Când puneau oamenii bradul „pe vremuri”: abia pe 22 sau 23 decembrie

În mod tadițional, bradul nu avea ce căuta în casă înainte de ultimul moment. În epoca victoriană, familiile îl împodobeau chiar în Ajunul Crăciunului.

„Bradul se punea nu mai devreme de 22 sau 23 decembrie și, foarte des, chiar în seara de Ajun”, explică Hannah Fleming, specialist la Geffrye Museum. La origini, se credea că aduce ghinion dacă împodobeai casa prea devreme.

Bradul împodobit de Crăciun, așa cum îl știm astăzi, a apărut în Germania. În anul 1941, în Anglia, prinţul Albert, soţul reginei Victoria a dăruit familiei regale un brad de Crăciun, împodobit după obiceiul german, obicei care s-a răspândit imediat.

Până în secolul 19, Crăciunul era considerat o sărbătoare strict religioasă, nu comercială cum este astăzi. Bradul natural, știm toți, rezistă foarte puțin. Dacă era adus prea devreme, se usca și își pierdea acele până la Crăciun. Așa că familiile îl tăiau chiar pe 23–24 decembrie, iar în unele zone chiar în dimineața de 24.

1 decembrie, data preferată de o treime dintre oameni

Tradițiile s-au schimbat însă radical. Un sondaj recent arată că cei mai mulți oameni împodobesc bradul între 2 și 23 decembrie, însă un sfert aleg fix data de 1 decembrie.

De aici a apărut ideea unei date „neoficiale”, ceea ce a transformat data de 1 decembrie momentul în care începe perioada festivă.

De asemenea, între 27 noiembrie și 3 decembrie începe Adventul, ceea ce a împins tot mai multe familii să își aducă bradul în casă chiar din ultima săptămână a lui noiembrie.

Ce este Adventul

Adventul este perioada de patru săptămâni care preced Crăciunul și marchează începutul anului liturgic în tradiția creștină, care începe întotdeauna în a patra duminică înainte de Crăciun. Este un timp de așteptare, pregătire spirituală, reflectare și bucurie, în care credincioșii se pregătesc pentru nașterea lui Iisus Hristos.

Și această perioadă este încărcată cu tradiții, dar cele mai cunoscute sunt Coroana de Advent, o coroană cu patru lumânări și în fiecare duminică se aprinde câte una, și Calendarele de Advent. Acestea au 24 de ferestre, câte una pentru fiecare zi din 1 până în 24 decembrie.

Brad artificial sau natural?

Dacă ai un brad artificial, îl poți pune oricând. Dacă îl cumperi pe cel natural, totul depinde de momentul în care îl cumperi, când îl bagi în casă, îl pregătești și instalezi.

Chris Craig, cofondator Christmas at Home UK, spune că, de 30 de ani, majoritatea oamenilor cumpără brazii cu două săptămâni înainte de Crăciun. Totuși, în ultimii ani, tot mai mulți cumpără bradul la final de noiembrie, odată cu începutul Adventului.

De ce punem bradul tot mai devreme? Experții au două explicații

Hannah Fleming crede că totul are legătură cu cât de comercial a devenit Crăciunul, cu noile soiuri de brazi care nu mai pierd acele atât de repede dar și cu brazii artificiali care nu te mai condiționează în niciunul fel și sunt din ce în ce mai spectaculoși.

„Dacă poți cumpăra un brad care își păstrează acele, te bucuri mai mult timp de el. De aceea tradiția s-a mutat mai devreme în calendar”, confirmă și Chris.

Este vreodată prea devreme? Nu! Experții spun că poate fi chiar benefic

Designerul de interior Ness Hancock spune că decorarea casei înainte de decembrie poate aduce o schimbare reală în starea de spirit.

„Cercetările arată că decorarea casei poate crește nivelul de dopamină, hormonul fericirii”, explică ea.

Un studiu publicat în Journal of Environmental Psychology arată chiar că oamenii care decorează exteriorul casei sunt percepuți ca fiind mai prietenoși. „Dacă bradul îți aduce bucurie, de ce nu?”, spune specialista.

Chris Craig adaugă: „Bradul simbolizează familie, dragoste și apropiere. Să îl aduci mai devreme în casă e un cadou pentru tine și ai tăi.”

Când trebuie dat jos bradul: regula zilei de 6 ianuarie

Tradiția spune că bradul și decorațiunile trebuie date jos pe 6 ianuarie, pentru că data de 5 ianuarie este a 12-a noapte după Crăciun, moment în care se încheie oficial perioada festivă.

Ca întotdeauna, există și unii oameni care cred că aduce ghinion să lași decorul mai mult timp.

În România, tot pe data de 6 ianuarie este Boboteaza, zi care marchează Botezul Domnului și încheie perioada celor 12 zile de Crăciun. În această zi, preoții sfințesc apa, Agheasma Mare, iar în multe zone au loc tradiții vechi, precum aruncatul crucii în apă și recuperarea ei de tineri, un act considerat aducător de noroc.

Cum ai grijă de bradul natural ca să țină 5 săptămâni

Samuel Lyle, proprietarul Pines and Needles, spune că un brad real poate rezista până la cinci săptămâni, dacă:

  • lași bradul să „se relaxeze” 2-3 zile afară înainte să îl aduci în casă
  • îi dai apă zilnic – un brad are nevoie de 2–3 pahare de apă pe zi, uneori chiar mai mult
  • tai 3 cm din trunchi înainte de a-l instala pentru a absorbi apă corect
  • îl ții departe de calorifer, deoarece căldura îl usucă și îl face să își piardă acele
  • eviți schimbările bruște de temperatură pentru că și brazii, ca oamenii, preferă stabilitatea

În România, piețele centrale din Sibiu și Craiova au prins viață cu lumini, decorațiuni și activități pentru toate vârstele încă din 14 noiembrie 2025. Brașovul, Sibiul și Bucureștiul se află în topul preferințelor turiștilor, urmate de Craiova, Oradea și Cluj-Napoca, toate orașele fiind gazdele unor târguri spectaculoase care atrag anual milioane de vizitatori. Și dacă este au dat startul, noi de ce nu am putea?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.