UPDATE ora 14.40: „PNL a ales calea «prin noi înșine» în alegerile din 2024”, au precizat surse politice. Mai precis, liberalii vor merge fără PSD la europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Decizia a fost luată prin vot în unanimitate, după aproape patru ore de discuții.

La scurt timp, PSD a anunțat că va organiza o ședință internă similară, luni, 6 noiembrie, la ora 10.00, la sediul din Kiseleff.


UPDATE ora 12.06: Nicolae Ciucă le-a dat de înțeles liberalilor reuniți la Sinaia că va candida la președinție, potrivit surselor Libertatea.

„A fost întrebat dacă dorește să candideze la președinție și a confirmat indirect, fără să spună «da» efectiv”, a precizat un oficial PNL.

„Ciucă s-a ridicat în picioare și a spus «Pentru ce credeți că sunt aici?»”, a adăugat alt lider care a asistat la scenă.


Știrea inițială: Liberalii nu au luat încă decizia dacă vor aborda anul electoral 2024 pe cont propriu („Prin noi înșine”), într-o alianță alături de PSD sau într-o largă coaliție de dreapta, au declarat astăzi, 3 noiembrie, surse din partidul condus de Nicolae Ciucă pentru Libertatea.

PNL s-a reunit la Sinaia pentru a decide strategia privind anul electoral 2024, iar alianța cu PSD nu este exclusă. O primă discuție a avut loc ieri seară, 2 noiembrie, doar cu miniștrii, în care aceștia au prezentat un raport al activității, iar astăzi are loc discuția la nivel politic, în Biroul Politic Național.

Crin Antonescu își recunoaște înfrângerea electorală: „E ireversibil. Oamenii care m-au votat să decidă singuri pe cine vor susține în turul doi”
Recomandări
Crin Antonescu își recunoaște înfrângerea electorală: „E ireversibil. Oamenii care m-au votat să decidă singuri pe cine vor susține în turul doi”

„Prin noi înșine am reușit de-a lungul istoriei. Prin noi înșine vom reuși să abordăm alegerile din 2024 și să le câștigăm, să dăm președintele României. Pentru că nu există altă soluție pentru dezvoltarea României. Suntem aici să stabilim strategia și direcția”, a declarat Nicolae Ciucă în ședința de la Sinaia, potrivit unor surse din partid.

„Din punct de vedere politic, cred că am fost suficient de răbdători și vă cer să avem în continuare capacitatea de răbdare la guvernare și atitudinea față de campania electorală și competiția pentru 2024”, a adăugat Ciucă, el precizând că „suntem pe finalizare cu fuziunea prin absorbție cu ALDE” și că PNL este „singurul partid care poate coagula dreapta”.

În acest moment, liberalii analizează toate cele trei opțiuni, „Prin noi înșine”, într-o alianță alături de PSD sau într-o largă coaliție de dreapta, și se vor folosi în analiză de sondajele de opinie realizate la nivel național și cele 45 de cercetări sociologice realizate la nivel local și județean.

Totodată, partidul condus de Ciucă va demara în perioada următoare consultări cu toți șefii de filiale, cu foști președinți ai PNL cu președinții Consililor Județene și ai municipiilor reședință de județ, spun sursele citate.

Acuzații interne de sabotaj electoral în Coaliția PSD-PNL-UDMR. Fețe triste și optimism rezervat în echipa lui Crin Antonescu REPORTAJ
Recomandări
Acuzații interne de sabotaj electoral în Coaliția PSD-PNL-UDMR. Fețe triste și optimism rezervat în echipa lui Crin Antonescu REPORTAJ

În septembrie, secretarul general al PNL, Lucian Bode, a prezentat într-o ședință informală un pact de neagresiune cu PSD pe linie guvernamentală, dar mai mulți lideri liberali importanți au respins această variantă de lucru.

2024 va fi un an important pentru România din punct de vedere politic, pentru că vor avea loc patru tipuri de alegeri: parlamentare, europarlamentare, locale şi prezidenţiale.

Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (20)

durban22   •   04.11.2023, 09:06

Si una si alta, pentru ambele partide este scris un singur lucru : DEZASTRU !!.ASTA VA FI PENTRU CA LUMEA S-A SATURAT DE ACESTE PARTIDE SI DORESTE CEVA NOU ,CU RISCUL DE-A PIERDE NUMAI SA VADA NOUL IN VIATA LOR !!.

StanValentin1971   •   04.11.2023, 06:43

PNL a făcut primul pas spre dezastru !

.ZORRO.   •   04.11.2023, 06:43

Votati PNL, PSD, AUR, UDMR!… de fapt votati SRI si baietii destepti!

Vezi toate comentariile (20)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Adevarul.ro
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Observatornews.ro
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI