Spitale fără căldură în București: intervenţii chirurgicale amânate la Institutul CC Iliescu

Comentează

Mai multe spitale din București se confruntă cu probleme legate de încălzire în plin Cod galben de ger. Institutul de Boli Cardiovasculare „CC Iliescu” din Capitală este cel mai afectat, temperaturile au ajuns până la 16 grade Celsius în unele saloane.

Intervenții amânate din cauza frigului la Institutul „CC Iliescu”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat pentru News.ro că situaţia este gravă, iar internările şi intervenţiile chirurgicale neurgente au fost deja amânate pentru a proteja pacienţii şi personalul medical.

„La CC Iliescu s-a decis să reducem numărul de intervenţii chirurgicale, în special pentru cele care nu sunt urgenţe, şi să fie amânate tocmai pentru a nu pune pacienţii, dar şi personalul medical în pericol. Gândiţi-vă că la CC Iliescu sunt saloane, zone, unde temperaturile ajung la 16 grade, ori nu este o temperatură optimă pentru pacienţi sau pentru personalul medical. Se fac internări doar că sunt temporizate cele care pot fi amânate şi nu pun în pericol viaţa pacientului”, a explicat Alexandru Rogobete.

Asta în condițiile în care noaptea de luni spre marți, 12 spre 13 ianuarie, a fost cea mai geroasă din această iarnă, iar în București s-au înregistrat - 15 grade Celsius.

Ce spitale din București sunt afectate de lipsa căldurii

Ministrul Sănătății a declarat că situația lipsei căldurii din mai multe spitale din București este monitorizată constant, iar problema este temporar compensată cu sisteme electrice de încălzire.

„Ieri am avut o serie de discuţii cu managerii spitalelor, discutăm despre Institutul Clinic Fundeni, Institutul de Oncologie, Institutul CC Ililescu, pentru boli cardiovasculare. Sigur că situaţia a fost monitorizată, încercăm să acoperim această lipsă cu instalaţiile electrice de climatizare sau de încălzire portabile, calorifere şi aşa mai departe, ieri am avut o şedinţă, o discuţie la Ministerul Sănătăţii cu colegul meu, Ministrul Energiei.”, a precizat Alexandru Rogobete.

Alexandru Rogobete are 34 de ani și este ministrul Sănătății din iunie 2025. Foto: Hepta

La Institutul Clinic Fundeni, situaţia începe să se îmbunătăţească, potrivit ministrului, care a subliniat că echipele tehnice ale distribuitorului de energie electrică vizitează zilnic unităţile afectate.

„Am decis să trimitem de două ori pe zi în aceste spitale echipe tehnice din partea distribuitorului de energie electrică să verifice instalaţiile pentru a monitoriza consumul şi pentru a ne asigura că nu se produce o suprasarcină care apoi să ducă la o catastrofă. Până în momentul de faţă, indicatorii electrici sunt în condiţii stabile, dar sigur că monitorizăm în continuare. Aseară târziu am vorbit cu doamna manager de la Institutul Fundeni, care mi-a spus că a început să revină căldura, situaţia începe să se remedieze, încă nu la capacitate maximă, dar lucrurile încep să revină la normal”, a adăugat ministrul Sănătății.

Ministrul a subliniat că situația este delicată, deoarece afectează pacienți critici.

„Este delicat, este dificil pentru că discutăm despre pacienţi critici, pacienţi cu diverse patologii pentru care temperatura este esenţială în recuperare”, a explicat Ministrul Sănătăţii.

Probleme vechi, care se repetă în fiecare iarnă

Problema lipsei de căldură în spitale nu este una nouă, ci se repetă anual.

Alexandru Rogobete consideră că spitalele mari, de urgenţă şi cele strategice ar trebui să devină independente termic prin investiţii în centrale proprii.

„Cred că ar trebui pentru anumite spitale, în special pentru cele mari, de urgenţă, strategice, să realizăm investiţii astfel încât ele să devină independente din punct de vedere termic. Pentru spitalele mari să investim pentru a avea centrală proprie, de ce nu. În urma crizei pe care am avut-o cu apa, de exemplu, în Prahova, am ajuns la concluzia că pentru aceste spitale strategice este important, dar nu doar pentru ele, să avem un bazin de apă potabil care să asigure funcţionarea spitalului cel puţin 24/48 de ore. Cel puţin la Ministerul Sănătăţii încercăm să învăţăm din aceste erori repetitive care se văd de ani de zile”, a mai spus ministrul Sănătății.

„Voi pune pe masa discuţiilor în acest an ca spitalele mari, spitalele de urgenţă, clinice, cele strategice sau pentru aceste spitale să investim astfel încât să aibă propria centrală termică şi pe viitor să reducem aceste riscuri.”

Pe de altă parte, directorul ASSMB a afirmat pentru News că spitalele din subordinea instituţiei nu întâmpină probleme similare. Spre exemplu, Spitalul Colţea din Bucureşti dispune de o centrală proprie pe gaz, ceea ce permite desfăşurarea activităţii în condiţii normale, fără dificultăţi legate de încălzire.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește