Ca în fiecare primăvară, specialiștii Centrului de Protecție a Plantelor București (telefon: 021.413.18.56), din subordinea Consiliului General al Municipiului București declanșează ofensiva împotriva gângăniilor de orice fel. De aceea, de astăzi, 24 aprilie și până la data de 5 mai, adică pe durata a două săptămâni, spațiile verzi, parcurile, aliniamentele stradale, dar mai ales locurile din Sectorul 6 unde se află arbori atinși deja de dăunători vegetali (acarieni, mană, viespi, omizi, păduche buhă) vor fi tratate cu substanțe speciale.

Avertisment pentru stăpânii de animale: substanțele pot fi toxice pentru câini și pisici

Specialiștii Biroului Control Sanitar Veterinar și Fitosanitar din cadrul Primăriei Sectorului 6 îi avertizează pe stăpânii de animale de companie asupra faptului că respectivele substanțe folosite la tratarea plantelor și a copacilor sunt toxice. Din această cauză, pentru a evita intoxicarea sau chiar otrăvirea accidentală a animalelor (câini, pisici) acestea trebuie ținute departe de zonele peste care au fost pulverizate pesticidele împotriva gândacilor.

 

sursa foto: b365

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.