Aplicaţia Imminvest.ro a fost blocată vineri, în momentul deschiderii, după ce au fost primite 397.000 de accesări pe minut provenite de la 132.000 de conexiuni.
„În ceea ce priveşte aplicaţia, se lucrează de vineri şi s-a lucrat inclusiv sâmbătă, duminică, în ziua sfântă de Paşti, astăzi va ieşi ministrul finanţelor, domnul Florin Cîţu, şi va anunţa exact data şi ora la care se va relua această aplicaţie”, a afirmat marţi Dumitru Nancu, transmite Agerpres.
Oficialul a făcut un apel la mediul de afaceri. „Nu există acest criteriu «primul venit – primul servit», programul este pe 7 ani, până în 2026, aplicaţia va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2020, după care se va relua, în anul bugetar următor”.
Aplicaţia www.imminvest.ro a fost blocată vineri la momentul deschiderii. La ora 5:30 şi până la ora 8:30 au fost 2.785 de accesări. „Portalul s-a deschis la ora 10:00, iar numărul de solicitări a fost de 397.000 de accesări pe minut provenite de la 132.000 de conexiuni. În România, după cum bine ştiţi, sunt 475.000 de IMM-uri”, a spus vineri Dumitru Nancu.
Aplicaţia urma să fie transferată către Serviciul de Telecomunicaţii speciale (STS) şi gestionată de acesta, a mai precizat directorul general al FNGCIMM.
Dumitru Nancu le-a mai transmis luni antreprenorilor că programele de creditare derulate prin FNGCIMM nu sunt aprobate în ordinea înscrierii.
„Ele (programele de credit, n.r.) se împart pe cele trei categorii: pentru microîntreprinderi, există un credit pentru capital de lucru de maximum 500.000 de lei şi un credit de investiţii de maximum 10.000.000 de lei. Cele două pot fi cumulate de către microîntreprindere, dar nu pot depăşi 10.000.000 de lei. O întreprindere mică, care are între 10 şi 49 de angajaţi, poate accesa o linie de capital de lucru de maximum 1.000.000 de lei şi o linie de capital de investiţii de maximum 10.000.000 de lei, iar dobânzile şi comisioanele sunt zero”, spune Dumitru Nancu.
Pe capital de lucru se pune gaj pe conturi, pe linia de investiţii se garantează cu investiţia în sine. Iar pentru întreprinderile mijlocii, este vorba de acele întreprinderi care au un număr de între 50 şi 249 de angajaţi inclusiv, o linie de capital de lucru de maximum 5.000.000 şi o linie de investiţii de maximum 5.000.000, explică directorul FNGCIMM.
Cele două se pot cumula, dar nu pot depăşi 10.000.000 de lei. Costul întreprinzătorului pe aceste două linii este zero, statul prin Ministerul Finanţelor suportă dobânda, suportă comisionul de risc şi comisionul de administrare. Durata pentru linia de investiţii este 6 ani, iar pentru capital de lucru este 3 ani cu posibilitatea prelungirii încă 3 ani, a mai spus directorul general al FNGCIMM.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro