Prețul gazelor a crescut cu 50%, iar cel al motorinei cu 17% în urma războiului din Iran

 3 comentarii
Flacără de gaze la un aragaz

Prețul gazelor naturale a crescut luni cu 50% pe bursa de gaze din Amsterdam, principalul hub al Europei, în vreme ce cotațiile motorinei au urcat cu 17% pe bursa de mărfuri din Chicago, relevă datele consultate de Libertatea.

Creșterea de preț la gaze vine în contextul ripostei iraniene asupra țărilor arabe vecine.

Îngrijorările vine ca urmare a faptului că a fost atacat Qatarul, cel mai mare producător mondial de gaze lichefiate și unul dintre cei mai mari furnizori ai Europei, alături de Norvegia și SUA.

În România prețul gazelor este plafonat până la finalul lunii, iar premierul Ilie Bolojan a anunțat anterior că prețul va fi reglementat până în aprilie 2027, când ar urma să intre în producție zăcământul Neptun din Marea Neagră.

Presiune pe termen scurt

În privința motorinei, creșterea survine în contextul îngrijorărilor privind o potențială blocare a strâmtorii Ormuz de către Iran. Circa 10% din motorina mondială tranzitează strâmtoarea, scrie OilPrice.com.

Motorina este principalul carburant în Europa, dar și pentru logistica militară.

De asemenea, aprovizionarea cu acest combustibil este concentrată la nivel regional și că este cel mai greu produs petrolier de înlocuit rapid cu o sursă alternativă.

„Impactul imediat al conflictului asupra motorinei va fi foarte mare, estimează Kpler, deoarece diferențele vor crește brusc în această săptămână. Alternativele limitate pe termen scurt fac ca riscul aprovizionării cu motorină să fie și mai acut decât riscurile pentru țiței, combustibilul pentru avioane și GNL (gaze naturale lichefiate – n.r.)”, mai scrie sursa citată.

„Șocuri de aprovizionare”

„Orice închidere semnificativă – sau chiar o închidere de facto determinată de retragerea asigurărilor – ar declanșa șocuri de aprovizionare simultan în mai multe clase de mărfuri”, spune analista Amena Bakr de la firma de consultanță Kpler.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    IulianH6 02.03.2026, 17:15

    Desigur, se caută motive pentru scumpiri, repetare, exact ca si atunci cand a inceput răzbelul din ucraina, si apoi au aruncat in aer conductele de gaze, petrol care veneau din Rusia spre UE.

  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 02.03.2026, 19:25

    In urma razboiului o sa creasca si pretul sapunului. De cresterea pretului gasim orice explicatie. La scazut in schimb......ciuciu.

  • Avatar comentarii

    Berbukson 03.03.2026, 11:59

    În România prețurile cresc după cum vor politicienii. Suntem țara taxelor și impozitelor. Suntem cea mai săracă țară din UE.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!