Familia regală norvegiană este implicată într-o nouă controversă. Marius Borg, fiul cel mare al prințesei Mette-Marit, a fost arestat la Oslo după ce ar fi fost implicat într-o altercație violentă.

Pentru moment, Casa Regală nu a comentat această chestiune, care s-ar afla în spatele absenței soției prințului Haakon de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Borg a fost arestat în noaptea de 3 spre 4 august, după ce o tânără de 20 de ani a sunat la poliție și l-a acuzat pe Marius că „a atacat-o verbal și fizic”.

Ofițerii au ajuns rapid la fața locului, în apropierea apartamentului în care a avut loc presupusul atac, după o petrecere.

Reclamanta a fost preluată de serviciile medicale și internată la spital cu o comoție cerebrală. Fiul prințesei a fost dus la secția de poliție, unde a fost reținut mai mult de 30 de ore.

Ulterior, „playboy”-ul a fost eliberat. În prezent, Borg se află cu mama sa la moșia de la Skaugum, reședința obișnuită a prinților moștenitori.

Marius Borg Høiby este fiul unei iubiri de adolescentă a prințesei Mette-Marit, înainte de a se căsători cu prințul Haakon, în 2001. Chiar dacă Marius participă la evenimentele regale, el nu are îndatoriri pentru casa regală.

Andrew Davidson-Novosivschei, americanul care trăiește la București, predă la „Coșbuc” și scrie poezii în română: „Colegii îmi sunt tare dragi. Îi scuip pe toți, să nu-i deochi” | Interviu
Recomandări
Andrew Davidson-Novosivschei, americanul care trăiește la București, predă la „Coșbuc” și scrie poezii în română: „Colegii îmi sunt tare dragi. Îi scuip pe toți, să nu-i deochi” | Interviu
Marius Borg, fiul cel mare al prințesei Mette-Marit a Norvegiei, arestat după ce a bătut o tânără la o petrecere, în Oslo
Marit Tjessem, prințesa Moștenitoare Mette-Marit, prințul Moștenitor Haakon, Marius Borg Hoiby (rândul de sus, de la stânga) prințul Sverre Magnus, regele Harald, prințesa Ingrid Alexandra și regina Sonja (jos, de la stânga).

Sora sa vitregă mai mică, prințesa Ingrid Alexandra, 20 de ani, este a doua în linia succesorală. Iar fratele său vitreg, prințul Sverre Magnus, 18 ani, este numărul trei.

În urmă cu un an, Marius Borg a absentat de la petrecerea organizată la Palatul Regal din Oslo pentru aniversarea a 50 de ani a prinților Haakon și Mette-Marit. Fiul prințesei a invocat motive de sănătate, dar, în aceeași noapte, a fost văzut la o petrecere la doar un kilometru de eveniment, la o altă petrecere.

De asemenea, a avut probleme cu fostele iubite. „Viață de playboy de lux și o folosire nefericită a cuvântului prinț”, a constatat presa norvegiană, care a scris că „mama lui l-a protejat de fiecare dată și a cerut mereu presei să-l lase în pace”.

Marius Borg, fiul cel mare al prințesei Mette-Marit a Norvegiei, arestat după ce a bătut o tânără la o petrecere, în Oslo
Prințul Sverre Magnus, Marius Borg Hoiby, prințesa Ingrid Alexandra, prințesa Moștenitoare Mette-Marit și prințul Moștenitor Haakon (de la stânga)

Foto: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fiica Ralucăi Moianu, Mara, a uimit pe toată lumea când a anunțat că s-a măritat și e însărcinată, la doar 19 ani, cu un bărbat cu 14 ani mai mare. Acum, cele mai noi imagini cu cuplul au stârnit valuri de reacții! Cum s-au afișat cei doi / FOTO
Unica.ro

Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Viva.ro
Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
Libertateapentrufemei.ro
Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
„Pereții nu vor mai fi ai noștri”. Locatarii unui bloc din Sibiu au refuzat reabilitarea termică cu bani din PNRR de teama UE
Adevarul.ro
„Pereții nu vor mai fi ai noștri”. Locatarii unui bloc din Sibiu au refuzat reabilitarea termică cu bani din PNRR de teama UE
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Elle.ro
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Ce a spus Alexandra, mama Biancăi Censori, după ce fiica ei s-a dezbrăcat complet pe covorul roșu de la Premiile Grammy 2025. Pozele cu soția lui Kanye West s-au viralizat în doar câteva minute în toată lumea!

Afacere ilegală cu zeci de kg de droguri, în clădirea unui fost liceu din Capitală. Dealerii lucrau non-stop, în ture, şi dădeau cu 10 lei doza: "Se vinde la greu!"
Observatornews.ro
Afacere ilegală cu zeci de kg de droguri, în clădirea unui fost liceu din Capitală. Dealerii lucrau non-stop, în ture, şi dădeau cu 10 lei doza: "Se vinde la greu!"
Horoscop 9 februarie 2025. Berbecii au în față o zi care aduce o putere deosebită de concentrare pe scopurile reale, cele care le sunt necesare
HOROSCOP
Horoscop 9 februarie 2025. Berbecii au în față o zi care aduce o putere deosebită de concentrare pe scopurile reale, cele care le sunt necesare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI