Tânărul agronom în al cărui lan de lavandă din Teleorman își fac poze toți orășenii: „Mă bucur că vine lumea, nu mă supăr dacă oamenii rup flori, să-şi ia cu ei”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un tânăr a cultivat un lan de lavandă într-un sat din Teleorman și încearcă să-și facă și o distilerie de ulei din lavandă. Florile frumos mirositoare atrag, ca un magnet, turiști de toate vârstele, care vin să se pozeze cu ele.
Un lan de lavandă e ca muntele vrăjit. Vii în vizită şi pleci după şapte ani. Nu e doar parfumul la mijloc, e şi efectul relaxant al florilor mov, care atrag ca un magnet oameni şi gâze.
Undeva, în Teleorman, lângă un sat, există un astfel de lan. Nu e mare, are 14 ari, dar e faimos. Vin orăşeni de toate vârstele să-şi facă poze aici şi să le posteze pe Facebook.
Acum, la sfârşitul lui iunie, e un adevărat pelerinaj, la care sătenii asistă plictisiţi de pe băncuţele din faţa porţii. Din când în când, câte o maşină opreşte, geamul din dreapta coboară. Răspunsul vine aproape odată cu întrebarea: lavanda e într-acolo!
Soare şi multă răbdare
“Mă bucur că vine lumea, nu mă supăr dacă oamenii rup flori, să-şi ia cu ei. Mă supăr doar dacă văd tufe smulse din rădăcină”, spune Marius Chiţu, 28 de ani, proprietarul obiectivului turistic şi aromatic.
Ne-a rugat să nu publicăm numele satului, că fanii oricum îl găsesc. Dar e bine să nu-l găsească şi alţii, mai puţin iubitori de frumos. Un alt necaz îl reprezintă turmele de oi, pe care ciobanii se încăpăţânează să le mâne pe drumul de pământ de lângă lan.
Absolvent de agronomie, Marius şi-a făcut lucrarea de licenţă pe tema culturii de lavandă. În 2016, împreună cu prietena lui Carmen, tânărul a decis să pună teoria în practică.
“Pe acest teren s-a aflat, cândva, casa bunicilor mei din partea tatălui. Întotdeauna mi-am dorit să fac agricultură, ăsta e visul meu”, spune Marius, care în prezent lucrează şi locuieşte în Bucureşti. E un fermier de weekend, ca mulţi alţii, însă are planuri pe termen lung.
Lavanda este o plantă iubitoare de soare, de aceea terenul pe care creşte trebuie să aibă o expunere cât mai sudică. “Terenul meu e la limită”, precizează Marius. “Intenţia mea este să extind cultura, să depăşesc un hectar.
Pentru o astfel de investiţie, ai nevoie de multă răbdare şi de perseverenţă.Marius Chiţu, cultivator de lavandă:
Pe lângă teren, investiţia în lavandă presupune cumpărarea butaşilor, care costă în jur de 1 leu bucata. Pentru cei 14 ari, Marius a avut nevoie de aproximativ 3.000 de butaşi. Acum are propria pepinieră. Lavanda nu cere prea multe lucrări de întreţinere.
“Nu pun nimic chimic, doar am grijă să nu se înmulţească buruienile”. Marius şi Carmen au plantat butaşii singuri. Pentru restul muncilor, prăşit, plivit, au tocmit muncitori din sat.
“Fireşte, eram foarte hotărât să dau cu sapa singur. Când am văzut că am terminat un rând de săpat, în jumătate de zi, am schimbat strategia. Asta e, nu suntem toţi făcuţi pentru munca asta”, râde Marius.
E drept, dar, în zilele noastre, nu e obligatoriu ca fermierii să aibă constituţia lui Ion al Glanetaşului. Poţi să fii şi ca Apostol Bologa, important e să ai o idee bună.
Planuri pentru o distilerie
Dacă vremea e prielnică, lanul de lavandă are şi o a doua înflorire, în toamnă. Marius verifică florile, să vadă cât de aproape e culesul. “Uleiul se află pe caliciu, se vede ca un fel de sclipici. Dacă plouă înaintea recoltatului, e dezastru”.
Nu am luat nici un fel de subvenţii de la stat, nici nu mă bazez pe aşa ceva.Marius Chiţu, cultivator de lavandă:
Pentru un litru de ulei de lavandă e nevoie de o sută de kilograme de flori. Pe 14 ari, recolta de anul trecut a fost de 7 litri.
Pentru extras uleiul, Marius apelează la un cultivator care are o instalaţie profesională de distilat. “Instalaţiile artizanale nu produc ulei de bună calitate”, explică tânărul.
O distilerie adevărată costă peste 10.000 de euro, iar Marius se gândeşte să acceseze, pe viitor, fonduri europene pentru a-şi putea prelucra singur lavanda.
Deocamdată, întreprinderea cu flori violet seamănă cu un fel de joacă. Marius şi prietena lui se ocupă de tot, inclusiv de branding, marketing, distribuţie, desfacere.
“Sticluţele în care punem uleiul le cumpărăm de pe internet, etichetele sunt concepute de noi, le tipărim la o firmă care se ocupă de aşa ceva. Suntem în curs de a obţine certificatul de calitate pentru produse, astfel încât să le putem livra în farmacii şi în magazine naturiste”, adaugă tânărul.
Miere, ghivece, bucheţele…
Peticul de pământ, pe care sunt încolonate tufe violet, produce, pe lângă ulei şi Like-uri pe Facebook, tot felul de mărfuri.
Butaşi de lavandă în ghiveci, pentru florării, butaşi de lavandă pentru cultivatori, săculeţi cu lavandă, buchete de lavandă, apa de lavandă şi, nu în ultimul rând, mierea de lavandă. Marius ne arată foarte mândru cei patru stupi, plasaţi pe lângă lan. “Tot ce produc testez întâi pe mine”, explică el.
Un litru de ulei de lavandă pur costă, la preţul pieţei, în jur de 250 de euro. În calea cultivatorilor însă apar mereu intermediari, gata să cumpere la preţuri derizorii şi să vândă la preţuri de zece ori mai mari decât cele de achiziţie.
Desfacerea rămâne partea cea mai grea, dar, încet, încet, o vom rezolva.Marius Chiţu, cultivator de lavandă:
La prima recoltă, Marius şi Carmen au vândut bucheţele de lavandă la o gură de metrou din Bucureşti. Mai mult pentru a se convinge că lucrul mâinilor lor aduce un venit, oricare ar fi el. Anul trecut, din cei 14 ari, cei doi au obţinut în jur de 1.500 de euro profit. O sumă pe care Marius o consideră încurajatoare.
“Mai e nevoie de un nume, de un brand, încă nu am găsit nimic mulţumitor”. Pe etichete scrie cu titlu provizoriu Lavandă Teleorman.
Sătenii s-au arătat curioşi în legătură cu lavanda, dar, până acum, nici unul nu s-a lăsat convins să cultive şi el o parcelă cu flori mov, din soiul Sevstopolis, potrivit pentru ulei. “Dacă ar fi mai mulţi cultivatori în zonă, ar fi mai uşor. Oricum ar fi, vreau să fac distileria de ulei, aici, în sat, şi să mai cumpăr teren”, spune Marius.
Discuţia cu tânărul cultivator se încheiase şi totuşi nimeni nu se îndura să plece. “Uneori, vin cu o carte, cu o pătură şi citesc în lan”, mărturiseşte Marius. Ăsta e un câştig mai greu de obţinut decât uleiul preţios. Să ai dreptunghiul tău de calm esenţial.
Ne-am dat apoi cu părerea despre ce lecturi se potrivesc în lavandă, ne-am mai uitat la cer, la turiştii care-şi făceau poze în lan, la albinele care brodau aerul din jurul florilor, mult după apus. Marius a gândit cu voce tare că nu poate umbla în perioada înfloririi cu sapa printre tufe, să nu supere albinele. S-a apucat să smulgă buruienile una câte una.
Au trecut aşa câteva ore, la capătul cărora am plecat, deși tot nu găsisem un motiv imbatabil pentru a ne întoarce în larma oraşului.
