Ion Iliescu, Revoluția din 1989 și Securitatea: costurile dezinformării și ale oportunismului politic
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cercetările arată că acuzația împotriva lui Ion Iliescu pentru crimele de la Revoluție – o stratagemă inițiată și alimentată masiv de fosta Securitate – nu este susținută de probe credibile, scrie Andrei Ursu, fost Director Stiintific al IRRD, membru fondator al Fundatiei Gheorghe Ursu și autor al cărților Trăgători și mistificatori (Polirom 2019), Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989 (Polirom 2022).
O avalanșă de acuzații împotriva lui Ion Iliescu pentru așa zisele crime pe care proaspăt defunctul Președinte le-ar fi comis în decembrie 1989, l-au însoțit pe acesta până pe patul de moarte. Vectorii de opinie au fost numeroși, unii avizați – cu rele, dar și cu bune intenții, fie doar înfierbântați de
dezinformarea vehiculată in principal de fosta Securitate și asociați ai acesteia în ultimele decenii.
Personal, îl consider pe Ion Iliescu un politician oportunist, vinovat, printre altele, pentru preluarea în corpore a foștilor securiști în ianuarie-martie 1990; pentru că le-a asigurat impunitatea, prin decretele de amnistie din aceeași lună. Pentru complicitate la mușamalizările ulterioare ale crimelor de la
Revoluție și din anii 80. Posibil, deci, pentru favorizarea unor criminali împotrivă umanității.
Pentru victimele din „martie negru” de la Târgu Mureș, rezultate în principal din instigări și propaganda naționalistă ale unor foști securiști; propagandă acceptată, demagogic și criminal, de Ion Iliescu, și din care a rezultat coagularea majorității fostei Securități în noul SRI, UM 0215 și alti instituții de forță.
Îl consider vinovat pentru chemarea minerilor, pe care în iunie 1990 i-a îndemnat să ocupe Piața Universității, și cărora le-a mulțumit, când aceștia, incitați și conduși de foști securiști, au bătut sălbatic mii de manifestanți, pe unii dintre care i-au ucis. Pentru aportul său la ura de clasă declanșată după Revoluție, și pentru aportul său la celelalte mineriade (ianuarie 1990, septembrie 1991).
Pentru aportul său la tranziția de cumetrie dominată de fosta aristocrație roșie sau cu ochi albaștri, și de către urmașii acesteia, care în mare parte încă domină (în)justiția, economia și jocurile politice din România.
Însă cercetările noastre arată că acuzația împotriva lui Ion Iliescu pentru crimele de la Revoluție – o stratagemă inițiată și alimentată masiv de fosta Securitate – nu este susținută de probe credibile.
Narațiunea conform căreia Iliescu ar fi inventat sau creat teroriștii în decembrie 1989 pentru a-și justifica și eroiza ascensiunea filo-sovietică la putere (deși este în general tentantă și, pentru unii, satisfăcătoare logic și ideologic), este pur și simplu falsă.
Mai grav, este o facilă și profund ilegală modalitate pentru procurorii militari, în frunte cu Cătălin Ranco Pițu, de a evita cercetarea – mult mai anevoioasă și, în viziunea lor, probabil riscantă – a adevăraților vinovați pentru morții de după 22 decembrie.
Trăgători și diversioniști care, conform probelor covârșitoare adunate chiar de procurori, timp de 30 de ani, în Dosarul Revoluției – au fost tot din Securitate. Freneticul maraton publicitar al tânărului pensionat fost șef al Parchetelor Militare este un ultim episod al dezinformării care încearcă să asigure impunitatea „rezistenților” lui Ceaușescu din neaoșa DSS.
Pentru cei care au uitat sau n-au prins încă de veste că teroriștii care au declanșat focul după fuga dictatorului erau luptătorii Securității, pregătiți exact în acest scop de la începutul anilori 80, recomand cărțile Trăgători și mistificatori; probele pe care le-am adus la iveală, împreună cu echipa de cercetători cu care în 2022 am lucrat la IRRD, în cartea Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989; probele disponibile pe blogul colegului meu Roland O. Thomasson; studiile, articolele și podcasturile noastre, printre care - pe Zaiafet cu Catalin Moise
seria de la Colecționarul de Istorie cu Matei Udrea
în seria de 12 episoade cu Dragoș Mușat de la Viva Historia; podcastul de la Mogul TV cu Cristian Ghinea, etc.
Rechizitoriul și producțiile mediatice ale domnului Pițu preiau în cea mai mare parte narațiunile
propagate de peste trei decenii, din laboratoarele dezinformării de cadre cunoscute de Securitate și
informatori ai acesteia precum Pavel Coruț, Filip Teodorescu, Alex Mihai Stoenescu, Sorin Roșca
Stanescu, Iulian Vlad, Vasile Mălureanu, Cristian Troncotă, Ion Cristoiu, etc.
Faptul că Rechizitoriul respectiv a fost respins de trei instanțe de judecată reflectă neregularități majore: ignorarea probatoriului – covârșitor - care implică fosta DSS în actele de tip terorist; folosirea cu precădere a mărturiilor cadrelor de Securitate; externalizarea, fără a oferi probe credibile, a vinovățiilor.
Susținuta ofensivă mediatică a autorului acestui „melanj de politica, istorie și drept”, dar și reactivarea unor alți propagatori ai acelorași legende (precum Grigore Cartianu) poate fi legată și de faptul că în acest
moment, Dosarul Revoluției este din nou în lucru la Secția Parchetelor Militare.
Iar noul șef al acesteia, generalul magistrat Adrian Nicolau, nu crede în varianta domnului Pițu (conform declarațiilor pe care ni le-a făcut, în mai multe rânduri). Mai mult, domnia sa consideră că identitatea teroriștilor drept „rezistenți” ai Securității este „cea mai plauzibilă”.
Un om nu trebuie condamnat pentru crime pe care nu le-a comis, oricât de vinovat ar fi fost pentru
altele. Mai ales când aceste acuzații privesc crimele din momentul zero al noii noastre democrații. Mai
ales când aceste acuzațîi asigură impunitatea adevăraților vinovați. Nu este corect nici juridic, nici moral.
La moartea lui Ion Iliescu, mă simt obligat să atrag atenția asupra unei consecințe puțin înțeleasă a
deziformarii la care am fost supuși, respectiv a legendelor plantate în spațiul public și repetate ad
nauseam, în mai multe variante, de mașina de dezinformare a fostei Securități.
Externalizarea vinovăției și acuzațiile împotrivă lui Iliescu / FSN pentru pretinse crime la Revoluție, ba chiar pentru o presupusă lovitură de stat pro-sovietică (pentru care, de asemenea, nu am găsit probe credibile) și pentru mult invocatul neo-comunism care i-ar fi urmat, au putut contribui la nostalgia pentru național-comunismul ceaușist, a cărei magnitudine ne-a șocat recent.
În legătură cu așa-zisul neo-comunism, aș vrea să clarific un aspect pe care mulți poate l-au uitat. Se știe
că la prima sa apariție televizată din 22 decembrie 1989, fostul bolșevic Iliescu a declarat că Ceaușescu a
„întinat idealurile” comuniste.
Apoi, din balconul CC, a început cu „dragi tovarăși”. A fost huiduit.
Politician abil și alunecos, a renunțat rapid la „idealuri”. A înlocuit instantaneu formula de adresare cu „dragi concetățeni”.
Ion Iliescu a înțeles la timp că românii se săturaseră nu numai de imundul cult al personalitățîi lui Nicolae Ceaușescu și al sinistrei soațe, dar și de comunism.
Programul FSN pe care l-a citit în aceeași seară la TVR îi aparținea în cvasi-totalitate lui Dumitru Mazilu. După cum am arătat în cartea Trăgători și mistificatori – acesta a fost un disident autentic și un revoluționar radical în 1989, arestat și maltratat în noaptea de 21-22 decembrie și amenințat cu moartea începând din ianuarie 1990, chiar dacă în tinerețe fusese el însuși securist).
Programul FSN consfiintea renunțarea la hegemonia PCR, alegeri libere, întoarcerea la o economie liberă, apropierea de Europa. Cu toate tertipurile politicianiste care au urmat, și în pofida crimelor de la Mineriade, sistemul politic și social-economic al României nu s-a mai întors în comunism.
Chiar dacă destinele tranziției au rămas, în mare parte, în mâna fostului aparatchik comunist reformat, înconjurat de foștii corifei ai represiunii ceaușiste.
Revenind la sorginea nostalgiei. Conform ultimului sondaj INSCOP, „Două treimi dintre români spun că
Ceaușescu a fost un lider bun”.
Or, această aberație are o evidentă paternitate în dezinformarea propagată de 35 de ani de Securitate. O
dezinformare inițiată, după cum vă amintiți, de Ceaușescu însuși („lovitură de stat”, „agenturili de la Est
și de la Vest”, etc) și preluată astăzi atât de un candidatul prezidențial construit de foști securiști (despre
care am mai scris, cât și, iată, de procurorii militari.
Logica dezinformării e simplă: fosta Securitate și asociații săi din mass-media și justiție au deplasat
mânia populara din decembrie 1989 - îndreptată împotrivă dictatorului Ceaușescu, a național-
comunismului și a Securității - către un alt vinovat.
