Ludovic Orban mai spune, în contextul creșterii numărului de cazuri noi de coronavirus în România, că un factor major de risc îl constituie și mijloacele de transport în comun.
“Din analizele efectuate de INSP şi de specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, se vede clar că riscul cel mai mare de infectare a fost în cadrul evenimentelor, la nunţi, botezuri şi alte tipuri de evenimente, în care nu s-au respectat măsurile de protecţie, numărul maxim de persoane şi alte reguli”, a declarat Ludovic Orban.
“Al doilea factor de risc l-a constituit transportul public, atât cel urban cât, mai ales, intrajudeţean, interjudeţean şi transportul spre platforme industriale, de acasă la locul de muncă şi de la locul de muncă spre casă.
Am solicitat intensificarea controalelor privitoare la respectarea regulilor, de asemenea, luarea de decizii foarte clare”, a adăugat premierul.
Acesta a anunțat că se vor introduce restricții și carantina în localitățile sau zonele unde numărul cazurilor de infectări cu COVID-19 este mare.
“Acolo unde legislaţia impune, trebuie introduse decizii de restricţii pentru a putea preveni răspândirea virusului. Am solicitat Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă să ia decizii de carantinare de localităţi şi de zone”, a mai precizat Ludovic Orban.
România a înregistrat, miercuri, 30 septembrie, un număr-record de cazuri noi, raportând 2.158 de persoane infectate cu COVID-19, la 26.021 de teste efectuate.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro