Italia a raportat zilnic mai multe decese prin COVID-19 decât orice altă țară europeană. De asemenea numărul de cazuri continuă să crească, iar Guvernul este îngrijorat de adunările ce ar putea avea loc de Crăciun.

Sandra Zampa, oficial în Ministerul Sănătății, a declarat că masa din Ajunul Crăciunului trebuie să se încheie în jurul orei 20:30, astfel încât oamenii  să se poată întoarce acasă înainte de ora 22. De asemenea, italienii sunt sfătuiți să nu invite acasă de Sărbători persoane care nu fac parte din familie, potrivit Reuters.

„Începând cu 20 decembrie, oamenii vor putea călători în afara regiunii lor doar pentru situații de urgență, cum ar fi îngrijirea unui singur părinte”, a spus ea într-un interviu acordat canalului de televiziune privat La7.

Italia va menține pe perioada sărbătorilor multe interdicții intrate deja în vigoare, precum și împărțirea țării în culorile galben, portocaliu și roșu, în funcție de indicele de infectare.Autoritățile de la Roma speră ca, până de Crăciun, toate regiunile să facă parte din zona galbenă, cu un indice de contaminare scăzut.Restricțiile prevăd că teleschiurile și pârtiile de schi vor fi închise pentru întreaga perioadă de Crăciun. Ipoteza de a putea ajunge la un acord la nivel european cade și, prin urmare, Italia a decis să oprească sărbătorile la munte. Guvernul intenționase, de asemenea, să închidă hotelurile de la munte, însă o decizie în acest sens nu a fost încă luată.

Citeşte şi:

20 copii din Spania au păr pe tot corpul, după ce li s-a dat din greșeală un medicament de creștere a părului pentru dureri de stomac

Țara din Europa care îi primește, fără nici o restricție, pe toți turiștii care au avut COVID-19

Din ce în ce mai mulți imigranți din Germania devin antreprenori. Cum rezistă afacerile în timpul pandemiei

Gigi Becali a „rupt-o” definitiv cu Anamaria Prodan: «Du-te, bă femeie». Reacția extrem de dură a impresarei
PARTENERI - GSP.RO
Gigi Becali a „rupt-o” definitiv cu Anamaria Prodan: «Du-te, bă femeie». Reacția extrem de dură a impresarei
Zodia Gemeni – perioada, caracteristici, personalitate, compatibilitate
HOROSCOP
Zodia Gemeni – perioada, caracteristici, personalitate, compatibilitate
Viața în țara cu cel mai strict lockdown. Oamenii nu au voie nici să meargă la magazin
Știrileprotv.ro
Viața în țara cu cel mai strict lockdown. Oamenii nu au voie nici să meargă la magazin
Şocul pe care l-a avut o călugăriţă când i-a cerut lui Gigi Becali să facă o donaţie: ”Nici apă nu mi-a dat”
Telekomsport
Şocul pe care l-a avut o călugăriţă când i-a cerut lui Gigi Becali să facă o donaţie: ”Nici apă nu mi-a dat”
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)