MENIU CAUTĂ

(Publicitate) Un start up din București a lansat o aplicație care recompensează angajații pentru mișcarea fizică

Distribuie

Un tânăr pasionat de produse de software a dezvoltat o aplicație pentru companii, al cărui scop este sa-i determine pe anjagați să fie activi și să facă mișcare, prin recompensarea cu premii, în urma kilometrilor făcuți. Aplicația a fost testată deja de o companie cunoscută din București și este disponibilă atât pe Android cât și pe iOS.

Florin Darie are la activ o experiență profesională de peste 12 ani în dezvoltare de software, iar ideea aplicației i-a venit ca urmare a observației că angajații din companii au nevoie de factori externi pentru a reduce timpul petrecut pe scaunul de la birou și trebuie să fie motivați pentru a-i face să aibă activitate fizică. ”În plus, am studiat piața de beneficii pentru angajații din România și am remarcat că oferta este destul de modestă”, declară Florin Darie, fondatorul Badger.

Aplicația a fost realizată în mai puțin de un an și a fost finalizată în octombrie 2018. Testarea ei s-a făcut de-a lungul a 4 luni în cadrul companiei eJobs, pe cei 80 de angajați. ”Aplicația a prins repede în companie, iar pe lângă determinarea de a face mai multă mișcare prin premiile oferite, un factor important în folosirea ei a fost și ideea de competiție internă, care a adus la schimbarea interacțiunii dintre colegi. În loc să folosească chat-ul intern sau email-ul, mulți au preferat să meargă să discute direct cu colegii cu care aveau treabă”, explică Florin.

Mai departe, planurile de dezvoltare ale aplicației vor implica integrarea cu soft-uri de urmărire și gestionare a proiectelor (precum Jira) și „posibilitatea de a forma echipe interne care să concureze împreună pentru premii mai mari, pe care să le pot folosi împreună, ca de exemplu o vacanță sau un teambuilding”, adaugă Florin Darie.

Cum functionează aplicația?

Companiile fac un abonament la Badger https://badger.ro/ și-l oferă ca beneficiu extra-salarial angajaților. În acest fel li se satisface nevoia de mișcare, relaxare și recompensare. Angajații își fac cont prin înscrierea cu email-ul de serviciu. Cu ajutorul pedometrului din fiecare smarthpone aplicația înregistrează kilometri făcuți în urma activităților de mers pe jos sau alergare. De îndată ce un angajat strânge suficienți kilometri pentru un premiu, acesta este notificat și-și poate revendica recompensa. Practic, angajații sunt încurajați de companii să adopte un stil de viață activ și sunt determinați să-l mențină prin premiile din aplicație, dar și competiția internă ce se naște între colegi.

Dintre functionalitățile aplicației Badger amintim clasamentul în timp real, care oferă posibilitatea angajaților de a vedea automat care este cel mai activ coleg. Acest lucru funcționează ca factor motivator în a face mai multă mișcare. În plus, în aplicație angajatul poate vedea date legate de profilul lui, câte calorii a consumat, câți kilometri a parcurs și la ceva ritm și viteză a făcut mișcare.

Pentru moment există un număr limitat de premiile ce constau în vouchere la librării sau magazine online, jocuri video, cursuri online, bilete la cinematograf sau escape-room-uri, dar de îndată ce vor începe vânzările abonamentelor către companii, vor fi adăugate premii noi în fiecare săptămână.

Aplicația este disponibilă gratuit pentru angajați pe Android și IOS, iar toate detaliile despre ea se află aici https://badger.ro/.

Comentarii