„În copilărie, mama îl căuta pe tata la morgă și poliție”. Povestea familiei unuia dintre cei mai mari cântăreți români. Vocea sa s-a stins uitată în America
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În faimoasa zonă Brooklyn din New York, trăiește, de mai bine de cinci decenii, unicul fiu al marelui cântăreț român interbelic Dorel Livianu. David are 66 de ani, a absolvit celebra universitate de muzică „Juilliard” și e învățător la o școală din oraș, în timp ce fiica lui, Jessica, în vârstă de 23 ani, are cetățenie americană și visează să ajungă o mare jucătoare de tenis.
Cuprins:
Câți oameni oare mai știu de una dintre „Vocile de Aur” ale României interbelice? Dorel Livianu, alături de nume precum Zavaidoc sau Jean Moscopol, a fost unul dintre cântăreții de marcă din prima parte a secolului trecut.
Livianu s-a născut la București, pe 10 octombrie 1907, iar peste ani avea să devină unul dintre cei mai îndrăgiți artiști ai vremurilor. A interpretat cântece celebre precum „În micul Orășel uitat de lume”, „Ionel, Ionelule”, „Ce frumoasă este viața sau „Ce faci astă seară tu?”, vocea lui fiind considerată una dintre cele mai frumoase din toată istoria muzicii ușoare românești.
Din cauza originilor evreiești, destinul lui Livianu avea să ia o întorsătură abruptă: timp de mai multe luni, a fost deportat într-un lagăr din Transnistria, însă a avut noroc: numele său cunoscut l-a ajutat să supraviețuiască ororilor și să revină teafăr acasă.
În 1967, Dorel Livianu a emigrat în Statele Unite. Și-a continuat activitatea la New York, unde a și încetat din viață, la 2 aprilie 1997, cu puțin timp înainte de a împlini 90 de ani.
David, unicul său fiu, locuiește și astăzi în orașul american, unde se află întreaga lui familie. E căsătorit cu o fostă jucătoare bulgăroaică de tenis, Bogdana-Romansky, cei doi având împreună doi copii: Jessica (23 de ani), jucătoare de tenis în ascensiune, și Jacob, viitor inginer. Învățător la o școală din New York, David Livianu a acceptat să-și spună povestea pentru Libertatea și Gazeta Sporturilor.
„Toată ziua, dacă aș putea vorbi românește, aș face-o!”
Cu un accent românesc ireproșabil, David Livianu a relatat cu lux de amănunte cum decurge viața lui de peste Ocean, a vorbit despre cariera fiicei sale și a depănat amintiri despre tatăl său.
„Limba română e limba noastră, nu? Îmi face plăcere să vorbesc românește, dar nu prea am cu cine”, își începe el istorisirea.
„Noi suntem evrei la origine. M-am născut în București, pe strada Dionisie Lupu, pe 14 iulie 1955, de ziua Franței, în anul în care a murit Einstein. Tatăl meu a fost unul dintre cei mai mari cântăreți ai perioadei interbelice. El a trăit până în 1997 și a crezut că o să fiu un mare talent, cu o voce grozavă. Nu s-a întâmplat, dar am primit o educație formidabilă în muzică, în România, apoi în Statele Unite. Mi-am luat masterul la «Juilliard» , dar înainte am făcut patru ani de facultate la Conservatorul București. Am studiat cu mari, mari somități, cum ar fi Aurel Stroe, Ștefan Niculescu, Tiberiu Olah și mulți alții.
Pot spune că pregătirea școlară din România e la cel mai înalt nivel mondial. Când am ajuns la New York, am revenit în '80 acolo, am intrat «fluierând» la programul de master de la «Juilliard», care e considerată una dintre cele mai mari școli din America și din lume.
Fondată în 1905, Juilliard School este considerată cea mai importantă instituție de învățâmânt dedicată muzicii, actoriei și dansului din întreaga lume. Rata de acceptare la această școală privată a fost în ultimii ani de 7% dintre doritori.
Lucrez ca învățător de muzică într-un cartier din Brooklyn, într-o școală pentru copii de clasele șase, șapte, opt. Elevii învață cântece din toată lumea, inclusiv din România. Predau muzică. Elevii învață teoria muzicii, să danseze, să cânte, să se bucure și să fie oameni tineri fericiți, cu puțină educație muzicală și maniere bune.
Eu mi-am luat cetățenie americană. Suntem cetățeni americani, dar în suflet rămân român, cu rădăcini românești. Toată ziua, dacă aș putea vorbi românește, aș face-o!”, mai spune el.
„Mama îl căuta pe tata pe la morgă și poliție”
Dorel Livianu nu s-a ferit să aducă în discuție clipele grele trăite de familie în momentul care tatăl său a fost deportat: „A avut noroc că a fost deportat în Transnistria și nu în lagărele de exterminare din Polonia și Germania. N-a fost o situație plăcută, a fost o situație foarte grea. Mama, săraca, a umblat pe străzi câteva săptămâni până să afle unde l-au deportat. El a dispărut! N-a știut ce s-a întâmplat, l-a căutat la morgă, la poliție. A stat câteva luni acolo, dar a avut noroc. El era un om foarte bine făcut, a fost boxer, avea o înălțime bună, dar a venit pe jumătate!”.
În cea de-a doua parte a acestui material, David Livianu vorbește alături de fiica sa, Jessica, despre ambițiile acesteia în lumea tenisului, acolo unde, în ultimii doi ani, alte două sportive cu nume românesc au stârnit valuri de admirație: Bianca Andreescu și Emma Răducanu.
