Unul dintre argumentele avocatului este că în hotărârea Tribunalului București cuvintele „manipulativă”, „Sfatul Popular” și „stipulat” sunt cenzurate pentru că au în componență un cuvânt obscen.
La cererea avocatului, Curtea de Apel București, unde se judecă apelul, a cerut Tribunalului București să comunice dacă în redactarea hotărârii a fost folosit un program de inteligență artificială.
Acuzațiile DNA și hotărârea Tribunalului București
Un dosar în care DNA a trimis în judecată cinci persoane, printre care o funcționară de la Primăria Sectorului 1 și un polițist, a fost finalizat în primă instanță, la Tribunalul București, cu condamnări cuprinse între 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare și cinci ani cu executare.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2018-2019, trei dintre inculpații din dosar (persoane fizice) sunt acuzați că au pus bazele unui grup infracțional care identifica locuințe nerevendicate sau aflate în proprietatea Primăriei București și, folosind acte false, făceau diferite tranzacții. În schemă, spun procurorii, a fost atrasă și o funcționară de la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1.
DNA susține că, după ce identifica proprietățile, gruparea întocmea în fals diverse acte (contracte de închiriere, contracte de vânzare-cumpărare, procese verbale de predare-primire, fișe de calcul, chitanțe, ordine de prefect și chiar titluri de proprietate).
„Ulterior, ar fi fost identificate persoanele dornice să intre în posesia acestor locuințe la prețuri modice, de la care primul inculpat ar fi pretins și primit sume de bani cuprinse între 1.500 de euro și 28.000 de euro. În schimb, a susținut că ar putea interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului București, Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 1 și alți funcționari cu atribuții legate de aprobarea și eliberarea de documente privitoare la imobile administrate de instituțiile menționate și că îi poate determina să întocmească actele necesare dobândirii dreptului de proprietate asupra acelor imobile”, mai acuză procurorii DNA, potrivit cărora unul dintre acuzații din dosar a și mituit (pentru un alt dosar) un polițist de la Secția 12.
În urma procesului, unul dintre acuzați a primit cinci ani de închisoare cu executare, iar polițistul acuzat că a luat 700 de lei și mai multe bunuri a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Funcționara trimisă în judecată a fost condamnată în primă instanță la 2 ani și 8 luni cu suspendare, iar o altă inculpată din dosar a primit trei ani de închisoare cu suspendare. Un acuzat a scăpat prin prescrierea faptelor.
„În mod categoric s-a folosit un program de inteligență artificială”
Hotărârea Tribunalului București a fost atacată cu apel, la Curtea de Apel București, iar la termenul de judecată din 6 aprilie 2026, avocatul uneia dintre inculpatele din dosar, Alexandru Morărescu, a semnalat că în hotărârea Tribunalului București „a observat o prelucrare a declarațiilor prin program de inteligență artificială”.
Avocatul și-a argumentat afirmațiile prin faptul că „există cuvinte care s-au regăsit în declarații, așa cum au fost administrate în faza de urmărire penală și consemnate în actul de sesizare, dar care ulterior au fost prelucrate”. Morărescu a dat exemplu cazul în care „în declarații se vorbește despre inculpat ca fiind o persoană manipulativă, iar în redactarea hotărârii apare o formă modificată a acestui cuvânt”. Aceeași situație, a mai arătat avocatul în instanță, se regăsește și în privința cuvântului „stipulat” și a expresiei „Sfatul Popular”.
„În mod categoric s-a folosit un program de inteligență artificială”, a concluzionat avocatul, care a subliniat că apărarea are suspiciuni rezonabile cu privire la capacitatea programului informatic „de a interpreta probele reprezentând declaraţii, de a reţine o anumită situaţie de fapt ca urmare a interpretării acelor probe, de analiză şi sinteză a informaţiilor care izvorăsc din acele mijloace de probă sau de efectuare a unui raţionament juridic”.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avocatul-alexandru-morarescu--foto-facebook-819x1024.jpg)
„Era o persoană foarte manip…a(cuvânt obscen)tivă”
Libertatea a analizat hotărârea Tribunalului București la care face referire avocatul și a descoperit că în document, cuvintele „manipulativă”, „stipulat” și „Sfatul Popular” sunt cenzurate pentru că au în componență un cuvânt obscen. Hotărârea Tribunalului București redă o declarație în care se spune despre unul dintre inculpați că „era o persoană foarte manip…a(cuvânt obscen)tivă”.
În același document se menționează că în două titluri de proprietate s-a „stip…a(cuvânt obscen)t, în mod nereal” constituirea unui drept de proprietate asupra unor imobile. De asemenea, hotărârea conține și o referire la un document de arhivă: o decizie a „Comitetului Executiv al Sfatului Pop…a(cuvânt obscen)r al Capitalei R.P.P.”.
„Pot fi rezultatul unor autocorectări”
Avocatul care a sesizat anomalia a spus în pledoaria sa că „există programe de inteligență artificială care adaptează anumite cuvinte, astfel încât nici măcar prin citire sau cel puţin vizual să nu fim agresaţi din punct de vedere al moralei, însă, atâta vreme cât în cuprinsul declarației și al rechizitoriului nu apare aceeași formulare, nu vede cum s-a ajuns în hotărârea de condamnare să se folosească evitarea acelor patru litere”.
„Pot fi rezultatul unor autocorectări, similare celor existente pe telefoane”, a fost explicația procurorului de ședință, care a mai menționat că „astfel de situații pot apărea în redactarea diferitelor acte”.
Tribunalul București, obligat să spună dacă a fost folosită inteligența artificială
Exploatând modul de redactare al hotărârii, avocatul Morărescu a cerut Curții de Apel București să transmită Tribunalului București o adresă prin care să ceară primei instanțe să comunice programul de inteligență folosit. Procurorul s-a opus cererii, spunând că nu se impune admiterea solicitării pentru că o astfel de cerere „excede probatoriului”, iar „hotărârea nu se motivează cu un program de inteligenţă artificială”.
Avocatul a subliniat că problema cenzurării unor cuvinte nevinovate nu este singulară, observând că „hotărârea instanței de fond este dezlânată, neexistând un fir nici măcar epic, nu există un tratament separat al inculpaților, fiind realizate treceri de la un inculpat la altul și reluări ale unor aspecte deja tratate anterior”.
Curtea de Apel București a admis cererea avocatului și a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul Bucureşti pentru a se comunica dacă a fost utilizat un program de inteligență artificială la redactarea hotărârii judecătorești.
„Cetățeanul respectiv mi-a spus că e de un an de zile într-o colaborare cu CSM-ul”
Contactat de Libertatea, avocatul Alexandru Morărescu a spus că, pentru el, folosirea inteligenței artificiale în justiție nu este o noutate. Avocatul susține că, în urmă cu aproximativ jumătate de an, la el la birou s-a prezentat un cetățean, căruia nu dorește să îi dezvăluie identitatea, care i-a propus spre vânzare un program cu inteligență artificială care ar avea capacitatea să analizeze până la 20.000-30.000 de înscrisuri dintr-un dosar penal, „urmând să arate care sunt divergențele de abordare sau diferențele de descriere a situației de fapt și să dea un pronostic foarte clar cu privire la soluția ce urmează să fie dată în cauză”.
„Eu am fost extrem de neîncrezător și cetățeanul respectiv mi-a spus că e într-o colaborare deja de un an de zile cu CSM-ul, că este implementat un program-pilot la nivelul Tribunalului Militar Iași, în care acest program de inteligență artificială consemnează declarațiile date de martori, de inculpați în fața instanței, nu mai scrie grefierul ce se declară, nu mai dictează nici judecătorul și marele avantaj ar fi că s-ar elimina chestiuni din declarații, din depoziții care n-au legătură cu cauza”, a declarat avocatul Morărescu pentru Libertatea.
Avocatul susține că i-a cerut un exemplu concret, iar dezvoltatorul softului i-a spus că dacă un martor afirmă „nu îmi amintesc exact, dar e posibil să fie ziua de 14 octombrie”, în declarație apare „e posibil să fie ziua de 14 octombrie”. Practic, ar fi eliminate „chestiunile considerate ca fiind reziduale”.
„Eu mi-am exprimat surprinderea, pentru că întotdeauna depoziția martorului sau inculpatului poate să surprindă și chestiuni care țin de capacitatea lui de a înțelege, de capacitatea lui de a memora, de starea în care se află la momentul depoziției. A spus că astea sunt chestiuni reziduale și se reține doar esența”, a mai declarat avocatul.
„Am făcut și un test cu el”
Alexandru Morărescu susține că i s-a spus că în cazul în care programul e pus la dispoziția grefierilor și judecătorilor arată, cel puțin în fază de cameră preliminară, care sunt discrepanțele dintre declarații și arată exact starea de fapt care rezultă din dosar. Avocatul spune că în momentul în care a întrebat la ce se raportează analiza, i s-a spus că la rechizitoriu.
„Am făcut și un test cu el, pentru că cerea o sumă importantă de bani. Îmi spunea că placa video costă foarte mult pentru că trebuie să absoarbă informația de pe 30.000 de pagini. La momentul respectiv eram în cameră preliminară într-un dosar și am zis să fac un experiment. Am vorbit cu clientul meu și dosarul avea vreo 12 volume, în jur de 18.000-20.000 de pagini. I-am dat scanat tot dosarul, îl aveam pe CD, am pus 10 întrebări și după câteva zile mi-a venit cu răspunsurile formulate de acest program de inteligență artificială. Într-adevăr, se raporta la rechizitoriu ca și cum rechizitoriul ar fi fost adevărul absolut”, a mai declarat avocatul Morărescu pentru Libertatea.
„Dacă se confirmă, CSM-ul trebuie să dea rapid niște explicații”
Avocatul susține că în cazul aflat acum pe rolul Curții de Apel București, în care a reclamat folosirea neautorizată a inteligenței artificiale, dacă ipoteza sa este confirmată, primul efect va fi nulitatea absolută a hotărârii și rejudecarea cazului. În plus, mai spune Morărescu, „CSM-ul ar trebui să dea rapid niște explicații”.
„Este evident că și judecătorul, și grefierul doresc să folosească o unealtă care să le ușureze munca. Problema este ce fel de unealtă este și cât din munca unui judecător preia acea unealtă. Aici este problema. Ori spunem: «Da, te-a judecat un robot», ori spunem: «Știi, softul ăsta este autocorector». Nu e ok. Până la urmă acel cuvânt, manipulativă, era unul inocent. Nu exista niciun interes în modificarea acestui cuvânt decât dacă această modificare s-a făcut automat, iar asta înseamnă că declarația a fost prelucrată”, a mai explicat avocatul Morărescu.
Libertatea a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să comunice dacă există programe de inteligență artificială (chiar și sub formă de proiecte-pilot) folosite de judecători la motivarea hotărârilor și dacă există vreo decizie/recomandare a CSM referitoare la utilizarea instrumentelor de inteligență artificială de către judecători. Până la ora publicării nu a fost transmis un răspuns.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_307d0da4def57a1a1da6462421fe075c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cb4fcc8671d393528ab18c5286e652e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5c32122804e2da4c437fd4eb05efdfbf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c4aca8b2551a560fd3e16b44b721dd38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b871c244f23808e5a19e78c6980bbb73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f162c914c3af02fac5c44249c2b4b0dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/judecatoare-de-la-tribunalul-bucuresti-banuita-ca-a-folosit-inteligenta-artificiala-in-motivarea-unei-hotarari--foto-geminigeneratedimageegano0egano0egan-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1227978c8b827698f8317033ff934553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cutremur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romania-datorie-vaccinuri-pfizer-covid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/faimosi-vs-razboinici-joc-19-04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/andreea-marinescu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-1-e1776621044145.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/american-stabilit-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/catalina-grama-la-prima-data-e1776453436283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muscatura-capusa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/iubita-sofer-tir-gateste-cabina-el-conduce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/colete-olanda-taxe-vinted.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/preot-cumpara-mancare-nevoiasi-jefuit-bucuresti-ucrainean-rus-e1776600313859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-oprea0809-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aprindere-de-lumanari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/concediu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.