Un elev de 15 ani a pălmuit o profesoară de 45 de ani la un colegiu din Constanţa, în urma unei dispute. Femeia a refuzat îngrijirile medicale şi emiterea unui ordin de protecţie.
Poliția Constanța a anunţat luni, 15 septembrie, că a fost sesizată la sfârşitul săptămânii trecute prin apel 112 după ce un elev a lovit o profesoară: „Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit identitatea persoanelor implicate, fiind vorba despre un minor, de 15 ani, elev al unui colegiu din municipiul Constanţa care, pe fondul unui conflict verbal spontan cu un cadru didactic, ar fi lovit-o pe femeia de 45 de ani cu palma în zona feţei, provocând indignarea celorlalţi elevi”.
După lovitură, femeia nu avea urme de violenţă pe față şi nu a vrut să primească îngrijiri medicale. „De asemenea, aceasta a refuzat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, fiindu-i pus la dispoziţie formularul de cerere, potrivit Legii 26/2024”, au precizat polițiștii.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
vasile_69 16.09.2025, 09:47
Asta trebuie dat afara din scoala, bagat la scoala de corectie apoi cand implineste 18 ani sa primeasca 10 aniu de puscarie ca sa fie model pentru ceilalti cacaciosi needucati !!!
my_name 16.09.2025, 10:36
Dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ (adică știa ce face, înțelegea consecințele și putea să își controleze acțiunile) poate fi acuzat de lovire sau alte violențe (art. 193 Cod Penal) + Ultraj (art. 257 Cod Penal) ... Apoi ... ducă-se ... și sănătate