„Am fost concediat pentru interviul cu Prigojin. Da, ați auzit bine! Ieri, 25 mai, dimineață, producătorul senior al emisiunii de streaming Cart Online m-a informat că proiectul nu mai are nevoie de serviciile mele. Încă o dată: interviul a apărut marți seara, târziu, iar miercuri, la prima oră, mi s-a spus că am fost concediat”, a explicat bloggerul militar rus, într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Apeluri „de sus”, persoane importante „au fost jignite”

„Producătorii proiectului mi-au recunoscut că decizia de demitere a fost luată după apeluri de sus”, a spus Dolgov, care a sugerat că „persoane de rang înalt au fost jignite de unele dintre declarațiile lui Prigojin” și „au decis să se răzbune pe intervievator”.

„În Rusia, slavă Domnului și mulțumiri președintelui, există libertate de exprimare. Nu cred că Vladimir Vladimirovici va fi bucuros să afle că prezentatorul a fost concediat pentru un interviu cu învingătorul de la Artemovsk (n.r. – denumirea rusă pentru Bahmut) și erou al Federației Ruse”, a mai scris Dolgov.

Bloggerul militar a adăugat că a realizat interviul „în timpul liber”, „din proprie inițiativă” și fără a folosi brandul Cart Online.

Jurnalistul a apelat la directorul Institutului pentru Dezvoltarea Internetului, Alexei Goreslavski, care ar fi finanțat proiectul Cart Online, însă acesta l-a direcționat spre producători.

Reprezentanții Cart Online susțin însă că Dolgov a anunțat că pleacă pe 7 mai, cu intenția de a demara un proiect personal: „Contractul nostru cu el s-a încheiat în aprilie. Interviul a fost asumat de el”.

Prigojin: „Vor să-mi închidă gura și au lovit în el”

Într-o declarație pentru News.ru, Evgheni Prigojin a declarat că „cineva încearcă să-mi închidă gura. Dolgov este un ziarist bun, a pus corect toate întrebările care aveau nevoie de răspunsuri. O să văd cum îl vom ajuta”.

În interviul de o oră și jumătate luat de Dolgov pe 23 mai și difuzat a doua zi, Evgheni Prigojin, fondatorul și finanțatorul grupului de mercenari Wagner, care luptă alături de Rusia, a declarat că oamenii săi sunt cei mai buni luptători din lume, dar că armata ucraineană a dus, de asemenea, o luptă aprigă, în special în Bahmut.

„Astăzi, Wagner este cea mai bună armată din lume, iar după ea, desigur, trebuie să spun că ar trebui să fie armata rusă pentru a fi corect din punct de vedere politic, dar cred că ucrainenii sunt astăzi una dintre cele mai puternice armate din lume”, a declarat, marți, 23 mai, Prigojin.

Șeful Wagner a mai spus că ucrainenii sunt „foarte bine organizaţi, foarte bine antrenaţi, iar serviciile lor de informaţii sunt la cel mai înalt nivel, pot opera orice sistem militar cu acelaşi succes, unul sovietic sau unul NATO”.

În același amplu interviu, „Bucătarul lui Putin” a declarat că se teme de o revoluție ca în 1917, dacă ruşii obişnuiţi vor continua să-şi primească copiii înapoi în sicrie de zinc, în timp ce copiii elitei „îşi vântură fundurile” la soare.

Pentru „a nu pierde țara”, Prigojin a propus, pe lângă introducerea legii marțiale, noi valuri de mobilizare și închiderea frontierelor, „ca în Coreea de Nord”.

Şeful companiei ruse de mercenari Wagner a mai declarat că ministrul apărării, Serghei Şoigu, ar trebui înlocuit cu generalul-colonel Mihail Mizinţev, în timp ce şeful Statului- Major General, Valeri Gherasimov, ar trebui înlocuit cu Serghei Surovikin, poreclit „generalul Armageddon” de către presa rusă. Acesta conducea operaţiunile armatei ruse din Ucraina înainte de a fi înlocuit de însuşi Gherasimov.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

Jumbo 26.05.2023, 13:21

Pai ce voiai ba, sa te pupe??? ?. Tradatorii trebuie rezolvati rapid, n ai scapat ba agent cia

Avatar comentarii

VolodimirZelenski 26.05.2023, 13:48

vudejea   •  13.05.2023, 22:29

Stire de azi. la tv- peste 190 de banci sunt in pragul colapsului. Afurisiti chinezii, au facut bucata lumii occidentale cu Ucraina. Se duce tot de rapa, tot. Grey-ule la minte, ce vere nu-ti place St. Petersburg? Cand nu-ti mai vine pensia, te astept crestineste cu un colt de paine. Catelusii ce latra in numele leului o sa-si schimbe vocile :)

Logic. De ce să-l pupe când a dezvăluit adevăruri incomode? Slava Ukraina!

Avatar comentarii

floris 26.05.2023, 14:47

vudejea   •  13.05.2023, 22:29

Stire de azi. la tv- peste 190 de banci sunt in pragul colapsului. Afurisiti chinezii, au facut bucata lumii occidentale cu Ucraina. Se duce tot de rapa, tot. Grey-ule la minte, ce vere nu-ti place St. Petersburg? Cand nu-ti mai vine pensia, te astept crestineste cu un colt de paine. Catelusii ce latra in numele leului o sa-si schimbe vocile :)

esti cam idiot ! cum poate fi numit tradator cineva care pune intrebari si primeste raspunsuri fara sa il forteze cu ceva pe cel intervievat ! numai intr-o autocratie, unde in afara de persoanele de la conducere altcineva nu mai conteaza ca persoana, se poate intampla asa ceva !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.