Numărul total al angajaților bugetari a ajuns astfel la 1,306 milioane, cu 652 de posturi mai puțin decât în decembrie.

Modificare în modul de raportare a datelor

Totuși, această scădere nu reflectă neapărat o reducere reală a personalului, ci este cauzată de o modificare în modul de raportare a datelor de către Ministerul Finanțelor.

Concret, peste 4.600 de posturi au fost eliminate din tabelul posturilor ocupate în administrația publică și mutate în cel al posturilor aflate în plată.

Această schimbare de metodologie a vizat, în cazul Ministerului Apărării, în special rezerviștii voluntari, care nu mai sunt incluși la posturi ocupate. Deși aceștia semnează contracte pe patru ani și sunt activi doar două săptămâni pe an în unități militare, primesc lunar o parte din soldă.

Astfel, deși datele arată o scădere de 4.626 posturi în Ministerul Apărării – de la 80.746 în februarie la 76.120 în martie – numărul efectiv de militari nu a fost redus.

În aceeași perioadă, s-au înregistrat și alte ajustări: în primării numărul de posturi a scăzut cu 630, ajungând la 282.545, iar în unitățile sanitare finanțate din FNUASS cu 247, totalizând 81.031.

În schimb, Ministerul Afacerilor Interne a înregistrat o creștere de 453 de posturi, ajungând la 125.454, iar Ministerul Educației a adăugat 357 de posturi, atingând 308.799.

Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”
Recomandări
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”

Restricțiile impuse de Guvern

Pe de altă parte, în cele 19 luni ale mandatului anterior al Guvernului Ciolacu 1, încheiat în decembrie, numărul posturilor ocupate a crescut cu 23.184, cele mai mari creșteri fiind în Educație (+13.610), MApN (+6.556), primării (+3.739) și Sănătate (+865).

Guvernul actual a impus însă o serie de măsuri de restrângere, inclusiv blocarea angajărilor pentru 2025 (cu unele excepții), limitarea la o angajare la fiecare șapte plecări și înghețarea salariilor bugetarilor, pentru a controla cheltuielile de personal, care au crescut cu circa 24% în 2024.

Pentru 2025, cheltuielile de personal sunt estimate la 169,54 miliarde lei, urmând o traiectorie de ajustare fiscală convenită cu Comisia Europeană în cadrul unui plan pe șapte ani de reducere a deficitului bugetar. În 2024, aceste cheltuieli au atins 164,6 miliarde lei.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.