“Credem că fiecare stat are dreptul să își aleagă unde să își pună capitala, iar în cazul nostru, când am decis ca aceasta să fie la Ierusalim, nu a fost ceva ce a venit subit. David a construit Ierusalimul acum 3000 de ani, iar evreii au locuit aici tot acest timp. Cred că nu există națiune în lume care să spună că are o conexiune ca a noastră, cu propria capitală, pentru o perioadă atât de îndelungată”, a declarat pentru Libertatea Yariv Levin.

Ministrul crede că, între prieteni, acest lucru este ceva ce ar trebui să fie respectat, iar toate ambasadele ar trebui mutate la Ierusalim.

“Ceea ce a făcut Trump a fost o decizie corectă, el însuși spunând că asta este una dintre cele mai bune decizii ale sale, mutarea ambasadei la Ierusalim, iar odată ce ambasada americană este la Iarusalim, alte state, precum România, vor face la fel. La final, toate țările vor face la fel, este doar o chestiune de timp”, a mai spus ministrul Turismului israelian.

“Situația este una mult mai calmă decât ceea ce vedeți voi la televizor”

Întrebat despre situația actuală din Ierusalim și violențele care au făcut zeci de victime, ministrul a spus că situația nu este una așa cum apare la televizor. “Situația este una mult mai calmă decât ceea ce vedeți voi la televizor, cu atât mai mult cu cât se poate crede că este imposibil ca terorismul sau alte astfel de amenințări să dicteze deciziile finale”, a mai spus ministrul.

Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin
Recomandări
Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin

Levin este de părere că, dacă cineva chiar vrea să promoveze pacea, atunci mișcarea corectă este să mute ambasada la Ierusalim, pentru că așa extremiștii din partea palestiniană vor înțelege că timpul nu trece în favoarea lor, iar prin teroare nu vor obține nimic.

“Refuzul lor de a se așeza la masa negocierilor și a discuta cu noi este ceva ce vine cu mari costuri. O voi spune direct: cred că UE, în multe aspecte, joacă un rol contraproductiv cu privire la procesul de obținere a păcii, pentru că susținerea imediată a fiecărei cereri venite din partea palestinienilor și refuzul de a muta ambasadele la Ierusalim, refuzul de a ne oferi susținere când luptăm sunt lucruri pe care extremiștii aflați de cealaltă a baricadelor le interpretează ca fiind o slăbiciune și îi fac să creadă că pot înainta cereri la nesfârșit, pentru că le vor fi acceptate”, a mai spus Yarin Levin.

“Ne-am simțit jigniți, pentru că au fost state care au refuzat dreptul nostru de a ne alege capitala”

În momentul de față, Europa nu este cel mai mare fan al Israelului, iar acest lucru se vede în deciziile pe care unele state din UE le-au luat cu privire la mutarea ambasadelor, susține ministrul. “Credem că poziționarea unor state din UE este una foarte părtinitoare și, din păcate, îi protejează pe cei care susțin terorismul, în loc să îi susțină pe cei care luptă cu terorismul. În primul rând, ne simțim jigniți. Ne-am simțit jigniți timp de mulți ani, pentru că au fost state care au refuzat dreptul nostru de a ne alege capitala. Este un lucru pe care nu-l acceptăm”, a afirmat Levin, adăugând că toți cei care-i ajută pe israelieni vor avea parte de un tratament special.

Cum se trăiește în Bătrâna, Hunedoara, cea mai mică comună din România: „Pâinea vine o singură dată pe săptămână”. Obiective de modernizare: cabinet medical și repararea ulițelor
Recomandări
Cum se trăiește în Bătrâna, Hunedoara, cea mai mică comună din România: „Pâinea vine o singură dată pe săptămână”. Obiective de modernizare: cabinet medical și repararea ulițelor

“Așa cum premierul Netanyahu a spus, cu primele state care își vor muta ambasadele la Ierusalim ne vom simți obligați să cooperăm mai mult, pentru că dacă ai prieteni care fac astfel de lucruri, atunci ar trebui să le arăți cât de mult îi apreciezi. Cred că vom ajunge la ambasada cu numărul 10 foarte repede”, a mai declarat ministrul Turismului.

Levin susține că mutarea ambasadelor este un moment istoric, poate chiar unic în viața unui politician, de aceea, oamenii care au puterea să ia astfel de decizii ar trebui să o facă fără șovăială.

De asemenea, a subliniat și faptul că, în urma discuțiilor avute cu reprezentanții Guvernului, este foarte posibil ca în acesta an să aibă loc o întâlnire a cele două cabinete, atât român, cât și israelian, pentru a discuta despre o colaborare cât mai strânsă.


INTERVIU VIDEO / Teodor Meleşcanu: Poziţia României în UE nu va fi afectată de scandalul privind mutarea ambasadei la Ierusalim

Rezultate BAC toamnă 2024. Notele, publicate pe edu.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Știrileprotv.ro
Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
FANATIK.RO
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
GSP.RO
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
FANATIK.RO
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Unica.ro
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Observatornews.ro
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu
HOROSCOP
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI