Iv cel Naiv, scriitorul popular care și-a păstrat anonimatul: „Cred că vocea mea poate deschide ochi și inimi”. Va lansa un basm SF, numit „Anxionauții”

Cititorii vor fi purtați într-o lume delicată, dar și plină de curaj, în care se vorbește despre anxietate, empatie și nevoia de a ne regăsi pe noi înșine – indiferent de galaxia în care ne simțim rătăciți. 

[ez-toc}

Inginerul „contemporan devenit scriitor”

În interviul acordat Libertatea, autorul ne vorbește despre împăcarea cu propriile frici, personajele fantastice pe care le-a creat, dar și despre cum putem, în plan concret, să creștem nivelul de lectură în rândul românilor.

Iv cel Naiv ne-a cucerit prima oară în 2009, cu poeziile pline de haz și înțelepciune pe care le publica în online, pe blogul personal. Inginerul „contemporan devenit scriitor”, așa cum se descrie, cel care nu a practicat niciodată meseria aleasă, dar care are o carieră în publicitate, a ajuns în offline în 2011, atunci când și-a lansat primul său volum de poezii, „Versez”. 

Iv a fost dedicat pasiunii sale și nu degeaba spune că „scrisul înseamnă multe lucruri pentru mine și, printre altele, mă ajută să mă reîntorc la mine, la ceea ce simt și știu că sunt cu adevărat”. 

Au urmat alte cinci volume de poezii („Uibesc”, „Nesfârșesc” sau „Cartea săruturilor”), urmate de două romane, „Să nu ne facem de râs în fața furnicilor” și „Eu-te-am făcut, eu te omor”, toate așteptate și apreciate de cititori. 

Acțiunea basmului SF „Anxionauții”

În prezent, în septembrie 2025, cel mai probabil odată cu începutul școlii, autorul va lansa în cadrul Humanitas Junior „Anxionauții – Pierduți prin Cosmos”, un basm SF pentru copii, în versuri, dar care le va merge la suflet și adulților. Acțiunea urmărește o gașcă de personaje simpatice, pierdute la propriu prin Cosmos, construite, după cum precizează poetul, pentru a reflecta tipologii umane și moduri diferite de a gestiona anxietatea. 

„Sunt oameni care parcurg un drum inițiatic, au frici pe care reușesc să le învingă, au instincte pe care reușesc să le urmeze, au suflete pe care reușesc să le asculte. Și peste toate astea, am scris această poveste cu mult umor care, se știe, e un lubrifiant excepțional atunci când mințile noastre intră în contact cu vreo idee mai abrazivă”, explică Iv.

În esență, este o poveste despre cum putem să fim mai buni, pentru că fragili suntem cu toții. Sau, așa cum spune autorul: „Pregătiți-vă să citiți o poveste plină de umor și candoare despre împăcarea dintre oameni și fricile lor, despre felul în care poți fi învingător fără să ai nicio armă, despre înțelegere și empatie, despre lumi fără de soare, dar pline de exuberanță și culoare, care așteaptă să fie descoperite”.

„A fost ușor să găsesc această poveste în interiorul meu”

Libertatea: Ce te-a determinat să abordezi un gen precum basmul SF în versuri? A existat un moment anume sau o experiență care a declanșat ideea „Anxionauților”?
Iv cel Naiv: Am fost copil, deci îmi plac basmele. Sunt scriitor, deci iubesc să călătoresc prin lumi noi, nemaivăzute. Așadar, a fost ușor să găsesc această poveste în interiorul meu. Am scris-o cu gândul la toate fetele care s-ar bucura să descopere devreme în viață bucuria unei povești SF și la toți băieții care au atâta nevoie de poezie în viața lor.

– Care a fost cea mai mare provocare în scrierea acestei cărți?
– Cea mai plăcută provocare a fost să creez un univers science fiction potrivit pentru vârsta cititorilor – nici prea ancorat în știința pentru că poate i-ar fi descurajat, nici prea naiv pentru că ar fi părut complet neplauzibil și poate i-ar fi dezamăgit. Motiv pentru care am citit câteva zeci de cărți SF, iar asta a fost o adevărată bucurie. Cred că din momentul apariției ideii până la predarea manuscrisului au trecut 5, poate 6 luni.

„Cred că toți suntem pierduți prin Cosmos”

– Personajele din carte sunt, la propriu, „pierdute prin Cosmos”. Te simți uneori la fel? E scrisul un sistem de orientare pentru tine sau cum l-ai defini?
– Singuri, pe o bilă mare care se rotește… Cred că toți suntem pierduți prin Cosmos. Doar că în cea mai mare parte a vieții nu ne gândim la acest fapt. Scrisul înseamnă multe lucruri pentru mine și, printre altele, mă ajută să mă reîntorc la mine, la ceea ce simt și știu că sunt cu adevărat. Este un soi de mecanism GPS complex, care mă ajută să urmez intuiții și să localizez emoții și gânduri pe care, altfel, nu le-aș cunoaște. Scrisul, la fel ca și cititul, este o călătorie continuă.

– Cum ai reușit să echilibrezi elementele fantastice ale unui basm SF cu temele serioase ale fricilor și sănătății mentale, dar și să păstrezi un ton „simpatic și sensibil”?
– Probabil că eu însumi sunt simpatic și sensibil. Dincolo de glumă, am avut grijă să creez niște personaje adorabile, pe care să nu-mi vină să le bag într-o situație îngrozitoare fără să și vreau să le scot de-acolo. Anxionauții nu sunt neapărat niște cazuri medicale (deși au, ca noi toți, micile lor patologii), dar nici nu sunt personajele clasice de basm – care sunt în mod clar rele SAU bune. Sunt oameni care parcurg un drum inițiatic, au frici pe care reușesc să le învingă, au instincte pe care reușesc să le urmeze, au suflete pe care reușesc să le asculte. Și peste toate astea, am scris această poveste cu mult umor care, se știe, e un lubrifiant excepțional atunci când mințile noastre intră în contact cu vreo idee mai abrazivă.

– Deși este un basm, „Anxionauții” pare să rezoneze cu un public larg. Ai avut în minte un public anume când ai scris cartea sau crezi că mesajul său este universal valabil, indiferent de vârstă?
– Am scris o poveste de care să se bucure și copiii și părinții, și băieții și fetele, și visătorii și pragmaticii, și terranienii și extratereștrii.

„E important să nu tindem mereu spre o stare de sănătate perfectă”

– Ce-mi poți spune despre poveste, la ce să se aștepte cititorii?
– Dragi cititori, pregătiți-vă să citiți o poveste plină de umor și candoare despre împăcarea dintre oameni și fricile lor, despre felul în care poți fi învingător fără să ai nicio armă, despre înțelegere și empatie, despre lumi fără de soare, dar pline de exuberanță și culoare, care așteaptă să fie descoperite. Și pregătiți-vă să vedeți toate acestea oglindite în cele mai frumoase ilustrații posibile, realizate de Vali Petridean.

– Fiecare membru al echipajului pare să reprezinte o anumită latură a experienței umane legate de anxietate. Ne poți oferi câteva detalii despre cum ai conturat aceste personaje și ce anume ai vrut să simbolizeze fiecare?
– Personajele reprezintă, într-adevăr, feluri diferite de anxietate și, mai ales despre modul în care ne putem învinge fricile. De exemplu, Eufrikon, căpitanul echipajului, reușește acest lucru prin curaj și prin felul său calm de a lua decizii, Somnucheor, care pe acest fond anxios al ei, doarme foarte mult (de unde și numele), reușește să se echilibreze prin iubirea pe care o descoperă față de un animal de companie. Îi las pe cititori să descopere celelalte soluții la care ajung anxionauții pe drumul lor inițiatic prin Univers.

– Ce speri că vor reține cititorii, în special cei mai tineri, despre sănătatea mentală după ce vor citi „Anxionauții”? Există un mesaj central pe care ai vrea să îl transmită cartea?
– Mesajele principale sunt simple. În primul rând, nimeni nu e perfect sănătos, cu toții suferim de câte ceva. Cred că e important să nu tindem mereu spre o stare de sănătate perfectă, ci să reușim să ne împăcăm cu ceea ce suntem și să trăim cât mai în armonie cu noi înșine. Apoi, suntem cu toții personaje imperfecte, cu bune și rele, fiecare cu quest-ul lui. E important drumul în rezolvarea acestui quest, cu mult mai mult decât rezolvarea.

– Dacă ai putea crea o planetă pentru oameni anxioși, cum ar arăta?
– Premisa acestei povești este că Pământul însuși devine o astfel de planetă. Așadar, răspunsul la întrebare este fix primul capitol al cărții.

