Salariile profesorilor români sunt sub media europeană, chiar și după creșterile din 2023, potrivit Comisiei Europene

 2 comentarii
Bancnote de 500, 200, 100, 50, 10, 5 și 1 leu aranjate în evantai, într-un portofel negru pe o masă de lemn

Chiar și după creșterile post grevă din 2023, salariile profesorilor români rămân sub media europeană. Aceasta înseamnă că profesia de dascăl este încă subevaluată comparativ cu majoritatea țărilor din UE. Deși a fost insuficientă, creșterea salarială reprezintă o recunoaștere, măcar parțială, a importanței și complexității profesiei didactice, relatează Edupedu, citând date publicate recent de rețeaua europeană Eurydice.

Inflația erodează rapid câștigurile

Creșterea, calculată în evaluarea europeană prin raportare la puterea de cumpărare, nu a fost însă suficient de mare cât să propulseze România în media europeană.

Salariile sunt un factor esențial pentru motivația profesorilor. Un profesor bine plătit și recunoscut este, în general, mai motivat, mai dedicat și mai puțin stresat financiar, ceea ce se poate traduce într-o calitate mai bună a actului didactic.

Chiar dacă au existat creșteri nominale și ajustări la PPC, inflația ridicată din ultimii ani în România poate eroda rapid aceste câștiguri, lăsând profesorii cu o putere de cumpărare reală care nu a crescut semnificativ.

Datele Eurydice compară situația salariilor în funcție de salariul brut minim anual, incluzând diverse bonusuri precum cele de vacanță, dar și contribuțiile sociale și de sănătate, ore suplimentare etc.. Iar datele sunt calculate în echivalent raportat la puterea de cumpărare (purchasing power parity – USD PPP), pentru a putea fi făcute comparații între țări.

19,4 mii de euro brut anual, la gimnaziu și liceu

Calculate în euro, în anul școlar 2023-2024(când s-au acordat creșteri salariale în două etape), în medie, salariile anuale brute evoluau de la circa 18,5 mii de euro (învățământ preșcolar și primar), respectiv 19,4 mii euro (gimnaziu și liceu) după 10 ani de predare la 19,16 mii euro (învățământ preșcolar și primar) și 20,2 mii euro (învățământ secundar) după 15 ani de experiență. 

După 25 de ani de carieră, arată analiza Eurydice –  salariile medii brute anuale ale profesorilor erau, în medie, de 19,97 mii euro la nivel preșcolar și primar și de 22,15 mii la gimnaziu și liceu. 

Salariile profesorilor din România au cunoscut o evoluție semnificativă în ultimul deceniu, trecând de la un nivel sub media națională la unul superior acesteia. Potrivit unei analize Profit.ro, bazată pe datele Institutului Național de Statistică, această transformare a fost marcată de două momente cruciale: implementarea noii legi a Educației în 2018 și o grevă majoră în 2023.

Cadrele didactice din învăţământul primar din România au salarii în medie cu 14% mai mari decât angajaţii cu studii superioare, arată raportul Education at a Glance (EaG 2025) publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În schimb, în țările OCDE, cadrele didactice din învăţământul primar câștigă de obicei cu 19% mai puțin decât restul lucrătorilor cu studii superioare.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    csaba 14.09.2025, 20:11

    Și atâta e mult, atunci când avem 50% analfabeți, salariul ar trebui să fie după performanță fără meditații!

  • Avatar comentarii

    Goliat22 14.09.2025, 22:27

    Nu știu cum se face dar masa mare de angajați nu au nici un drept la măriri de salarii,nimeni nu vorbește despre ei. Ne plângem ca nu avem sudori,muncitori ,dar nimeni nu se întreabă de ce pleacă. Nu am văzut un profesor sau funcționar public sau un judecător să plece la muncă in străinătate din cauza banilor...

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!