Pe 19 iulie 2022, bărbatul a intrat în sala de jocuri după ce consumase deja 400 ml de coniac. Potrivit declarației date în calitate de suspect, înainte de a intra în sală, el consumase deja coniac, iar ulterior, în timp ce utiliza aparatul de jocuri, „a continuat consumul de alcool, solicitând o bere de la bar”, conform anchetatorilor.

După ce a pierdut 500 de lei în aproximativ 30 de minute, Beceru a ieșit să fumeze. La întoarcere, după circa 8 minute, a continuat să joace și să consume alcool, „trei sticle de bere de 0,5 litri fiecare, pe fondul cărora și-a agravat starea de ebrietate”.

Mai târziu, bărbatul a lovit aparatul de joc, distrugând monitorul și ecranul tactil. Ulterior, a a părăsit în grabă incinta. Deși reprezentanții sălii au încercat să rezolve situația pe cale amiabilă, Beceru nu a putut acoperi prejudiciul.

În urma incidentului, judecătorii l-au condamnat pe Marin Beceru, care a fost cercetat în stare de libertate, la o amendă penală de 1.200 de lei pentru distrugere (120 de zile amendă, a câte 10 lei ziua)

Instanța i-a atras atenția inculpatului că amenda poate fi înlocuită cu închisoare dacă nu este plătită în termen de 3 luni.

În caz de imposibilitate de achitare integrală a amenzii în termenul de 3 luni, judecătorul delegat cu executarea poate dispune, la cererea inculpatului, eșalonarea plății amenzii pe cel mult 2 ani, în rate lunare.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

infooffice42   •   20.04.2025, 14:37

Acuma si la salile de jocuri de noroc ar trebuii sa existe reguli da ? Si garzi de corp si politie si jandarmerie .Doi ca prim regulament ar trebuii ca persoanele dubioase si bauti sa nu fie primiti .Da ? Tinuta ar trebuii sa fie obligatorie da? Nu sa intre orice boschetar .Domnul piedone ar trebuii sa faca o razie si pe la aceste sali de jocuri si sa verifice daca aceste aparate sunt calibrate si se joaca corect sau sunt masluite in scopul atragerii potentialelor victime ale jocurilor de noroc .Pentru ca banuiesc ca aparatele sunt masluite .Si nu e corect deloc .

NECULAI52   •   20.04.2025, 13:21

Pai, aici, barmanul e complice!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria...”
Viva.ro
Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria...”
Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție
Lecțiile unui român, după 15 ani în Africa de Sud: „M-a șocat profund. România e sigură”
Adevarul.ro
Lecțiile unui român, după 15 ani în Africa de Sud: „M-a șocat profund. România e sigură”
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă
Elle.ro
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
O companie celebră le cere angajaților să dea înapoi măririle de salarii primite în 2024
Observatornews.ro
O companie celebră le cere angajaților să dea înapoi măririle de salarii primite în 2024
Horoscop 20 mai 2025. Racii au motive reale să creadă că va fi bine și pentru ei, nu numai în domeniul sănătății personale, ci și în alte domenii
HOROSCOP
Horoscop 20 mai 2025. Racii au motive reale să creadă că va fi bine și pentru ei, nu numai în domeniul sănătății personale, ci și în alte domenii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI