Orlando Şchiopu, şeful ISU Bucureşti, a declarat, în jurul orei 8:15, că incendiul a fost lichidat. Potrivit acestuia, clădirea are autorizaţie de incendiu din septembrie 2021. „A fost afectată izolaţia de la acoperiş”, a mai declarat şeful ISU Bucureşti, care a menţionat că pompierii au ajuns în 6 minute după apel.

De asemenea, ministerul Sănătăţii a transmis că a fost verificată instalația electrică din încăperea UPU (clădirea noua) și înlăturat pericolul de incendiu. „La locul evenimentului, un echipaj de stingere va rămâne în supraveghere. Din clădire s-au autoevacuat fără probleme, în cladirea veche a UPU vechi, 7 pacienți și personalul medical”, a precizat ministerul Sănătăţii.

Peste 20 de maşini de intervenţie mobilizate

Incendiul a izbucnit la acoperișul unității, apelul la 112 fiind făcut în jurul orei 07:00. Personalul medical şi cei 7 pacienți care se aflau în noua UPU a spitalului s-au evacuat înaintea sosirii forțelor de intervenție, au declarat autoritățile.

„Primele forţe ajunse la caz au constatat că se degaja fum de la nivelul acoperişului. A fost realizat un dispozitiv pentru stingerea incendiului şi pentru evacuarea persoanelor din interior. În acest moment nu se observă flacără sau fum. Nu sunt persoane rănite”, adaugă ISU.

Ministerul Sănătăţii precizează că incendiul a izbucnit la clădirea nouă a UPU din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar Arseni. „Ministerul Sănătății este în legătură cu conducerea unității sanitare pentru acordarea imediată de măsuri de sprijin în caz de necesitate”, mai anunţă ministerul Sănătăţii.

S-a acționat cu 8 autospeciale de stingere cu apa și spumă, 7 echipaje SMURD, trei de descarcerare şi trei autoscări, mai anunţă ISU.

Incendiul la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Bagdasar-Arseni a avut loc la un an de la tragedia de la Spitalul Victor Babeș din Capitală. Pe 12 aprilie 2021, trei pacienți COVID-19 au murit din cauza unei defecțiuni la TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș din București.

27801798931481975821158617491359667304656527nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Foto: ISU

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Monica Tatoiu, PREMONIȚIE înainte ca românca din Egipt să moară. S-a întâmplat cu 12 ore înainte de tragedie
Playtech.ro
Monica Tatoiu, PREMONIȚIE înainte ca românca din Egipt să moară. S-a întâmplat cu 12 ore înainte de tragedie
"Nu am avut niciodată astfel de dureri". Doi tineri infectaţi cu variola maimuţei povestesc prin ce calvar au trecut
Observatornews.ro
"Nu am avut niciodată astfel de dureri". Doi tineri infectaţi cu variola maimuţei povestesc prin ce calvar au trecut
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Știrileprotv.ro
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Orangesport.ro
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii