O femeie din Ilfov a făcut public, weekendul trecut, faptul că ar fi “cotizat” la Vasile Marica, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor, SedLex, cu 20.000 de dolari pentru un post de inspector vamal. Acuzaţiile au continuat marţi, când un fost vameş a declarat, într-o conferinţă de presă, că i-ar fi înmânat lui Marica, lunar, timp de cinci ani, între 2.000 şi 2.500 de dolari.

A fost suficient ca imediat să se creeze un scandal mediatic şi ca Agenţia Naţională de Integritate să ne aducă aminte că… există! Reprezentanţii instituţiei au anunţat, ieri, că au luat deja la puricat averile a 13 şefi de sindicate din România. Aceştia sunt nimeni alţii decât vârfurile de pluton care conduc extrem de vocal coloanele de manifestanţi în timpul protestelor bugetarilor (de care nu am dus deloc lipsă în ultima vreme!). Unul dintre cei mai bogaţi lideri de sindicat e, de departe, Marius Petcu, şef la Federaţia Sanitas şi CNSLR Frăţia, care, potrivit ultimei declaraţii de avere, a avut în 2009, împreună cu soţia sa, un venit de aproximativ 150.000 de euro.

Lista liderilor sindicali verificaţi de ANI

1. Vasile Marica, liderul SedLex;
2. Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical;
3. Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa;
4. Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Alma Mater;
5. Vasile Lincu, liderul ProLex;
6. Marius Gruia, liderul SNPPC;
7. Marius Petcu, liderul CNSLR Frăţia;
8. Ion Popescu, preşedintele CNS Meridian;
9. Ion Albu, preşedintele executiv Meridian;
10. Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei Spiru Haret;
11. Liviu Luca, liderul de sindicat de la Petrom;
12. Gheorghe Isvoranu, preşedintele Spiru Haret;
13. Sorin Dumitraşcu, federaţia sindicatelor din administraţia naţională a penitenciarelor.

Marius Petcu: „Muncesc 24 de ore din 24”

4682-334832-mariuspetcu.jpgDupă ce, anul trecut, în presă a apărut că Marius Petcu, şeful CNSLR Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, câştigă 10.000 de euro pe lună, acesta a replicat furios: “Muncesc 24 de ore din 24, şapte zile din şapte”. Potrivit declaraţiei de avere, acesta deţine un teren în Teleorman şi alte patru în Capitală, o motocicletă Honda, o maşină Toyota, un ATV, bijuterii şi tablouri de 20.000 de euro şi, împreună cu soţia, are conturi în valoare de peste 320.000 de euro. Petcu a realizat, în 2009, alături de soţia sa (care lucrează ca secretar general la Federaţia Sanitas şi vicepreşedinte al CNSLR Frăţia), venituri de peste 150.000 de euro.

Dumitru Costin deţine două case

Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), are două apartamente, unul în Piteşti şi altul în Capitală, iar în 2009 a avut un venit de circa 56.000 de euro. La ultimul miting al bugetarilor din Piaţa Victoriei, din Capitală, liderul BNS s-a remarcat printr-o atitudine demnă de un star: în timp ce angajaţii statului îşi strigau foamea, Costin îi “hrănea” cu… autografe!

Bogdan Hossu a donat sindicatului din venitul său4682-334829-hossu.jpg

Bogdan Hossu, şeful CNS “Cartel Alfa”, deţine, împreună cu soţia sa, două apartamente în Capitală, un teren de zece hectare în comuna Milaj, judeţul Cluj, şi depozite bancare de circa 20.000 de euro. În 2009, acesta a câştigat, împreună cu soţia, circa 38.469 de euro, însă mare parte din banii pe care i-a încasat în calitatea sa de sindicalist i-a donat Cartel Alfa.

Vasile Marica stă într-o supervilă în Otopeni

Vasile Marica, preşedintele Sindicatului Naţional Vamal Unirea, al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe şi preşedintele Agenţiei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SedLex a încasat în- tr-un an, din activitatea de sindicalist, circa 20.000 de euro. Alături de soţie, deţine o casă în Otopeni, un apartament în Bucureşti, un Volkswagen Golf şi o Toyota Yaris.

Liviu Luca are un domeniu imens

4682-334831-liviuluca.jpgLibertatea a scris, în repetate rânduri, despre averea colosală pe care o deţine Liviu Luca, liderul sindicatului Petrom. Afaceristul are la Păuleşti, Prahova, un domeniu uriaş, cu o curte mare şi cu o piscină pe măsură. Acesta mai are în Ploieşti patru apartamente la ultimul etaj al unui bloc şi o cramă în- tr- un alt sat din judeţ. Se pare că mai deţine imobile numeroase în Ploieşti, în localităţile prahovene Vărbilău şi Brebu, crame, o exploatare piscicolă, afaceri în viticultură şi în mass-media.

Vameşii arestaţi ne costă 250.000 de lei lunar

Arestarea celor 150 de vameşi şi poliţişti de frontieră din punctele de trecere de la Siret, Moraviţa şi Naidăş a făcut ca toate celulele secţiilor de poliţie să se supraaglomereze. Problemele nu s-au terminat însă după ce s-a găsit un loc pentru fiecare dintre aceştia. Potrivit unor surse judiciare, numai pentru hrană, statul plăteşte lunar 1.700 de lei pentru fiecare dintre învinuiţi. Astfel, mâncarea pentru cei 150 de vameşi costă 250.000 de lei lunar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.