De atunci, prințesa s-a dedicat luptei împotriva cancerului. A devenit președintele Uniunii pentru Controlul Internaţional al Cancerului și a sosit în București pentru „Forumul Global pentru Drepturile Omului și o Lume fără Tutun”, organizat la Cotroceni. Prințesa a acordat un interviu cititorilor Libertatea.

-De ce vi s-a părut important să veniți în România?
-Ca președinte al Uniunii Internaționale pentru Controlul Cancerului și ca mamă a unui supraviețuitoar de cancer, văd tutunul ca pe inamicul public numărul unu. Este responsabil pentru o treime dintre cazurile de cancer din întreaga lume.

„Tutunul este responsabil pentru moartea a șapte milioane de oameni în fiecare an, așa că mă voi alătura eforturilor de a lupta împotriva tutunului. De asta am venit să particip la această conferință importantă”

-În afară de a nu folosi tutunul și de a te expune la fum, este ceva ce pot face oamenii pentru a scădea riscul de a se îmbolnăvi? Sau pot să le ceară ceva autorităților?
-Este o întrebare bună, fiindcă în trecut ceea ce a făcut industria tutunului a fost să pună povara pe individ. Ei vând, fac reclamă peste tot, dar spun că depinde de tine dacă urmezi sau nu un stil de viață sănătos, iar asta nu este în regulă.

„Desigur, suntem toți responsabili, putem să ne oprim din fumat, să avem o viață sănătoasă, să nu suferim de obezitate, să reducem zahărul, să avem grijă la alcool”

-Cum ați ajuns să vă implicați personal în lupta împotriva cancerului?
-Cancerul a ales familia noastră, nu invers. Fiul nostru a fost diagnosticat cu leucemie la frageda vârstă de 2 ani. La momentul acela, cancerul nu se trata foarte bine în Iordania, în 1997. Așa că a trebuit să mergem în străinătate, pentru tratament.

„Din fericire, mulțumită lui Dumnezeu, datorită tratamentului, acum pot să fiu mama unui supraviețuitor al cancerului”

-Și ce a urmat?
-Așa că la întoarcerea în Iordania era foarte clar pentru mine, după această experiență. Nici nu pot să îmi imaginez cum ar fi fost pentru mine dacă știam că există un tratament care mi-ar putea salva copilul, dar eu nu pot avea acces la el fiindcă trăiesc într-o țară precum Africa sau altă regiune. Am realizat că eram printre puținii care aveau acces la tratament și mi-a devenit clar care era misiunea vieții mele. Nu sunt mai bună decât alte mame sau părinți, toți își iubesc copiii la fel de mult ca noi.

-Din păcate, chiar și în România avem perioade în care tratamentul pentru cancer lipsește. Voiam să vă întreb dacă ați apucat să vă formați o părere despre cum este tratat cancerul în România.
-Da, am avut șansa să vizitez trei proiecte excepționale, am vizitat Hospice, locul pentru îngrijire paliativă, am vizitat MagiCamp și am văzut munca pe care o fac și am avut șansa să văd noul spital de tratament al cancerului la copii, care se construiește în România, din câte îmi amintesc de către Asociația Dăruiește Viață.

-Ce trebuie făcut?
-Singura cale este să existe un plan, fără plan guvernele pot ajunge copleșite. Planul trebuie făcut pe ani, ce se va întâmpla în anul 1, 2, 3, 4, 5. Este realizabil, dar este nevoie de mai multă colaborare și coeziune.

Văd multe asemănări între România și Iordania, fiindcă în Româna aveți medici și asistente fantastici. Am înțeles că mulți medici sunt exportați în străinătate, toți vor să aibă medici și asistente din România. Așa că nu există scuze, aveți toate ingredientele pentru a putea oferi tratament de calitate pentru cancer.

„Fiecare român trebuie să aibă dreptul la un tratament de calitate împotriva cancerului, să aibă șansa supraviețuirii în înfruntarea cu maladia secolului nostru. Eu cu siguranță aș deveni o voce pentru asta și mi-aș dori să ofer sprijin României în acest demers”