Micile prinţese din hambar. România anului 2020: într-un sat din Dâmboviţa, o familie cu cinci copii locuiește într-un siloz de fost C.A.P.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Fetiţele familiei Mocanu din Gheboaia îşi imaginează zilnic, jucându-se, cum ar fi să locuiască într-o casă adevărată.
Cuprins:
- Timp de şapte ani, nici primăria, nici asistenţa socială, nici comunitatea nu au mişcat un deget pentru a-i ajuta. Doar nişte fermieri din sat le oferă, din când în când, lapte şi zer.
- Fostul primar i-a promis tatălui familiei un mic teren de casă, în concesiune. Actualul primar întârzie să semneze actele.
- Între timp, tatăl s-a apucat să ridice o locuinţă, din materiale aruncate de alţii. Mai are de pus acoperişul.
- Copiii, cu vârstele între 2 şi 13 ani, inventează mâncăruri din nisip şi pietre şi visează la creioane colorate, pixuri, cărţi şi caiete.
- „Bugetul nostru e limitat, nu ne permitem asistenţă socială”, spune primarul comunei.
Un om mare vede cărămizi vechi, pietre, noroi, nisip. Aşa cum aviatorul din “Micul Prinţ” vedea în jur deşert. Copiii, din fericire, văd altfel.
“Poftiţi în sufragerie, trebuie să mai punem nişte mobile. Aici e holul, în partea asta e camera unde facem mâncarea, adică bucătăria. Iar acolo e dormitorul”, arată Mara spre bucăţile de BCA, îngrămădite pe marginea drumului. Asta e casa. Până şi căţeluşa Lea, deşi cu maniere de maidaneză, ştie. Nu intră neinvitată. Stă pe labele din spate, exact în pragul “bucătăriei”.
Salariul minim, plus alocaţii
Familia Mocanu din satul dâmboviţean Gheboaia are şase copii. Trei fete care s-au căsătorit şi au plecat din sat. Cu părinţii au rămas Mara (4 ani), Andra (9 ani) şi Cătălina (13 ani). Una dintre fetele mai mari şi-a lăsat cei doi copii la părinţi, pe Iza (6 ani) şi pe Paraschiva (2 ani). Aşa se face că Aurelian şi Aurica Mocanu au în grijă cinci copii.
Tatăl familiei s-a îmbolnăvit grav la ficat şi nu mai poate munci. Aşa că stă acasă, cu fetiţele, în timp ce soţia lui munceşte pentru salariul minim într-o firmă de sortat deşeuri, la oraş. Aurica nu vine zilnic acasă, pentru a economisi bani de transport.
Prima locuinţă a soţilor Mocanu a fost o cameră în căminul oţelăriei din Târgovişte, unde lucra Aurelian. Când oţelăria a intrat în insolvenţă, în 2004, familia s-a mutat la părinţii Auricăi, în satul Gheboaia. Dar deja familia crescuse şi nu mai încăpea într-o odaie. Aşa că soţii Mocanu s-au mutat cu chirie, prin sat.
Când Aurelian s-a îmbolnăvit de ficat şi n-a mai putut munci, n-au mai fost nici bani de chirie. Aşa că familia a găsit adăpost într-o clădire a fostului C.A.P., un siloz din acela lung, cu acoperiş de ţiglă, aflat în proprietatea primăriei comunei Finta.
Primarul de atunci, Marin Şerban, le-a promis soţilor Mocanu că le dă în concesiune un petic de teren, lângă siloz, să-şi ridice o casă. Au venit alegerile, a venit alt primar, Florentin Oprea, cu alte priorităţi.
Un fir de curent şi o sobă afumată
Familia Mocanu a continuat să locuiască în hambar. Se fac şapte ani de când stă acolo, aşteptând semnătura primarului. Aurelian s-a apucat să strângă materiale de construcţii, aruncate de alţii, şi să ridice casa. “Funcţionarii de la primărie mi-au spus că mi-ar da actele pe teren, dar că nu se poate până nu plătesc amenda, că am construit fără autorizaţie”, spune Aurelian.
Un caz clasic de hârţogărie în impas. Între timp, Primăria Finta a dat silozul şi terenul din jur în concesiune unui afacerist local. Cea mai mare parte a clădirii serveşte ca depozit de cereale. “E grâu şi porumb pentru porumbei. Noul proprietar şi-a montat camere video, să îl păzească ”, explică Aurelian.
Cămăruţele unde stă familia Mocanu sunt legate de civilizaţie de un fir prin care trece curent electric, tras de la vecinii fermieri. De la aceiaşi vecini, vine şi nişte laptele pentru bebe Paraschiva, vine şi zerul, pe care fetiţele îl impart, pe ascuns, cu patru căţei râioşi.
O sobă de lut, care scoate fum, încălzeşte una dintre cămăruţele din hambar. Două paturi de scânduri, pe lângă pereţi, o masa şi un televizor care prinde un singur canal, Pro TV, “că ne-a tăiat cablul”, spune Cătălina, cea mai mare dintre copii. Când nu îşi redecorează sufrageria din cărămizi, fetiţele se uită cu ochi mari la canapeaua lui Măruţă.
Copacul cu prăjituri
Apa e cărată cu bidoanele. Ligheanul roşu şi uriaş, sprijinit de un perete, serveşte şi de maşină de spălat, şi de cadă pentru baie. “Asta e supă de găluşte”.
Iza întinde un castron de plastic cu nisip şi pietricele. “Sunt cam tari, n-ar trebui să fie pufoase?”, “Nu prea îmi ies găluştele”, oftează fetiţa. Copacul bătrân şi rămuros de peste drum e cofetăria, cu tot felul de bunătăţi. “Avem ceai, cappuccino, sandviş, tort..”
Iza umple un pahar de carton cu nisip. “Aici ne bem cafeluţa”. Joaca de-a mâncarea e şi mai frumoasă decât joaca de-a casa. Ce-ar mânca? “Orice”, răspunde repede Cătălina.
“Fasole, cartofi, melci cu lapte… Ce să găseşte, asta gătim. Pulpe de pui, când sunt bani… Când nu sunt…”, spune tatăl. “O dată, când mama lucra la cartofi, am mâncat şi pizza”, îşi aminteşte Iza.
Căţeii râioşi se bat cu Lea pe câteva bucăţele de pâine. Apoi pândesc prin iarbă fiecare firmitură căzută din napolitana pe care Andra încă nu s-a decis dacă o mănâncă sau o păstrează “pentru mâine, la şcoală”.
Tablă, ochii Cătălinei vor te vadă!
Cătălina, Iza şi Andra merg la şcoală. Mara ar vrea să meargă la grădiniţă. Cătălina are o problemă la ochiul stâng, nu mai vede bine cu el. “Au venit nişte oameni de la Ploieşti, mi-au făcut control, mi-au dat nişte ochelari. Dar sunt prea tari. La şcoală nu prea văd la tablă. Mami i-a rugat să mă lase să stau mai în faţă. Dar nu m-au lăsat”. Copila povesteşte toatea astea zâmbind şi ţinând-o pe mica Paraschiva în braţe.
Fetiţele nu-şi imaginează doar mâncarea, îşi imaginează şi rechizitele. Mara şi-ar dori carioci şi creioane, un caiet, să deseneze. Andra ar vrea „un penar plin de culori”. Îi place la şcoală, îi place să scrie, să citească, “acolo nu mă plictisesc niciodată”. Nu e nici urmă de carte în hambar, nici urmă de birou pentru lecţii. Jucăriile sunt puţine şi greu identificabile pe sub paturi: un camion de plastic şi un ursuleţ de cârpă. Dar copiii îşi fac jucării din orice.
Primar Finta: „Concesiunea e pe bani, ei n-au bani”
Între casa imaginară şi feeria din tubul cinescop, există lumea reală. Între sacii uriaşi cu grâu, care se iţesc după pereţii de paiantă, şi locuinţa-fantomă la care tatăl mai adaugă un rând de cărămizi, când găseşte cărămizi, cresc cinci copii care n-au nici o vină.
Primăria comunei Finta are un singur angajat, referent superior, la Departamentul de Asistenţă Socială. Un angajat care n-a vizitat niciodată familia Mocanu, în locuinţa ei provizorie. “Bugetul nostru este limitat, nu ne permitem să acoperim toate posturile din organigramă. Nu ne permitem asistenţă socială. Nici ajutoare prea multe nu putem da”, spune primarul Florentin Oprea.
L-am întrebat pe edil ce poate face pentru copiii care locuiesc în hambar. Ar putea să le dea părinţilor un loc de casă?
„Vedeţi, situaţia nu e cum v-o zic ei, stau mai multe familii acolo. Nu se înţeleg pe numele cui să ia terenul, vă spun eu. Şi nici nu au venit cu un act, cu un proiect, cu o carte funciară, cu un cadastru. Astea costă bani. Nici nu pot să le dau în concesiune, că ar trebui să plătească o chirie, n-au din ce să plătească”. Primarul susţine că nu ştie nimic despre vreo amendă, “ar fi culmea să-i amendăm, dacă n-au bani”. “Dar le cereţi documente care costă”, “Să vină să vorbească la primărie, vedem”.
Peste cinci minute, primarul Oprea a sunat: “Tocmai a venit inginerul, gata, le facem noi cartea funciară, gratis”.
Solidaritatea porumbeilor cu porumbul
Consiliul Local al comunei Finta a aprobat deja, din iunie, concesionarea terenului către Aurelian Mocanu.
Silozul unde stă familia a fost concesionat unui afacerist local. “Un om OK, îl cunosc, n-o să-i dea afară de acolo”, garantează Florentin Oprea. Omul OK vinde grâu pentru păsări, la oraş.
Înainte de a fi primar, Oprea avea şi el o firmă de comercializat, printre altele, hrană pentru porumbei, SC Sim Flor SRL. El însuşi e columbofil profesionist, are crescătorie, e înscris în Uniunea Columbofililor Profesionişti din România, participă la concursuri, are trofee.
Acum firma a trecut pe numele unui coleg de partid al primarului, Stănică Sima. O grijă în minus pentru primar, care se poate concentra pe noua lui treabă: semnatul.
Cei care vor să ajute prințesele din hambar se pot adresa Asociației Șansa Ta și pot dona în conturile afișate pe site-ul organizației, pentru familia Mocanu, sau ne pot contacta la adresa libertatea@libertatea.ro.
Galerie foto
