Vor fi tipărite 1,8 milioane de exemplare în 21 de luni

Primăria Iași, condusă de Mihai Chirica, a estimat că va cheltui circa 1,1 milioane lei, fără TVA, pentru tipărirea a 1,8 milioane de exemplare „Curierul de Iași” pe o perioadă de 21 de luni. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 16 octombrie, potrivit Ziarul de Iași.

„Prestatorul serviciului de tipărire este obligat să asigure verificarea, tipărirea și realizarea de colete de minimum 500 de exemplare fiecare pentru un tiraj de maxim 20.000 de exemplare/săptămână, într-un interval maxim de 12 ore de la prezentarea manuscriselor de la autoritatea contractantă, astfel ca municipiul Iași să poată demara distribuția publicației în ziua de vineri a fiecărei săptămâni, începând cu ora 9:00”, se arată în caietul de sarcini.

Municipalitatea precizează că numărul de exemplare tipărite variază de la o lună la alta și își rezervă dreptul să tipărească mai puțin sau mai mult de 20.000 de exemplare pe săptămână, fără să depășească pragul de 1,8 milioane de exemplare.

„Curierul de Iași” apare în fiecare vineri și are 8 pagini, toate color, fiind editat de Biroul de comunicare al Primăriei.

Angajații Primăriei asigură conținutul și tehnoredactarea

Publicația apare doar în formă tipărită. „Curierul de Iași” este distribuit prin intermediul centrelor de cartier sau a unor direcții din subordinea administrației locale, potrivit sursei citate. Departamentul de specialitate al Primăriei asigură conținutul și tehnoredactarea. În fiecare săptămână livrează macheta grafică către prestatorul de servicii.

Pe perioada acordului-cadru, Primăria urmează să încheie contracte subsecvente cu o durată cuprinsă între una și patru luni.

„Cantitatea maximă pentru acordul-cadru (21 de luni) e de 1.800.000 de bucăți, iar cantitatea minimă estimată, de 900.000 de bucăți. Pentru contractul subsecvent, cantitatea maximă estimată e de 400.000 de bucăți, iar cantitatea minimă estimată, de 100.000 de bucăți”, conform caietului de sarcini al achiziției.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.