Astfel, nativii acestei zodii vor putea face un gest util propriei lor existențe, în apărarea lor sau într-un mai bun și mai corect plasament al calităților lor. Între 8 și 9 noiembrie par a se ivi zorii unei perioade mai bune din punct de vedere bănesc și asta, cu siguranță, din perspectiva planetei Venus care își face intrarea în acest segment, de unde va crea premize favorabile soluțiilor financiare pentru câteva săptămâni. Între 10 și 12 noiembrie la prânz, cei care s-au născut în Fecioară sunt puși din greu la încercare de registrul astral al Scorpionului unde, acum , se aflîă în tranzit, și într-o relație strânsă, Soarele și locotenentul său Mercur, care numai ipostaze delicate va crea. Fecioarele vor fi provocate să se pronunțe cu privire la o situație complicată, cu multe „dedesubturi” despre care nu dețin toate datele sau despre care, mai grav, au fost dezinformați. Dialoguri sunt deseori „înveninate”, rod și manifestare al unor relații  de dușmănie sau rivalitate, ce izbucnesc, acum, în văzul lumii. Săptămână proastă, în ansamblul ei, pentru orice tip de examen, și prin conjugarea acestui tranzit cu efectul puternic al Lunii Noi în Scorpion din 11 noiembrie. O încărcătură afectivă poartă și zilele de 13/14 noiembrie când, sub impulsul unei Lunii în tranzit prin Săgetător, toate blocajele Saturniene de dată recentă apar, cu toate consecințele lor neplăcute într-o lumină clară. Evidența însă nu rezolvă situația ci doar o subliniază.

Toate zodiile aici:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.