În primele zile ale războiului declanșat de Rusia în Ucraina, Tania Blizniak, 27 de ani, și fiica ei de trei luni s-au ascuns în metroul din Kiev. Momentul când își alăpta bebelușul a fost surprins de jurnalistul maghiar András Földes, iar imaginea a devenit virală, după a fost distribuită inclusiv de site-ul oficial al Vaticanului. Apoi, un desen pictat de o artistă din Ucraina a fost transformat într-o icoană, la mica biserică a Institutului Sacra Inimă din Mugnano di Napoli, Italia, a relatat postul public ucrainean.
Cuprins:
Tania și Maricika se aflau în tunelurile subterane ale metroului capitalei ucrainene. Tania își alăptează copilul de trei luni, în timp ce sirenele antiaeriene sunau deasupra capetelor lor.
Fotografia a fost făcută de jurnalistul maghiar András Földes, care documenta din Kiev războiul declanșat dintre Rusia în Ucraina.
„În acel moment eram în metrou, o hrăneam pe Maricika mea și scena a fost văzută de jurnaliști”, rememorează Tania. „Sunt multe mame cu copii mici care s-au adăpostit în subteran de bombardamente, și la Kiev, și la Harkov”, mai spune tânăra.
Fotografia spontană, autentică a devenit un simbol al speranței și rezistenței tăcute a poporului ucrainean.
View this post on Instagram A post shared by Földes András (@andras_foldes)
Devenită virală pe rețelele de socializare, fotografia a ajuns să fie văzută de Marina Solomenikova, o artistă ucraineană originară din Dnipro, care a transformat-o într-un desen simbolic.
Gluga Taniei a devenit voalul Fecioarei Maria, iar ipostaza iconică i-a adus tinerei supranumele de "Madona din Kiev".
View this post on Instagram A post shared by marinoss_art (@marinoss_art)
O copie a picturii a ajuns la biserică a Institutului Sacra Inimă din Mugnano di Napoli, la cererea părintelui iezuit Viacheslav Okun.
O Maria modernă, care, la fel ca mama lui Iisus, se adăpostește de violența războiului, având grijă și hrănirea bebelușului ei nou-născut. Părintele Viacheslav Okun, pentru agenția ANSA:
„Cultul Maicii Domnului din Kiev a depășit granițele orașului Mugnano di Napoli și se răspândește în întreaga lume. Madona din Kiev este o mângâiere pentru toți credincioșii, ucraineni și non-ucraineni. Invocă pacea”, a adăugat Don Antonio Di Guida, paroh al bisericii San Biagi.
Acum, Tania și fiica ei locuiesc în relativă siguranță în regiunea Lviv.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Foto: Suspilne.media