Părinții-Pești vor fi mai indulgenți cu copiii lor, îi vor copleși cu dragostea lor, cu atenții sau cu mângâieri. Cei tineri se țin de povești de dragoste și de aventuri. Între 30 noiembrie și 2 decembrie, până la prânz, registrul se schimbă brusc și categoric. Tranzitele acestei perioade au un impact puternic asupra relațiilor de cuplu, cu acte sau fără acte de căsătorie, pe direcția unei lămuriri a situației. Peștii devin categorici într-o chestiune de viață și de viitor. Pe o altă direcție, ei pot fi implicați în discuții de principiu, legate de o posibilă semnare a unui contract sau de perspectiva desfășurării unei activități ce va face, mai târziu, obiectul unei înțelegeri. Este momentul lucidității, al rațiunii. Pentru unii, aceste zile pot aduce provocări speciale în planul carierei, funcției sau al ridicării în rang. 30 noiembrie poate fi o zi importantă prin decizia pe care trebuie să o ia un Pește, drept care trebuie să analizeze oferta cu calm și obiectivitate și să nu intre în panică, speriindu-se că e prea mare răspunderea și prea grea responsabilitatea care i se oferă. De aceea, este indicat să nu piardă din vedere obiectul principal al momentului, prin risipirea în sfaturi de taină și discuții fără finalitate cu persoane care nu au de-a face cu problema. Pentru a da o șansă fructificării unei oportunități sunt de evitat aceste discuții pe 30 noiembrie și, apoi, pe 3 și 4 decembrie.
Toate zodiile aici:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.