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”
Recomandări
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”

Jeffrey Epstein s-a sinucis într-o celulă a închisorii din Manhattan în 2019, în timp ce aştepta să fie judecat pentru trafic sexual.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

Nic12 29.06.2022, 07:24

Dacă au fost fraieri, veneau în ***, agățau și se distrau cât și cum voiau cu "prospături" de la 10 la 15 ani și nu pățeau nimic! Vezi articolele din Libertatea în care se relatează cum "justiția" din România consideră raport sexual consimțit împerecherea unuia de 40 de ani cu o ființă neajutorată de 12! Hai, să trăim!

Acest comentariu a fost moderat pentru: rasism.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.