Dacă Iliescu a dat o lovitura de stat filo-sovietică și a ucis români în acest scop, înseamnă că dictatura pe care a înlăturat-o nu o fi fost chiar atât de rea.
Ceaușescu poate că a fost un patriot, iar instituția care l-a slujit, i-a asigurat cultul personalității și a
terorizat acest popor pentru a-l canta osanale, poate că a fost, de fapt, ea însăși, patriotică.
Astfel, în mentalul colectiv, o mare parte din povara și crimele comunismului tărziu au fost fie uitate mai
ușor, fie transferate asupra unui vinovat de serviciu, mai prezent și mult mai ușor de acuzat.
Printr-o dramatică, toxică dar și semnificativă ironie a sorții, în agora recriminării publice, Iliescu a dus în spate, până la moarte, nu numai acuzațiile pentru crimele comise, probabil, cu adevărat (spre exemplu, la
Mineriade) dar și pentru cele comise de cei pe care i-a luat în brațe încă din ianuarie 1990, și cărora le-a
asigurat, cel puțin prin inacțiune, impunitatea.
Pentru mai multe detalii din vastul probatoriu pe care l-am cercetat (3300 de volume de anchetă,
mărturii din toți acești ani provenind inclusiv de la foști securiști, militari, civili, răniți, medici, și actori
importanți ai evenimentelor) vă invit să vă uitați pe cărțile, studiile și podcasturile amintite mai sus.
După cum am arătat recent într-o discuție cu jurnalista Magda Grădinaru încă din 1990 Iliescu a acceptat jocul fostei Securități și a intrat, cu arme și bagaje, în rațiunea sa naționalistă. Deși pe 31 decembrie 1989 l-a arestat pe Iulian Vlad și a desființat formal Securitatea, aceasta nu a fost desființată în fapt.
Securiștii au revenit, încă din 9 ianuarie 90, la serviciu, în aceleași locuri de muncă, pe aceleași dosare. În cea mai mare parte, nu li s-au luat dosarele, și controlul pe care au continuat să-l exercite prin acest instrument de șantaj (1.500.000 de dosare de urmărire informativă, 500.000 de dosare de informatori), a rămas și este încă enorm.
Foști securiști au controlat serviciile secrete și au crescut generații de ofițeri SRI, SIE, 0215/DIPI/DGIPI/DGPI, care astăzi au ajuns probabil la apogeu.
Puternica fibră populară de antisovietism, justificată din cunoscutele motive istorice, pe care Ceușescu a
încercat să o exploateze prin cunoscuta strategie wag the dog („agenturili”).
Fibra anti-rusească a fost exploatată și de fosta Securitate, care a încercat să-și externalizeze vinovăția pentru crimele de la Revoluție către filo-sovieticul Iliescu și același dușman extern, KGB sau GRU. În mentalul colectiv, mulți au rămas la varianta asta.
O variantă care mai ales astăzi, în contextul crimelor de război genocidare ale lui Putin, este cu atât mai facilă. Astăzi, când s-a uitat că în 1989 românii se uitau cu speranță la reformele lui Gorbaciov (al cărui nume s-a scandat atât la Timișoara cât și în București la Revoluție), iar liderul sovietic de atunci renunțase la doctrina agresivă a lui Brejnov (dovada fiind renunțarea fară lupta la celelate țări socialiste – Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, RDG – unde URSS avea în 1989 sute de mii de soldați și divizii de tancuri).
Basarab1948 06.08.2025, 19:16
Despre „tragatorii”(„teroriștii”)de la„revoluție?!Dupa ce se așezasera lucrurile-Silviu Brucan(batrâna caiafa kominternista) care a redactat și popularizat in Occident faimoasa„Scrisoare a celor 6”(kominterniști) impotriva lui Ceaușescu-declara intr-un interviu din presa occidentala-ca integritatea țarii era grav amenințata de influente„lobby-uri”in Occident- care insistase pentru declanșarea razboiului mediatic impotriva României-pentru pretins„genocid”in Transilvania-in perioada premergatoare declașarii evenimentelor de la Timișoara-continuate la București in decembrie 1989!Și ca pentru a salva țara,EI-„emanații revoluției”-au inventat diversiunea cu„teroriștii”!„Ne trebuia cel puțin o mie de morți ca sa putem afirma ca la noi a fost o revoluție populara-ca sa putem astfel sa ne legitimam ca reprezentanți ai poporului in fața Occidentului” declara cu cinism Bruckan!Care mai afirma ca in acest scop-tot el lansase in spațiul mediatic occidental„cei 60 de mii de morți de la Timișoara”!