Are vagoane de dormit – asta înseamnă că a umblat dintr-un colț al țării în altul și pe ferestrele lui vedeai orașe, sate, câmpuri, munți și râuri. Acum, pe orice geam te-ai uita, vezi alt tren.
Fără bilete, fără controlori
În locuința de pe calea ferată se intră prin spațiul dintre vagoane. Cobori sub tren, apoi te agăți de marginea cauciucată a ușilor. E un bun exercițiu fizic și o măsură de siguranță. Mai sunt și alți oameni fără adăpost care baleiază zona și nu vrei să te vadă intrând și-apoi să-ți strice somnul, dând buzna peste tine, pe scările exterioare ale vagonului.
Pe Ionuț, 29 de ani, starea de urgență l-a prins de mână cu Cristina, pe peronul Gării de Nord. Cristina, bolnavă psihic – și, adaugă prietenul ei, “foarte geloasă, mereu se teme că o părăsesc” – a avut o criză. A luat-o ambulanța, iar după o haltă la UPU Floreasca, femeia de 31 de ani a fost internată la Spitalul Obregia.
După externare, Cristina a plecat iar pe străzi, dar Ionuț i-a pierdut urma.
Când e mare chestie să te tai
A avut și el partea lui de aventuri prin sistemul medical și prin cel de asistență socială.
M-au găsit niște polițiști pe stradă și m-au întrebat de ce n-am declarație, m-au bătut, m-au dus la Secția 20. Mi-au vorbit urât și m-au dat cu capul de pereţi. Când mi-au dat drumul, m-am tăiat în fața secției. M-au dus la spital…
Ionuț:
“Nu e nici o mare chestie să te tai în libertate…”, îl întrerupe Ghiţă, amicul și colocatarul său. Ionuţ îl priveşte oarecum ofensat.
Ghiţă a ispășit 9 ani de închisoare, pentru tentativă de omor. O bătaie în familie, din care tatăl său s-a ales cu niște răni destul de urâte. De la 16 ani și jumătate a stat la pușcărie Ghiţă. Acum are 27 de ani și trebuie să semneze periodic la poliție, conform termenilor eliberării condiționate.
La pușcărie, stăteam uite-așa, în cerc, în curte. Și unul începea să se taie pe mână. Altul, care vedea, zicea: “Să moară mama, mă tai și eu! Începeam să ne tăiem toţi…
Ghiță:
Ghiță întinde brațul stâng, pe care se văd dungile albe ale cicatricilor. “Așa că nu e nici o chestie să te tai în libertate”, concluzionează el.
De câte ori Ionuț se plânge de rele tratamente la poliție, în adăposturile primăriilor sau la psihiatrie, Ghiță îl temperează cu argumente din viața lui după gratii.
Asta e singura lor dispută, pe care Ghiță o încheie categoric cu “Decât să pună pe mine furtunul la Obregia, mai bine stau un an la pușcărie”.
Bucătăria de sub cerul liber
Una dintre neplăcerile locuitului în tren e că trebuie să faci multe drumuri. De exemplu, pentru apă.
Dintr-o țeavă învelită în bandă izolatoare și prevăzută cu robinet, ieșită dintre linii, Ionuț și Ghiţă umplu bidoanele de plastic. Cară apa la vagon, câteva sute de metri.
Un alt drum este până la bucătărie, amenajată într-o clădire în construcție, acum părăsită și mascată de nalbe și oțetari.
La parterul scheletului de beton, din niște bucăți de BCA, cărămizi și un grătar, Ionuț a improvizat o vatră, în colțul unde nu plouă. O ladă frigorifică, recuperată de la gunoi, servește ca depozit de lemne și de alimente: cartofi, ceapă, morcovi.
Lemnele le luăm de pe jos, dar alegem doar ce e uscat, nu rupem din copaci, nu distrugem nimic.
Ionuț:
Să nu facă deranj e una dintre condițiile puse de gardienii de la depou și de polițiștii locali care știu de ei.
Aici ne adunăm noaptea și gătim, ciorbă mai ales. Până fierbe mâncarea, adică o oră jumate, două ore sau mai mult, dacă e ciorbă de fasole, mai stăm de vorbă.
Ionuț:
Ionuţ mănâncă o singură dată pe zi, “că așa mi-am învățat stomacul”, și ține mult ca unica lui masa să fie caldă.
Oala cu fiertură e urcată în tren și așezată pe o măsuță, în fața canapelelor de la Clasa I. Cu un adaos de placaj, grătarele pentru bagaje au devenit corpuri suspendate pentru veselă, șervete, recipiente cu condimente, sare, ulei, zahăr, borcane cu cafea. Nu cutii de bere, nu sticle de vin, pentru că nici Ghiță, nici Ionuț nu beau alcool.
În cuiele din peretele compartimentului atârnă arsenalul lui chef Ionuţ: polonice, palete, linguri, tigăi și strecurătoare.
Un apartament mai mult lung decât lat
“Acasă” la Ionuț uiți că te afli într-un tren. Ești într-un apartament decomandat, cu un hol foarte îngust. În baia dintr-un capăt al vagonului stau bidoanele cu apă.
În baia din celălalt capăt e spălătoria, cu ligheane mari, suporturi pentru întins rufele, cutii cu detergent și sticle de balsam. Vasul de toaletă e alb ca o lebădă. Găleată cu apă, sul de hârtie igienică. Podeaua e lună. Aproape ca-n Orient Express.
Curățenia este esențială. E singura punte spre societate pe care pot circula liber oamenii străzii, dacă nu arată ca oameni ai străzii. Odată ce te-a ștampilat mizeria, nu mai e cale de-ntors.
Ionuț își usucă hainele pe umeraș. Poartă cămăși, blugi și o borsetă unde ține, printre altele, actele de la spital, rețetele, schema de tratament și copia plângerii penale pe care le-a făcut-o polițiștilor.
Ghiță are un stil mai îndrăzneț: tricou, șapcă, blugi rupți în genunchi, tatuaje, lanțuri.
Lungit în cușeta lui, între un ursuleț şi o “păpușă ucigașă”, se uită la un clip video pe telefon. Încărcatul telefoanelor reprezintă o mare grijă în această reședință, de vreme ce priza cea mai apropiată se află tocmai la Gara de Nord.
“Uite, camera lui Ghiță e cea mai aranjată. Că o are pe Mariana”, exclamă Ionuț. Pe raftul de bagaje, hainele sunt împăturite și stivuite cu grijă, ca la magazin.
Mariana, o femeie slăbuță, cu părul strâns în coadă, îmbrăcată în trening, coase o gaură căscată într-un pulover. Tot ea e cea care le acordă îngrijiri medicale rezidenților din tren: are un colț cu dezinfectanți, plasturi, măști și medicamente.
Povești din tren
În compartimentul vecin stă Mioara. Are 40 de ani și un băiețel de cinci ani, în plasament, la o familie. Vrea să ne arate poza copilului, dar i se descarcă mobilul.
Mioara a călătorit mult, de la un orfelinat la altul, până când a împlinit 19 ani și a coborât direct în stradă. Lângă pat are covoraș cu buldogul Spike și puiul lui, papuci de casă, un făraș și o măturică.
Pe polițe, ca decorațiuni, sunt sticluțe de ojă, tuburi de cremă cu scris auriu, jucării, bibelouri. Perdeaua e semitransparentă, roșu corai, iar fețele de pernă au imprimeuri cu elefănței. Mioara trăiește din ce-i dau de pomană câteva femei.
Ionuț, care și el a crescut la orfelinat, muncește ca debarasator la un fast-food din gară. Ghiță lucrează în construcții. El câștigă cel mai bine dintre toţi, dar nu apucă să pună bani deoparte. Recunoaște că abia așteaptă să se deschidă “sezonul la păcănele”.
Sunt făcute psihologic, te mai lasă să câștigi când și când, să te prindă mai bine.
Ghiță:
Ionuț dă din cap, aprobator. Oamenii străzii sunt destul de îngăduitori cu păcatele aproapelui.
Și Ghiță trece cu vederea faptul că Ionuț, obsedat de viața de familie, “culege toți boschetarii și îi aduce în vagon”. Pe deasupra, iubitele lui suferă de boli psihice, “îți iei numai din astea care sunt ca tine”.
Ionuț rabdă reproșul cu un surâs încurcat. Camera lui e cea mai sobră – un pat, cu o pătură perfect întinsă, o măsuță pentru paharul de cafea.
Decorul se reduce la un gel de duș şi câteva cutii de pastile pentru epilepsie și depresie.
Ionuț estimează cu teamă că va veni ziua când medicamentele se vor termina, el se va tăia iar, va ajunge din nou la urgențe, sub furtun. Doar așa poate căpăta rețetă. A încercat și cu rugăminți pe la doctori, dar fără efect.
Descinderea mascaților, evenimentul anului
Pe sub vagon, Ghiță a adăpostit niște pui de câine, le pune apă, îi hrănește, i-a învățat să vină la el când fluieră. Un câine e bun la casa omului și când stai într-un tren.
Poate când mai cresc, îi apără de “intruși”. Sau măcar le anunță venirea.
Într-o noapte, au venit mascații. Au bătut la geamuri, ne-au spus să ieșim, să arătăm actele. Pe mine m-au întrebat dacă mi-am luat pastilele. Cineva comisese o crimă în zonă.
Ionuț:
“Și mai ții minte – adaugă Ghiță – că mascații n-au urcat până n-am ieșit toți din vagon? Se fereau să urce”.
Faptul că oamenilor înarmați și cu ciorapi negri pe față le-a fost un pic teamă să pătrundă în casa lor îi amuză teribil pe cei doi tovarăși de călătorie. Ionuț încă face ochii mari când povestește despre descindere.
Așa discută ei, mergând printre linii, cu Ionuț tărăgănând vorbele, că e din Sibiu – așa vorbește probabil și Klaus Iohannis cu Marcel Vela. Doar că, spre deosebire de șeful de la Interne, Ghiță e mai degrabă contra polițiștilor tineri, care “vor să arate ce mari sunt ei. Nu ca polițiștii bătrâni – îi respecți, te respectă, te lasă în pace. Cu polițiștii bătrâni n-am probleme”.
În perioada stării de urgenţă, Ghiță a fost amendat de trei ori, iar Ionuț, de patru ori, pentru că polițiștii i-au surprins deplasându-se în spațiul public fără un scop declarat în scris.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro