Cuprins:
Au cerut intervenția divină
În timp ce fetița era pe moarte, sectanții s-au îndreptat către rugăciune și cântec, ținând o veghe în jurul patului ei și, chiar și după ce ea a încetat să mai respire, au cerut intervenția divină pentru a o învia din morți.
Părinții lui Elizabeth Struhs s-au numărat printre membrii bisericii de acasă, găsiți vinovați miercuri, la Curtea Supremă din Brisbane, după un proces de nouă săptămâni, în care au fost audiate probe de la 60 de martori și au fost examinate sute de probe.
Pronunțând verdictele, judecătorul Martin Burns a spus că moartea lui Elizabeth a fost „inevitabilă” după ce grupul nu i-a mai administat insulina și nici nu a apelat la ajutor medical, în timp ce fetița a zăcut mai mult de șase zile în ianuarie 2022 în casa ei din Toowoomba, la vest de Brisbane.
Toți cei 14 membri au refuzat să depună pledoarie, iar sala de judecată a fost adaptată pentru toți inculpații, astfel încât să poată fi judecați împreună.
Nu i-au mai administrat insulina
În hotărârea sa de miercuri, Martin Burns a spus că, până la moartea ei, Elizabeth a fost un „copil vesel și fericit” care a fost „îngrijit cu dragoste și adorat” de toți membrii bisericii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d59c92b3fa59f33b9e60b03c92629abf.jpg)
„Totuși, datorită credinței în puterea vindecătoare a lui Dumnezeu care, în mintea părinților ei și a celorlalți membri ai Bisericii, nu lăsa loc pentru a recurge la nicio formă de îngrijire sau tratament medical, ea a fost lipsită de un singur lucru care, cu siguranță, ar fi ținut-o în viață: insulina”, a transmis Martin Burns.
Elizabeth a fost diagnosticată cu diabet de tip 1 în 2019, dar a murit pe 7 ianuarie 2022 de cetoacidoză diabetică, o complicație cauzată de lipsa de insulină și de tratament medical pentru această afecțiune.
Liderul spiritual al grupului, Brendan Stevens, și tatăl fetei, Jason Struhs, au fost acuzați inițial de crimă prin indiferență, ulterior fiind găsiți vinovați de omor din culpă.
Se considerau creștini
În timpul procesului, instanța a aflat că secta era limitată la trei familii care, la momentul morții fetiței, se întâlneau trei zile pe săptămână.
Aceștia au spus că nu fac parte din nicio confesiune religioasă, ci se consideră creștini care au urmat Biblia. Ei credeau că, prin rugăciune, o persoană poate primi Duhul Sfânt.
Un principiu central al credinței lor a fost puterea vindecătoare a lui Dumnezeu și ei au respins medicina convențională, pe care unii membri au descris-o drept „vrăjitorie”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e3e81f0b9e1d8dbc5fbb8ebf3a357f38.jpg)
Curtea a spus că Jason Struhs s-a alăturat bisericii în august 2021, în urma soției sale, Kerrie Struhs. Câteva luni mai târziu, pe 2 ianuarie, Jason Struhs a declarat la o adunare a bisericii că „Dumnezeu a vindecat-o pe Elisabeta de diabet”.
În acea noapte, Elizabeth a primit o ultimă doză de insulină cu acțiune lentă, iar a doua zi dimineața nivelul ei de glucoză era atât de normal, încât Jason Struhs s-a convins că Dumnezeu a intervenit.
Starea fetiței s-a deteriorat constant
Struhs i-a spus fiicei sale să-și pună deoparte glucometrul pentru că „nu mai avea nevoie de el”, iar membrii grupului au lăudat evoluția „miraculoasă”.
Glucometrele măsoară cantitatea de glucoză din sânge și indică dacă este necesară o doză de insulină. Elizabeth Struhs l-a folosit pentru ultima dată pe 3 ianuarie.
În următoarele patru zile, membrii bisericii au monitorizat pe rând starea Elisabetei, stând lângă patul ei, în timp ce aceasta se deteriora constant.
În mesajele transmise între ei se spune că fetița era agitată, a vărsat și este „destul de slăbită”. Cu toate acestea, Stevens i-a asigurat în mod repetat pe părinții Elisabetei că „Dumnezeu va birui”.
Judecătorul Burns a scris că orice credință că Dumnezeu a intervenit „ar fi trebuit să fie risipită” atunci când membrii bisericii au văzut că starea de sănătate a fetiței s-a degradat. În schimb, grupul a chemat la rugăciune, a cântat și a vorbit despre bunătatea lui Dumnezeu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6280186391521a3c597f3751fc36f08e.jpg)
Chiar și după ce fetița de 8 ani a încetat să mai respire, în dimineața zilei de 7 ianuarie, grupul s-a adunat în jurul ei, cântând „imnuri” și rugându-se pentru ea „să fie înviată din morți de Dumnezeu”.
Un mesaj între inculpați spunea: „Elizabeth nu pare să respire, dar vom vedea o victorie foarte curând. Dumnezeu poate face orice!”.
Au anunțat moartea copilei după 36 de ore
Jason Struhs a sunat în cele din urmă serviciile de urgență la 36 de ore după moartea fiicei sale, spunându-le celorlalți că „deși Dumnezeu tot o va primi pe Elisabeta, ei nu pot lăsa un cadavru în casă”.
Când polițiștii au ajuns la casă, au izolat locul, scoțându-i afară pe adepții sectei. Un detectiv a spus instanței că, atunci când a venit, a văzut aproximativ 20 de oameni în curtea din față cântând și rugându-se.
Sora mai mare a fetiței, Jayde Struhs, le-a spus, miercuri, reporterilor că a fost „ușurată” că cei responsabili de moartea micuței Elizabeth au fost găsiți vinovați.
„Au fost trei ani lungi și grei. Nu a trecut un moment în care să nu mă gândesc la sora mea mai mică, Elizabeth”, a spus Jayde Struhs.
Toți cei 14 găsiți vinovați vor fi condamnați pe 11 februarie.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d22a9693e1aeb747d3ccd0bd3c936a25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1f91b51fe207771ef96fb4ec2a57500b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_25acec5cf9c1d189a8844d052af57e25.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bc63aff94848582092d1c24901a74d3a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_48530cd446bfb7abe79405ced0a90785.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_4e4c857ca1897bf5e403858db48c2d4e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4a75cce21db396a4d9a980f3cbea6a37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_dac807697dc26a82ee3d7aecc9cdfd8e.jpg)