Un șofer din Brașov a fost prins beat la volan cu 3 copii în mașină. „Am băut o sticlă de whisky și câteva beri”, a recunoscut senin bărbatul. Acesta deținea permisul de conducere de doar câteva luni, iar în prima zi de Paște a fost protagonistul unei scene revoltătoare. Acesta a fost oprit de polițiști în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice, punând în pericol viața întregii sale familii.
În momentul în care a fost tras pe dreapta, șoferul nu a încercat să își ascundă starea. Acesta le-a recunoscut agenților de poliție, cu o sinceritate halucinantă, cantitatea uriașă de alcool consumată înainte de a se urca la volan: „Am băut o sticlă de whisky și câteva beri”, a declarat bărbatul, potrivit News.ro.
Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie rutieră din Braşov duminică seară, pe drumul naţional 13, în afara localităţii Măieruş.
„Conducătorul auto, vizibil aflat sub influenţa alcoolului, deţinător de permis de conducere de doar câteva luni, a fost scos la timp din trafic de către colegii noştri, înainte de o posibilă tragedie, deoarece alcoolemia sa în urma testării cu aparatul etilotest a indicat 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, cu mult peste limita infracţională”, informează oficialii Poliţiei Judeţene Braşov.
În mașină, poliţiştii au descoperit mai mulți membri ai familiei șoferului, respectiv fetiţele sale, cu vârste de 1 şi 3 ani, partenera sa şi un minor de 15 ani.
„Am băut o sticlă de whisky şi câteva beri”, le-a mărturisit bărbatul poliţiştilor. Pe numele său, polițiștii au deschis dosar penal.