Sorin Cîmpeanu a precizat că în Bucureşti s-a decis purtarea măştii într-un perimetru de 50 de metri faţă de şcoală, dar nu în curtea unităţii de învăţământ.
Se poate renunţa, conform HG, la obligativitatea purtării măştii de protecţie în curtea şcolilor cu condiţia evitării aglomerărilor. Aglomerările pot fi evitate prin solicitarea pe care Ministerul Educaţiei a făcut-o către toate şcolile de a păstra programul decalat, deci inclusiv decalarea pauzelor.
Sorin Cîmpeanu:
„La nivelul Municipiului Bucureşti s-a luat acea decizie de purtare a măştii într-un perimetru de 50 de metri faţă de şcoală, dar nu în curtea şcolii. Este vorba de evitarea unor aglomerări create de părinţi atunci când îşi aduc sau când îşi iau copii de la şcoală. În curtea şcolii, lucrurile rămân la latitudinea conducerii fiecărei şcoli, care poate decide programul decalat, deci evitarea aglomerărilor, sau nu”, a adăugat ministrul Educaţiei, la Palatul Parlamentului.
Sorin Cîmpeanu a anunţat că de miercuri, toți elevii din București ar putea merge la școală.
Vineri, 14 mai, ministrul Educaţiei declara că în exteriorul unităţilor de învăţământ, în spaţii deschise, se poate renunţa la obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro