Reducerea importurilor de gaze rusești se va face treptat până în anul 2028, notează sursa citată. Aceste măsuri vin pe fondul presiunilor exercitate de Statele Unite ca aliații din NATO să nu mai depindă energetic de Rusia. Președintele american Donald Trump și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat pe această temă în timpul întrevederii pe care au avut-o pe 25 septembrie la Casa Albă.

Diversificarea aprovizionării cu energie va consolida securitatea energetică a Turciei și va sprijini ambițiile acesteia de a deveni un hub regional de gaze, notează Reuters.

Potrivit analiștilor, Ankara urmărește să reexporte gaze naturale lichefiate (GNL) importate și propriul gaz în Europa. Importurile de gaze menținute din Rusia și Iran vor fi destinate doar pieței interne.

„Turcia dă semnale că va profita de excesul global de GNL”, afirmă Sohbet Karbuz, de la Organizația Mediteraneană pentru Energie și Climă, cu sediul la Paris.

Rusia rămâne deocamdată cel mai mare furnizor de gaze pentru Turcia, deși cota sa a scăzut de la peste 60% în urmă cu două decenii la 37% în prima jumătate a anului 2025. Majoritatea țărilor europene au oprit importurile de gaze rusești în urma lansării invaziei la scară largă din Ucraina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.