Are nevoie de ghete ortopedice

Cu ocazia asta, Dragoş s-a ales şi cu un soi de cameră – cam ca acelea de la mingea de fotbal dragă lui – implantată undeva pe piept, prin care i se fac acum injecţiile cu citostatice, atunci când e nevoie. La Clinica Nicolae Robănescu a început de ceva vreme recuperarea fizică şi motorie de care a fost văduvit după a doua operaţie.
Acum zâmbeşte şi spune – greu, dar spune: “Mami, vreau să mă joc acolo”, arătând cu degetul spre iarba verde, pe care însă paznici scorţoşi o apără tocmai de cei care ar trebui să se bucure de ea, părinţii şi copiii lor bolnavi.
Dragoş e fascinat însă şi de maşina colorată de Salvare, cu care a călătorit adesea, şi-o priveşte ca pe-o altă jucărie preferată. Ultima tomografie a adus veşti bune, tumora părând să nu fi recidivat, dar băieţelul ar avea nevoie şi de un RMN “cap-coloană”, unul cum doar clinicile private pot face, dar care costă 2.200 de lei, bani pe care familia – cu încă 5 copii acasă – nu are de unde să-i scoată.
Şi-ar mai fi şi ghetuţele speciale, orteze, ce trebuie făcute ca să-l ajute să stea în picioare singur. Dar care mai trebuie şi plătite. Dragoş nu ştie de bani şi de probleme din acestea. El visează că aleargă pe-o câmpie prăfuită, şutând într-o minge colorată ca o Salvare.

Cum ne poţi contacta

Sună la telefonul 021.203.08.49 sau trimite un mail la adresa: ajutacopiii@libertatea.ro.

Cum poţi ajuta

Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 8828, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
Donează în conturile Fundaţiei Ringier
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO deschise la Raiffeisen Bank

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.