A cumpărat tot ce se putea în zonă

Doar că, în mod inexplicabil, acesta a tras obloanele peste moşia de 10 milioane de dolari pe care o are în localitatea Păuleşti, din Prahova. Iar dacă odinioară defila pe proprietatea lui o armată de angajaţi care îi făceau mofturile, îi tundeau iarba la linie şi îi ţineau inclusiv undiţa când avea chef de pescuit, acum nu a mai rămas nici ţipenie. Proprietatea pare mai degrabă bântuită, iar stufărişul crescut haotic arată clar că nimeni nu s-a mai interesat să se îngrijească de moşie.
“Luca nu a mai fost văzut pe-aici de când a fost băgat la închisoare prima oară. Cu puţin timp înainte încercase să cumpere mai toate terenurile din zonă, în special viile, şi foarte puţini au fost cei care nu au cedat ofertelor. Eu, de exemplu, nu am vrut, şi acum am rămas ca junghiul în coasta proprietăţii sale. Singura care mai vine pe-aici este fiica lui”, a declarat una dintre vecinele lui Liviu Luca.
Snobism sau extravanganţă, în urmă cu aproape 10 ani, Luca şi-a construit inclusiv propria stradă pe moşie. Aleile sunt goale acum, iar tot parcul auto pe care îl afişa în vremurile lui bune s-a risipit! Iar punctele de pază, nişte căsuţe din lemn, care erau locuite de bodyguarzii milionarului, sunt abandonate, semn că imperiul Luca a apus.

Apartamente securizate ca nişte seifuri

Situaţia proprietăţilor pe care Luca le are în centrul Ploieştiului este trasă la indigo. Vorbim de patru apartamente despre care vecinii spun că ar fi transformate în duplexuri şi pe care acesta le are la ultimele două nivele ale unui bloc foarte bine securizat, în care locuiesc, coincidenţă sau nu, mai mulţi petrolişti.
În faţa celor patru uşi au fost amplasate dispozitive care detectează orice mişcare şi camere de supraveghere, păzite mai ceva ca seifurile de bănci. “Singura persoană care trece pe-aici este soţia domnului Liviu Luca, însă nici pe ea nu am văzut-o de foarte mult timp”, a dat câteva explicaţii sărăcăcioase o vecină din blocul în care ne-am fi aşteptat să-l găsim pe fostul lider al sindicaliştilor.

Cine este Liviu Luca

Inginer petrolist de meserie, Liviu Luca a ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, însă despre averea lui se vorbeşte doar ca despre o legendă, căci nu există o declaraţie de avere care să ateste întreaga avuţie. Născut la Boldeşti (Brăila), după ce a ajuns lider de sindicat la Petrom şi CNSLR Frăţia, acesta a devenit unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Într-un interviu dat în urmă cu zece ani, Luca a recunoscut că a jucat la jocul piramidal al acestuia, Fondul Naţional de Investiţii (FNI), şi şia scos banii cu puţin timp înainte ca acesta să se prăbuşească şi să păgubească peste 300.000 de români. A pus asta însă pe seama norocului, nu pe fondul prieteniei cu Vîntu, alături de care a făcut afaceri în anii care au urmat.

Acuzat de falimentare controlată

Liviu Luca a fost acuzat de procurori, în dosarul Petromservice, că ar fi controlat falimentarea companiei împreună cu mai mulţi complici, printre ei şi Sorin Ovidiu Vîntu, provocând un prejudiciu de 83 de milioane de euro. De asemenea, au fost fraudaţi indirect şi acţionarii minoritari ai companiei, aproximativ 72.000 de membri şi 7.000 de acţionari persoane fizice, care nu au încasat dividentele ce li se cuveneau în urma vânzării serviciilor petroliere şi cărora le-a fost diminuată semnificativ valoarea acţiunilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.