„Este un act de agresiune al premierului în această coaliţie”, a spus Moşteanu.

Moșteanu a mai afirmat că a fost secretar de stat în 2016 şi că ştie că premierul nu aprobă fiecare ordin de ministru. Sunt 250 de subordonati în MS şi alte câteva mii în instituţii subordonate, potrivit Digi24.ro.

„Nu mi se pare că asta (ordinul semnat de Andreea Moldovan, demisă și ea miercuri dimineață – n.r.) ar justifica demiterea unui ministru în cadrul unei coaliţii. Premierul era informat, discuţia despre criterii de carantină era de o lună. Ordinul conţine recomandări pentru autorităţile locale, dar stabileşte mai multe criterii şi aduce echilibru privind deciziile de carantinare între localităţi”, a mai spus Moşteanu.

Întrebat ce decizie va lua USR legat de Coaliţie, Moşteanu a răspuns:

„Să nu discutăm situaţii ipotetice, suntem oameni de stat responsabili. Am fost şi suntem parteneri loiali, pentru că într-o guvernare de coaliţie trebuie loialitate. Suntem şi am fost corecţi, vrem să fim trataţi corect. O să vedem care sunt argumentele. Aştept să văd rezultatul discuţiei dintre vicepremierul Barna şi premierul Cîţu”.

Orice variantă este pe masă, sunt colegi care susţin şi această variantă (de rupere a coaliţiei – n.r.), va exista o discuţie calmă, aşezată, aştept toate detaliile. Este o surpriză faptul că Vlad Voiculescu a fost demis fără o discuţie în coaliţie.

Ionuţ Moşteanu:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Soția lui Călin Georgescu a fost văzută în fel și fel de ipostaze, însă imaginile apărute acum au stârnit un val de comentarii. Brunetă, tunsă destul de scurt și îmbrăcată office… Mulți nici nu ar fi recunoscut-o pe Cristela
Viva.ro

Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Observatornews.ro
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI