Cum încearcă Ana Maria Pătru să „încarce” nota de plată a statului. Fosta șefă a AEP cere daune pentru că ar fi îndurat „foame, sete, frig, fum și avansuri sexuale”

Comentează
Ana Maria Pătru
Analiză

Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente (AEP), vrea o nouă tranșă de despăgubiri de la statul român, în urma achitării pe care a obținut-o anul trecut în dosarul de trafic de influență în care fusese acuzată că ar fi luat 600.000 de euro de la afacerista Irina Socol pentru a-i pune o vorbă bună pe lângă Consiliul Concurenței.

A obținut 20.000 de euro și mai vrea 50.000 de euro

Al doilea proces civil având ca obiect „reparare prejudicii erori judiciare” deschis de Ana Maria Pătru pe rolul Tribunalului București are termen pe 22 ianuarie 2026.

Fosta șefă AEP a reușit să obțină de la Curtea de Apel București daune de 20.000 de euro, pe 28 mai 2024, pentru achitarea din primul dosar, în care fusese trimisă în judecată tot pentru trafic de influență.

Cuantumul despăgubirilor a fost scăzut în apel, după ce Tribunalul București îi acordase 50.000 de euro.

Reamintim că Ana Maria Pătru a fost achitată definitiv în două dosare DNA:

  • În primul dosar, Ana Maria Pătru a fost achitată definitiv pe 7 octombrie 2020. Era acuzată că ar fi luat 210.000 de euro de la patroana Siveco Irina Socol, în 2009, pe vremea când era vicepreședinte al AEP, în schimbul derulării unui contract. Tot atunci Pătru ar fi primit un autoturism Land Rover de 15.000 de euro de la reprezentanții Siveco, dar pe parcursul cercetării judecătorești ea a susținut - iar judecătorii au crezut-o - că bolidul de lux era un cadou de la Mihai Cernăianu, un bărbat care se îndrăgostise de ea.
  • În al doilea dosar, Ana Maria Pătru a fost achitată definitiv pe 14 mai 2024. Ea fusese trimisă în judecată pentru trafic de influență în legătură cu pretinderea sumei de un milion de euro de la reprezentanții Siveco (din care ar fi primit 600.000 de euro), precum și bunurile de lux - articole de birotică marca Montblanc și două ceasuri Hublot. De data aceasta, faptele ar fi fost comise de Pătru în 2013, în calitate de președinte al AEP, iar procurorii susțin că, în schimbul banilor și al foloaselor necuvenite, aceasta ar fi lăsat să se înțeleagă că va interveni pe lângă Consiliul Concurenței în favoarea Siveco.

Ana Maria Pătru se compară cu alți foști inculpați de lux

În primul proces civil, Ana Maria Pătru a solicitat în fața Curții de Apel București majorarea despăgubirilor acordate de Tribunal de la 50.000 de euro la 200.000 de euro, pe motiv că „nu își va recupera niciodată situația profesională pe care a avut-o”.

Ea s-a comparat cu alți foști inculpați VIP, precum fosta șefă a Înaltei Curți Corina Corbu (achitată în dosarul de luare de mită al judecătorilor Gabriela Bîrsan, Iuliana Pușoiu și Anton Pandrea), avocata Ingrid Mocanu (achitată în Dosarul ANRP 2) și avocatul Robert Roșu (achitat într-o cale extraordinară de atac după condamnarea de 5 ani în Dosarul Ferma Băneasa).

Detaliile se regăsesc în Hotărâre nr. 596/2024 din 28 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care Anei Maria Pătru i s-au diminuat despăgubirile, deși ea cerea majorarea lor:

  • „Apelanta-reclamantă (Pătru Ana Maria - n.r.), prin avocat, a solicitat admiterea apelului aşa cum l-a formulat, schimbarea în parte a sentinţei civile atacate, în sensul de a majora cuantumul daunelor morale de la 50.000 euro, cât a fost acordat la instanţa de fond, la 200.000 euro, şi al doilea aspect al apelului priveşte solicitarea de admitere şi a cererii de despăgubiri materiale.
  • Cu privire la daunele morale, a solicitat instanţei să aibă în vedere faptul că, deşi judecătorul fondului a folosit corect criteriile prevăzute pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, nu le-a acordat suficientă eficienţă, pentru că impactul arestării asupra reclamantei a fost nu numai devastator, ci aproape ireversibil.
  • Comparând cu celelalte cazuri celebre pe care le-a invocat, cum ar fi doamna judecător (Corina Corbu - n.r.), doamna (Ingrid Mocanu - n.r.) din Ministerul Justiţiei, domnul avocat (Robert Roșu - n.r.), dumnealor, după ce s-a obţinut achitarea, şi-au reluat activitatea, în timp s-a diminuat totul, sunt ca şi înainte, pe când reclamanta nu-şi va mai putea recupera niciodată situaţia profesională pe care a avut-o.
  • (Ana Maria Pătru susține că - n.r.) a fost undeva foarte sus, de acolo a fost călcată în picioare, a devenit un nimeni, a fost silită să îşi dea demisia, şi de atunci se zbate să reuşească să fie ceva. Reclamanta a reuşit să se înscrie la mediatori, dar este arhicunoscut cât de ineficientă şi cât de rar se apelează la această profesie, deci reclamanta este departe de ce a fost.
  • A mai arătat că judecătorul fondului a reţinut autoritatea pozitivă a hotărârii, şi faţă de acest aspect, consideră că în dosarul pe care l-a avut cu AEP s-au pus în discuţie drepturile salariale, iar la drepturile salariale se are în vedere funcţia pe care partea a avut-o şi ce drepturi salariale erau corespunzătoare funcţiei.
  • Având în vedere că i s-a respins excepţia cu privire la ordinul de demitere din funcţie şi s-a considerat că a rămas valabilă demisia, i s-au acordat doar pentru o lună drepturile aferente funcţiei de preşedinte AEP, pentru că s-a considerat că îşi face efectul demisia, iar pentru restul perioadei, până în 13.05.2020, când s-a terminat mandatul.
  • I s-au dat doar drepturile aferente funcţiei de consilier parlamentar, filiala Sud-Vest Oltenia, care sunt de trei ori mai mici decât cele care în mod normal i se cuveneau.
  • Consideră că este o diferenţă între drepturile salariale care nu puteau fi raportate direct la funcţie şi despăgubirile materiale pe care reclamanta le solicită împotriva statului şi care reprezintă prejudiciul integral care i-a fost cauzat prin această procedură penală.
  • Arată că a apreciat foarte mult şi din acest motiv a ţinut să sublinieze paragrafe din decizia (…) CCR, unde se face referire la dreptate, că trebuie restabilită dreptatea, niciodată nu a considerat judecătorul legat de mâini şi de picioare, doar justiţia legală la ochi. Consideră că nu funcţiona, şi în mod greşit nu a analizat cererea reclamantei judecătorul fondului, considerând că este oprit de aceasta”, arăta Ana Maria Pătru în primul proces civil.

Ana Maria Pătru își recuperase salariile pe patru ani, apoi a pierdut

Atunci când vorbește despre „dosarul pe care l-a avut cu AEP”, Ana Maria Pătru se referă la un proces pe care l-a deschis în contencios administrativ în care cerea să i se plătească din urmă salariile de șefă a Autorității Electorale Permanente aferente perioadei 2016-2020, deși își dăduse demisia după arestarea preventivă.

Pe data de 28 aprilie 2021, Tribunalul București a dispus ca Anei Maria Pătru să îi fie plătite drepturi salariale estimate la 200.000 de euro, în felul următor:

  • Pentru perioada 16.11.2016-13.05.2020, drepturile salariale cuvenite în calitate de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, actualizate funcţie de rata inflaţiei şi cu dobânda legală, de la scadenţă şi până la plata integrală: salariul de bază și sporurile aferente funcției, indemnizaţiile pentru concediul legal de odihnă și contravaloarea tichetelor de vacanţă;
  • Pentru perioada 14.05.2020-7.10.2020, drepturile salariale cuvenite în calitate de consilier parlamentar în cadrul Filialei Sus-Vest Oltenia, actualizate funcţie de rata inflaţiei şi cu dobânda legală, de la scadenţă şi până la plata integrală: salariul de bază și sporurile aferente funcței, indemnizaţiile pentru concediul legal de odihnă și contravaloarea tichetelor de vacanţă.
  • Plata indemnizaţiilor aferente calității de membru al Biroului Electoral Central (BEC), pentru fiecare scrutin electoral în parte din perioada 16.11.2016-13.05.2020, actualizate funcţie de rata inflaţiei şi cu dobânda legală aferentă”, se arată în soluția de la fond.

Ulterior, Ana Maria Pătru a pierdut în recurs, judecătorii considerând că nu are dreptul la salariile pe care le-ar fi obținut ca șefă a AEP, deoarece și-a dat demisia din funcție, ci doar la cele de consilier parlamentar.

Ana Maria Pătru acuză „avansuri sexuale” în cursul anchetei

În prezent, fosta șefă a AEP încearcă să „încarce nota de plată” a statului în civil, în procesul de „reparare prejudicii erori judiciare”.

Ana Maria Pătru susține că în perioada anchetei a îndurat „foame, sete, frig, fum şi multe altele, până şi avansuri sexuale”:

  • „Raportat la faptele pentru care a fost acuzată şi la temeiurile şi motivele achitării, apelanta a arătat că din sentinţa penală a rezultat că în cazul său nu s-a pornit de la sesizarea şi cercetarea unor aparente fapte penale, pentru care să existe probe de natură a crea bănuieli rezonabile, ci de la «inventarea» în sarcina reclamantei a unor fapte penale pentru care au fost «fabricate» probe, fiind absolut terifiant că acestea s-au realizat chiar de către organele de urmărire penală, prin abuz şi cu totală rea-credinţă.
  • În pofida faptului că reclamanta se găsea într-o funcţie înaltă, a fost tratată de către acestea ca un pion neglijabil, necontând practic persoana sa, ci instrumentul în care doreau să o transforme pentru inculparea altor persoane, aflate în funcţii şi mai înalte, motiv pentru care a fost supusă unor metode de şantaj incredibile şi inumane.
  • Scopul urmărit prin declanşarea procedurii penale împotriva reclamantei a fost ca aceasta să facă denunţuri, mai precis, să le inventeze, aşa cum s-a procedat şi în cazul său, prin intermediul unui alte persoane aflată în stare de vulnerabilitate, numita (Socol Irina - n.r.), inculpată într-un alt dosar penal, care, pentru a-şi uşura situaţia, a fost pusă să facă denunţuri, iar cum nu s-au găsit probe care să le susţină, i s-au atribuit acesteia în mod nelegal şi alte două identităţi «protejate», pentru a induce în eroare instanţele de judecată.
  • După cum s-a dovedit cu probele administrate în cauză, în dimineaţa zilei de 15.11.2016 reclamanta a fost supusă unei percheziţii domiciliare, în legătură cu care din primul minut a fost prezentă şi presa, ce a primit informaţii inclusiv despre lenjeria intimă a reclamantei, după care, încătuşată fiind, a fost aruncată cu bună ştiinţă, efectiv ca o «bucata de carne», în «gura presei», pe toate posturile de televiziune fiind difuzate imagini cu reclamanta cu cătuşele la mâini, fiind prezentată drept o mare coruptă, o mare infractoare.
  • Totul s-a derulat atât de intempestiv şi cu o atât de mare ferocitate încât reclamanta a fost pur şi simplu copleșită de o stare de şoc, simţindu-se ca pocnită în cap, năucită total şi anihilata ca fiinţă umană.
  • Apelanta consideră că s-a procedat de către organele de urmărire penală în mod intenţionat de această manieră, cu scopul de a se speria atât de tare, încât să fie de acord cu orice denunţuri i s-ar cere, iar în cel mai scurt timp i s-au pus în faţă nume ale unor oameni cu funcţii mari, importante, despre care i s-au cerut «să scrie», dacă doreşte să se termine toate acestea şi să ajungă «să îşi mai vadă copilul».
  • În opinia apelantei, cuantumul daunelor morale se impune să fie considerabil majorat şi prin raportare la «consecinţele şi suferinţa suportate» de aceasta, care au fost deosebit de grave. (…)
  • Apelanta a mai arătat că a fost umilită în fel şi chip, a îndurat presiuni, frici, traume, neputinţe, foame, sete, frig, fum şi multe altele, până şi avansuri sexuale deşănţate din partea reprezentantului Ministerului Public, (a se vedea Adresa nr. 4567/01.08.2017 a Centrului de reţinere şi arestare preventivă, pe care a depus-o la dosar, din care rezultă de câte ori am fost scoasă din arest pentru - activităţi operative la DNA - şi câte ore a fost ţinută la DNA); condiţiile din arest au fost terifiante şi cu rea intenţie mult înrăutăţite pentru apelantă. În sensul celor expuse, a redat aspecte din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză”, mai scria Ana Maria Pătru în acțiunea civilă.

Motivarea: „Presa nu se află în raporturi de subordonare față de stat”

Cu toate acestea, Curtea de Apel București i-a respins Anei Maria Pătru pretențiile formulate, pentru următoarele considerente:

  • „Contrar susţinerilor apelantei-reclamante, Curtea nu poate stabili că demisia a fost sau nu afectată de un viciu de consimţământ, întrucât nici anterior şi nici prin prezenta cauză, apelanta-reclamantă nu a solicitat instanţei desfiinţarea acestui act pentru lipsa sau vicierea consimţământului.
  • Astfel, întrucât actul unilateral de demisie nu a fost desfiinţat, el continuă să-şi producă efectele pentru care a fost întocmit, ceea de determină corectitudinea concluziilor primei instanţe referitoare la puterea de lucru judecat care se opune cererii apelantei-reclamante de acordare a daunelor materiale reprezentând diferenţele de drepturi băneşti solicitate pentru funcţia de preşedinte AEP în perioada 16.12.2016-13.05.2020.
  • În ceea ce priveşte pretinsul linşaj mediatic invocat de apelanta-reclamantă, eventuala purtare a sa cu cătuşe în faţa televiziunilor, prezenţa celor din urmă la aducerea sa la instanţă şi mesajul dat de acestea, Curtea constată, în primul rând, că nu există nicio probă din care să rezulte faptul că aducerea sa la instanţă, încătuşată, încalcă prevederile legale în materie, pentru a se reţine existenţa unei fapte delictuale a Statului constând în prezentarea sa cu cătuşe, imaginea fiind filmată şi prezentată de televiziuni.
  • Faptul că acestea erau prezente la intrarea în instanţă şi modalitatea în care acestea au prezentat ştirea nu constituie fapte de care să fie ţinut răspunzător apelantul-pârât.
  • Apelantul Statul Român nu răspunde pentru faptele ilicite eventual săvârşite de presă, prin conduita sa.
  • Presa nu se află într-un raport de subordonare faţă de pârât de tipul comitent-prepus, deci pârâtul nu poate răspunde pentru actele sau faptele trusturilor de presă în temeiul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
  • În consecință, Statul nu este răspunzător pentru faptele imputate de reclamantă constând în pretinsa campania de presă derulată împotriva acesteia şi încălcarea prezumției de nevinovăție prin campania de presă, întrucât trusturile de presă pot răspunde în nume propriu sau în calitate de comitent pentru prepuşii lor pentru faptele delictuale săvârşite de trust sau de angajaţii, eventual, colaboratorii săi.
  • În ceea ce priveşte pierderea funcţiilor publice şi a veniturilor pe care ar fi putut să le obţină, Curtea constată că, în realitate, fapta delictuală imputată este reprezentată de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa.
  • În plus, aşa cum s-a arătat, pierderea veniturilor pe care le-ar fi putut obţine din exercitarea funcţiei de preşedinte AEP s-a datorat demisiei care, pentru motivele expuse anterior, nu poate constitui temei pentru răspunderea civilă delictuală a statului”, se arată în motivare.

Împotriva acestei soluții din apel, Ana Maria Pătru a declarat recurs la Înalta Curte, unde a pierdut, astfel că a rămas cu suma acordată de Curtea de Apel București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!