Românul Mihai Gane, ajuns cel mai bine vândut poet din Peninsula Iberică: „Am uitat cine sunt cu adevărat după ce am ajuns în Spania. Nu am avut de ales”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mihai Gane (32 de ani) a ajuns în Spania în 2002. Era doar un copil de 9 ani când familia, originară din comuna argeșeană Lerești, a luat decizia de a se stabili în Peninsula Iberica.
Cuprins:
Între timp, tânărul român a reușit să ajungă cel mai bine vândut poet din Spania, cărțile sale fiind vândute în sute de mii de exemplare atât în țara lui Cervantes, cât și în țările din America Latină. În septembrie 2025, Mihai Gane își lansează primul roman în limba română, intitulat „Când o să te faci mare”.
Roman despre cum să te reinventezi în străinătate
Publicat la editura Alice Books, este unul cu o puternică încărcătură autobiografică, scris cu vocea unui copil de 9 ani care privește lumea cu inocență, curaj și luciditate, se arată în descriere. Povestea unei familii de imigranți români din Spania devine povestea a milioane dintre noi: despre ce înseamnă să pleci, să pierzi, să te reinventezi și să nu uiți cine ești.
Într-un interviu exclusiv și special pentru Libertatea, Mihai Gane a vorbit despre prima carte publicată în limba română, despre succesul său, despre propria reinventare, despre poezie și proză, ca și despre dorul de țara natală.
Născut în 1993 în comuna Lerești, Mihai Gane este la ora actuală unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani de limbă spaniolă. Locuiește la Madrid din anul 2002, este dublu licențiat (Drept și Administrarea Afacerilor), are două masterate (Proprietate intelectuală și Avocatură). În 2018 a susținut examenul național de primire în avocatură organizat de statul spaniol, însă a renunțat la această profesie în favoarea scrisului.
A devenit cunoscut prin volumele sale de poezie, vândute în sute de mii de exemplare în Spania și mai multe țări din America Latină (Con tal de verte volar, 2016; Ahora que ya bailas, 2018; La piel en los labios, 2020; Ojos de Sol, 2022; Puedes hacerme lo que quieras, 2023), iar versurile sale au ajuns simboluri ale mai multor mișcări feministe în țări de pe glob. La fel de bine primite de public au fost și primele sale romane, Cuando seas mayor (2019) și Alguien a quien querer (februarie 2025).
Sute de mii de urmăritori pe rețelele sociale
În 2017 a fost nominalizat la Premiul Naţional de Poezie din Spania. Pe reţelele sociale are sute de mii de urmăritori: peste 255.000 pe Facebook, 363.000 pe Instagram și aproape 61.000 pe X.
În mod paradoxal, în 2018, atunci când România a fost invitată la un festival literar internațional, Institutul Cultural Român nu l-a luat în seamă pe Mihai Gane, cu toate că avea o uriaşă popularitate în Spania.
Libertatea: Cât de mare e încărcătura autobiografică în prima ta carte în proză?
Mihai Gane: Aș zice că undeva la 70%. Asta mă plasează în cercul destul de larg al scriitorilor care își transformă primul roman într-o formă de autoficțiune. Însă ceea ce face specială această carte este faptul că mulți cititori se vor regăsi în paginile ei, pentru că toți avem pe cineva plecat departe de casă.
– Cât din dorul tău de România ai inclus în „Când o să te faci mare”?
– Noi, românii, suntem melancolici – așa ne e firea. Romanul a fost scris când aveam 24–25 de ani și m-a ajutat să mă reîntorc la o rădăcină de care îmi era atât de dor, încât nici nu știam. Până am început să scriu. Încet-încet am deschis sertare pline cu haine și le-am așezat cu frumusețe, cu dragoste și cu tandrețe pe paginile romanului.
– Ai ajuns în Spania pe când aveai doar 9 ani. Cum a fost prima zi în noua țară?