„Poezia este, la bază, observație”

– Crezi că literatura, poezia, și arta în general pot juca un rol terapeutic pentru cititori?
– Cred că scrisul este o formă de terapie și de învățare atât pentru scriitori cât și pentru cititori. Arta, în general, ne poate apropia de zone subconștiente, ascunse, din noi înșine. Atunci când descoperim o operă de artă, facem, în fapt, o călătorie în interiorul nostru. În funcție de calitatea operei respective și de disponibilitatea noastră de a călători, putem ajunge până la Techirghiol sau până la Punta Arenas.

– Din perspectiva ta de poet și scriitor, care este rolul poeziei în societatea românească de astăzi?
– Observ că poezia trece printr-o transformare care oglindește, imperfect, cum altfel, transformarea prin care trecem noi, ca nație. Poezia este, la bază, observație. E o reacție la ce ni se întâmplă. Cred că poeții și scriitorii surprind, mai mult sau mai puțin direct, lunga tranziție a României așa cum se reflectă în viața zilnică a fiecăruia. Și, atâta timp cât există libertate, această oglindă funcționează imperfect de frumos, așa cum și trebuie.

– Ce poezie te inspiră pe tine? Există poeți români sau străini care ți-au marcat parcursul creativ sau pe care îi reciți cu plăcere?
– E greu să fii contemporan cu Mircea Cărtărescu și să nu fii influențat de ceea ce scrie. E imposibil să citești Nichita Stănescu și nu-i simți geniul poetic. Dar cel mai aproape de structura mea, de felul meu de a simți, rămâne Marin Sorescu.

– Cum vezi generația tânără de scriitori români? Există voci noi care te impresionează sau tendințe în literatura actuală pe care le consideri promițătoare – îmi poți da câteva exemple?
– Există mulți oameni din generația mea, să zicem, pe care îi citesc cu plăcere: Cosmin Leucuța, Tudor Ganea, Bogdan Răileanu. Cred că e o generație care se poate numi tranziționistă. Marcați de comunism, dar trăind cea mai mare parte a vieții în libertate, ancorați puternic în realism, dar flirtând continuu cu ficțiunea, suntem o generație a scriitorilor care ocupă spațiul uriaș dintre concret și miracol.

„Literatura și arta dau glas tăcerii”

– Cum gestionezi propriile tale frici? Există o frică pe care ai reușit să o transformi în combustibil creativ? Sau una care încă te bântuie?
– Am o lungă relație cu anxietatea. Mă bate adesea un vânt rece înainte de a începe să scriu, însă am învățat să îl las să îmi șoptească idei – transform temerile în personaje, în versuri și în proză. Folosesc adesea scrisul pentru a sonda aceste frici, pentru a le simți amploarea, potențialul. Cred că orice teamă e ca un râu de munte: vine cu o energie pe care o putem capta și folosi în favoarea noastră. Dar pentru asta, trebuie multă muncă de auto-cunoaștere.

– De ce crezi că este atât de important să vorbim deschis despre frici și anxietate, mai ales în contextul societății de astăzi? Cum crezi că poate contribui arta, și în special literatura, la normalizarea acestor discuții?
– În primul rând cred că arta (și literatura, ca exemplu) creează un efect de empatie și oglindire. Când citim un personaj care se confruntă cu frică sau anxietate, vedem oglindit propriul nostru proces interior. Această recunoaștere reduce sentimentul de unicitate a suferinței și ne dă curajul de a căută sprijin. 

Apoi ar fi vorba de catharsis și deconstrucție. Expunerea narativă a trăirilor anxioase oferă o formă de catharsis, transformând durerile interioare în experiențe estetice, eliberatoare. Prin acest act de „ardere simbolică”, frica își pierde din putere. Cred că mai putem vorbi și despre dialog și destigmatizare. Cărțile, piesele de teatru sau poeziile care tratează anxietatea ca pe un subiect legitim contribuie la crearea unui limbaj comun. Atunci când subiectul devine parte din cultura populară, vorbitul despre el nu mai pare „ciudat” sau „tabu”, ci firesc și necesar. 

Literatura, în mod special, ne oferă și modele de comportament și strategii de supraviețuire — de la tehnici de respirație descrise într-un roman, la dialoguri care încurajează căutarea ajutorului medical sau comunitar. În ultimul rând, dar nu cel mai puțin important, se creează ceva foarte simplu: conectare umană. Într-o lume tot mai digitalizată și fragmentată, poveștile care au ca subiect anxietatea cultivă conexiunea umană. Ele ne amintesc că, dincolo de feed-uri și performanțe, suntem fragili și avem nevoie unii de alții pentru a merge înainte. Deschiderea asupra fricilor nu este doar un demers terapeutic individual, ci și un act de solidaritate socială. Literatura și arta dau glas tăcerii, oferă spațiu siguranței emoționale și construiesc punți de înțelegere între oameni.

Soluții pentru a readuce cartea în atenția publicului

– Știm că România se află pe un loc codaș în Europa la capitolul lectură. Cum crezi că putem schimba această situație? Ce rol pot juca scriitorii, editurile, școala sau chiar tehnologia în a readuce cartea în atenția publicului, în special a tinerilor?
– Uite că răspund la această provocare printr-un mini brainstorming, plin de soluții mai mult sau mai puțin serioase:

• Cluburi de lectură în cafenele & parcuri – parteneriate cu lanţuri locale care să ofere prima cafea gratis celui care vine cu o carte.
• Speed dating cu cărți – scurte întâlniri de 3 minute cu autorii locali la cafenea: „Swipe right pentru cărți cu personalitate”.
• Bookflix & Chill – cărți cu trailer video: 30 de secunde teaser.
• Citatul zilei la cafea – sub capacul de takeaway, un mic fragment din poveste: „Ridici capacul și începi un capitol”.
• Scriitori în pijama – dragi scriitori, coborâţi din turnul de fildeș & faceţi live‐uri pe TikTok unde citiţi fragmentul preferat, în pijama.
• Scapă de școala. Înlocuiţi testele grilă cu „escape room” literar – găsiţi indiciile prin lectură ca să scăpaţi din clasă.
• BookSwap Bus – autobuz special unde schimbi cartea veche pe una nouă și socializezi cu cititori.
• Provocări de citit cu recompense – aplicaţii care urmăresc pagini citite, dau badge-uri şi cupoane de reducere la librării.
• Curriculum „carte+film+dezbatere” – şcoala înlocuieşte textele obligatorii cu versiuni după care copiii vizionează filmul şi discută cu autorul online.
• Mini-festivaluri de lectură urbană – weekenduri cu autorii în tramvai, autobuz şi metrou: citeşti „în mişcare” şi îți faci selfie-uri cu scriitorii.
• Transformă cartea într-un joc: – scanează QR‐ul de pe copertă şi primești „puncte de lectură” într-un leaderboard naţional şi premii pentru „maraton de pagini”.

„Scriu pentru că simt că am ceva de spus”

– Chiar dacă ești o voce publică, îți menții anonimatul. Cum echilibrezi dorința de a-ți proteja viața personală cu impactul tot mai mare pe care îl ai asupra cititorilor tăi, mai ales când abordezi teme atât de personale?
– Acesta este un punct sensibil. Îmi place anonimatul pentru că îmi oferă timp și spațiu ca să pot scrie mai mult, mai liber, dar îmi place și energia extraordinară care vine dinspre public. Deocamdată cred că beneficiile care vin din anonimat le depășesc pe cele venite din renunțarea la el. Cu alte cuvinte, deocamdată n-am găsit în interiorul meu un motiv suficient de puternic pentru a renunța la anonimat. Las scrisul să fie unica punte între mine și cititorii mei.

– Cu ce intenție scrii? Dincolo de bucuria de a crea, există un scop mai profund, o misiune personală pe care o urmărești?
– Scriu pentru că simt că am ceva de spus, într-un fel suficient de particular și de personal încât să merite efortul de a fi citit. Cred în felul meu de a privi lumea și cred că vocea mea poate deschide ochi și inimi.

– Din propria ta experiență pe drumul scriiturii – ce poți spune celor care vor să scrie, dar le este frică să nu fie judecați sau nu au curajul să facă public ceea ce gândesc, mai ales în lumea de azi, unde internetul contribuie mult la „validarea cuiva”?
– Veți fi judecați oricum, sunteți deja judecați, deci nu vă temeți să fiți judecați pentru ceva ce ați făcut. E mult mai mare regretul unui lucru nefăcut decât cel al unui lucru încercat și nereușit.

– Și la final, ce așteptări ai de la „Anxionauții” și cum speri să ajungă la cititori?
– Cred că marele meu sfat pentru cei care se pregătesc să intre în lumea scrisului este: lăsați orice așteptare, voi, cei care intrați aici. Pentru că, după peste 10 cărți publicate, am învățat că fiecare dintre ele are drumul ei, independent de așteptările mele. E ca și cum se naște un copil, iar tatăl ar vedea în acel bebeluș inocent un doctor sau un interlop. Cărțile sunt doar cărți, relațiile lor cu cititorii sunt extrem de imprevizibile. Și așa trebuie să fie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro