Președintele României Klaus Iohannis a semnat marți, 24 noiembrie a.c., Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Camera Deputaţilor a adoptat, la data de 11 noiembrie, cu 311 voturi „pentru”, 7 abţineri şi doar un vot „împotrivă”, OUG prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar şi cu 10% salariile bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior şi de alte majorări.
Modificările aduse de Parlament, respectiv măsura privind salariile tuturor bugetarilor, va intra în aplicare cu termenul de 1 decembrie doar după promulgarea actului normativ de către preşedintele Klaus Iohannis, informează România Tv.
OUG 35/2015 prevedea, iniţial, majorarea cu 25% a salariului brut/soldei lunare brute/salariului lunar brut de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, începând cu 1 octombrie 2015 faţă de nivelul avut în luna septembrie 2015. În textul Ordonanţei se stabilea şi asigurarea unui cadru instituţional pentru includerea tinerilor specialişti din sănătate şi învăţământ în categoria persoanelor care pot închiria locuinţe realizate prin programele A.N.L.
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.