– Când am ajuns pe aeroportul Barajas (n.r. - din Madrid), mă uitam la terminalele acelea uriașe și mă gândeam: „Oare cum o să dau eu de mama și de tata?”. Surprinzător, copilului din mine nu i-a fost deloc frică, pentru că mă îmbărbătam spunându-mi că, dacă nu îi găsesc, o să-i caut peste tot. Ai mei mă așteptau împreună cu José, spaniolul la care lucra mama. Avea un Citroën Xantia, în care m-am urcat cu teama de a nu murdări covorașele.
Am plecat spre oraș. Când am văzut cât de mare e Madridul, așezat pe bancheta din spate, mi-a venit brusc poftă să mă întorc în România. După-amiaza am mers cu părinții la piață și am cumpărat banane. Câte am vrut eu, fără limită. Nu-mi venea să cred. „Gata, rămân în Spania”, mi-am zis.
Seara, tata mi-a dat să gust creveți. Nu mi-au plăcut deloc, dar nu am spus nimic. Ai mei erau atât de fericiți, încât au făcut o petrecere cu prietenii de atunci. Eu m-am băgat la somn și am plâns, pentru că nu puteam dormi de căldură. Mama a venit și m-a consolat.
– Ce a însemnat pentru tine să pleci și să te reinventezi?
– S-a născut un om nou, cu o identitate nouă. Din Mihai am devenit Miguel. Din copilul sălbatic care căuta spray-uri în gunoaie pentru focul lui Sumedru, din cel care avea mâinile pătate de la nuci toată luna septembrie, din băiatul care se urca în căruța colegilor de școală ca să ajungă la ore, am devenit mai introvertit, mai rușinos, mai exigent. Dar, sub toate acestea, se ascundeau blândețea unui strugure și bunătatea unui pahar cu apă. Mi-a luat timp să mă regăsesc din nou pe mine. Iar lucrul ce m-a ajutat cel mai mult a fost „Când o să te faci mare”.
„Poezia este ca o ploaie de vară, iar proza este ca o furtună de toamnă”
– Cât de dificil a fost să nu uiți cine ești cu adevărat după ce ai ajuns în Spania?
– Foarte. Și chiar am uitat. Nu am avut de ales, pentru că atunci când ești departe de casă uiți de sunetul ogradei, de glasul bunicului, de chipul prietenilor. Uiți pentru că viața pe care o trăiești este una cu totul nouă. Cel care ai fost se acoperă cu o perdea și rămâne ascuns într-un colț al camerei, unde, încet-încet, este acoperit de praf. Străinătatea te transformă în altul.
– Care a fost cel mai important pas din drumul de la poezii scrise pe blog la poezii publicate în tiraje mari și la faptul că ai devenit cel mai bine vândut poet din Spania?
– Probabil acest joc al destinului, care a făcut ca Monica, de la editură, să îmi descopere poeziile datorită unui algoritm. Dar, în același timp, chiar dacă am început cariera la doar 21 de ani, am știut să impun maturitatea și dragostea față de cărți asupra oricărei provocări. Cred că educația primită în România a stat la baza acestui lucru. Desigur, a existat și un strop de noroc.
– Este mai dificil să scrii proză față de poezie?
– Nu, sunt două jocuri total diferite, ca două păsări care, chiar dacă zboară împreună câteodată, au capacitatea de a face asta și singure. Ambele au nevoie de multă dragoste, atenție și pasiune. Poezia este ca o ploaie de vară, iar proza este ca o furtună de toamnă.
– Când ai simțit pentru prima oară că poți face carieră din poezie?
– A fost după ce am publicat cea de-a doua carte, Ahora que ya bailas, în 2018. Atunci a explodat fenomenul Miguel Gane. Eram invitat la numeroase târguri de carte, aveam recitale în zeci de librării, iar lumea se îmbulzea de fiecare dată când aveam o semnătură, mai ales în Madrid sau Barcelona. Atunci am luat o decizie importantă: scrisul mă face liber și, de acum înainte, trebuie să lupt pentru libertatea mea.
„România este o țară melancolică, iar Spania una mai prezentă”
– Îți asigură poeziile la ora actuală o liniște financiară?
– Da. Dar nu doar poeziile, ci toate lucrurile care coexistă lângă vers – de exemplu, recitalurile.
– La figurat vorbind, ce țară are mai multă poezie: România sau Spania?
– După cum spuneam, România este o țară melancolică, iar Spania una mai prezentă. Ambele au, în felul lor, o frumusețe aparte. Precum două avioane, sunt încărcate cu povești diferite, cu versuri născute din durere sau din plăcere. Poezia, ca și viața, depinde de ochii cu care este privită. În același timp, mi-aș dori să scriu ceva și în română, pe viitor. Simt că poeziile ar fi mult mai crude.
– În afară de Lerești, care sunt locurile unde te regăsești cel mai bine?
– Categoric în Madrid. Magia acestui oraș mă face să mă transform într-un personaj dintr-un film care și-a îndeplinit un vis sau și-a găsit marea iubire. Fiecare zi, fiecare experiență este unică. În același timp, simt că m-aș îndrăgosti și de București, dacă l-aș cunoaște mai bine. Dar încă nu am avut plăcerea. Curând voi veni în România pentru prezentarea romanului. Să vedem ce îmi va oferi…
„O lume înconjurată de poezie este mai limpede”
– Știu că îți doreai de mult timp să fii publicat în română. Cât de dificil a fost drumul de la dorință până la realitate?
– Nimic nu este ușor în literatură. De-a lungul anilor am avut oferte și conversații cu mai multe edituri sau instituții publice, însă nimic nu s-a materializat. Până am ajuns la Alice Books – și atunci totul a devenit simplu. Dispoziția, încrederea și bunăvoința echipei față de munca mea au fost depline încă de la început. S-au mișcat exact așa cum trebuie să se miște un editor care își dorește un autor. Sunt foarte bucuros că mi-am început parcursul în România alături de ei și sunt sigur că vom reuși să facem din „Când o să te faci mare” o carte bine primită de cititori.
– Care a fost cea mai specială reacție primită până acum la poeziile tale?
– Sunt mai multe, dar cred că în prim-plan sunt cele de la bunica. Când am început să vorbim despre parcursul meu acum câțiva ani, îi arătam poze de la târguri de carte, de la prezentări, mă mândream cu reușitele mele… Însă ea a stat liniștită, la pândă, ca un motan, și, după ce am terminat micul meu discurs, mi-a spus cu vocea ei gravă: „Ce vrei să mănânci astăzi?”.
– Ar trebui să reducă România elitismul literar pentru ca scriitorii și poeții să fie valorizați așa cum trebuie?
– Cred că, treptat, se reduce. Noua generație de autori reușește să își facă un loc tot mai important pe zi ce trece. Festivaluri, lansări, voci care au trecut granițele – toate acestea sunt din ce în ce mai comune în țară, și mă bucură mult. Elitismul există și va exista mereu; până la urmă, și acesta face parte din farmecul literaturii. Dar ceea ce trebuie să faci este să nu-l iei prea în serios. Eu, spre exemplu, nu sunt interesat de ceea ce oferă și fug de el ca de căldură.
– Cum ai descrie relația ta cu România?
– Fiecare pom are nevoie de câte-o rădăcină pentru a crește și mai mare, nu?
– În ce nuanțe vezi viitorul poeziei?
– Poezia va fi mereu carnea care se zbate în bătaia puștii pentru a supraviețui. Dar asta o face și specială. După cum spunea Lorca, poezia nu are nevoie de adepți, ci de amanți. Deci o văd într-o continuă căutare de pasiune. Cred cu tărie că o lume înconjurată de poezie este una mai limpede, mai bună, mai frumoasă. Pentru asta trebuie să luptăm cu toții: cititorii și poeții.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
