„China cere ca părţile implicate să-şi soluţioneze diferendele prin intermediul dialogului şi al consultărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Mao Ning, într-o conferinţă de presă.

Oficialul chinez a transmis totodată „disponibilitatea” Chinei de „a acţiona împreună cu comunitatea internaţională” şi de a juca „un rol constructiv în detensionarea situaţiei”.

Cel puţin 19 oameni au murit şi 105 au fost răniţi în bombardamentele ruse de luni asupra mai multor oraşe ucrainene, potrivit celui mai recent bilanţ dat publicităţii de serviciile de urgenţă ucrainene, citat de agenţia de ştiri Ukrinform.

Conform datelor actualizate periodic de Biroul ONU pentru Drepturile Omului, de la începerea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie, au fost ucişi cel puţin 6.221 de civili, iar 9.371 au fost răniţi.

Potrivit sursei citate, de la izbucnirea conflictului, China a menţinut o atitudine ambiguă, cerând deopotrivă respect pentru „integritatea teritorială a tuturor ţărilor”, inclusiv a Ucrainei, şi atenţie pentru „preocupările legitime ale tuturor ţărilor”, o referire la Rusia.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.