Grupul de reflecție CeMAS afirmă că a depistat luna trecută sute de postări în limba germană pe platforma de socializare X, ceea ce demonstrează că ar fi tipare ale campaniei ruse de dezinformare Doppelganger împotriva Occidentului, pe care autoritățile germane, americane și franceze au denunțat-o anterior.

Campania, inițiată după declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina pentru a submina sprijinul occidental pentru Kiev, difuzează linkuri către pagini false ale unor publicații occidentale pentru a transmite informații false.

În ultimele săptămâni, postările în limba germană pe platforma X au blamat Partidul Verzilor pentru dificultățile economice ale Germaniei, l-au criticat pe cancelarul Olaf Scholz pentru sprijinul acordat Ucrainei, i-au făcut pe conservatori nedemni de încredere, dar s-au pronunțat în favoarea AfD, constată CeMAS.

Postările monitorizate aveau legături cu pagini false ale unor publicații germane. Amplificate de rețelele de conturi false, acestea au avut peste 2,8 milioane de vizualizări, a precizat CeMAS.

Raportul vine cu o lună înaintea alegerilor pe care se așteaptă să le câștige conservatorii din opoziție. Cu toate acestea, AfD, care se plasează pe locul doi în sondaje, ar putea face aritmetica formării unei coaliții – și în general a guvernării – mult mai dificilă dacă va putea influența minoritatea de blocare a deciziilor în Bundestag.

Tezaur de 500 de monede din aur și argint şi o brățară dacică furate de la muzeul din Drobeta-Turnu Severin. Dosar cu „autor necunoscut”
Recomandări
Tezaur de 500 de monede din aur și argint şi o brățară dacică furate de la muzeul din Drobeta-Turnu Severin. Dosar cu „autor necunoscut”

În decembrie, AfD, partid antiimigrație, a câștigat sprijinul patronului X, Elon Musk, care luna aceasta a găzduit pe platforma sa și o discuție în direct cu Alice Weidel, candidata acestui partid la funcția de cancelar.

Un sondaj publicat sâmbătă de institutul INSA îi creditează pe conservatori cu 29%, iar pe AfD cu 21% – de două ori mai mult decât în alegerile din 2021. Social-democrații lui Scholz se situează pe locul al treilea, cu 16%, iar Verzii îi urmează cu 13%.

Agenția germană de informații interne, BfV, a anunțat în noiembrie că a înființat un grup operativ pentru a contracara orice încercare a unui stat străin de a influența alegerile federale din țară.

Germania este al doilea mare susținător financiar și militar al Ucrainei, încercând să o ajute să respingă invazia rusă, lansată acum 11 ani, prin anexarea Crimeei, și reluată la scară largă la 24 februarie 2022.

Potrivit BfV, aceasta a dus la o creștere bruscă a „comportamentului agresiv” al regimului de la Moscova față de Germania și alți aliați ai Ucrainei.

Departamentul de Justiție al SUA a declarat anul trecut că operațiunea Doppelganger este orchestrată de Guvernul rus prin intermediul unui grup de agenții de marketing din Rusia.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat
Viva.ro
Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat
Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
Libertateapentrufemei.ro
Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
Legăturile cu Rusia ale unui om-cheie din anturajul lui Călin Georgescu, fost ofițer de informații  în structurile MApN
Adevarul.ro
Legăturile cu Rusia ale unui om-cheie din anturajul lui Călin Georgescu, fost ofițer de informații în structurile MApN
Alexandru Papadopol, PRIMA REACȚIE după ce fosta lui soție, Ioana Ginghină, a dezvăluit că actorul se recăsătorește zilele următoare
Elle.ro
Alexandru Papadopol, PRIMA REACȚIE după ce fosta lui soție, Ioana Ginghină, a dezvăluit că actorul se recăsătorește zilele următoare
Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO

Laura Vicol ştia că banii cheltuiţi pe genţi şi maşini de lux sunt ai păgubiţilor Nordis şi şi-a ascuns telefonul de procurori - motivarea arestării
Observatornews.ro
Laura Vicol ştia că banii cheltuiţi pe genţi şi maşini de lux sunt ai păgubiţilor Nordis şi şi-a ascuns telefonul de procurori - motivarea arestării
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase
HOROSCOP
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI