Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, a declarat, sâmbătă, că în cazurile de plagiat se pronunţă „organisme abilitate ale statului român”, el nefiind de acord cu „dezordini şi indiscipline”.
„În cazurile de plagiat se pronunţă nişte organisme abilitate ale statului român şi eu nu sunt de acord cu dezordini şi indiscipline, există comisii de etică care se pronunţă. Consiliul general de atestare a diplomelor şi titlurilor universitare, care a luat această decizie în cazul lui Victor Ponta, nu are atribuţii directe în cazurile de plagiat, ci doar în condiţiile regulamentului său. Adică în condiţiile în care o comisie de specialitate discută un plagiat, acel plagiat ajunge pe masa consiliului după ce a fost discutat de comisia de specialitate, or în acest caz comisia de jurişti din cadrul consiliului nu s-a pronunţat. Acest consiliu al nostru nu are între atribuţiile lui prioritare discutarea plagiatelor decât în măsura în care vin de la comisiile de specialitate. Or, după ştiinţa mea, o comisie de specialitate de drept care să fi discutat lucrarea nu s-a întrunit şi nu există un motiv pentru care Consiliul general să se pronunţe cu atâta grabă”, a spus Ioan Aurel Pop, potrivit Mediafax.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.