Termoenergetica a anunțat că dă drumul la căldură în București și a nominalizat zonele în care pot apărea probleme

 2 comentarii

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat luni că dă drumul la încălzire în Capitală, conform graficului stabilit, dar furnizarea agentului termic se va resimți treptat și vor fi unele zone cu probleme.

Video generat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Astfel, procesul de încălzire în locuințele din București este anevoios, din cauza dimensiunilor sistemului de termoficare și a faptului că unele asociații de proprietari nu au deschis încă circuitul de încălzire.

A fost pornită căldura în București

Compania Municipală Termoenergetica București a implementat o serie de măsuri pentru a asigura o distribuție optimă a căldurii.

Compania a început „pornirea graduală a surselor de furnizare a agentului termic, solicitarea măririi debitului şi a sarcinii termice pentru cele două centrale ELCEN aflate în funcţiune şi solicitarea către toţi producătorii de energie termică de a porni centralele de producere a energiei termice începând cu data de 6 octombrie 2025”, se arată în comunicatul de presă al CMTEB.

„Echipele CMTEB monitorizează permanent situaţia şi intervin pentru remedierea rapidă a eventualelor dezechilibre în distribuţia agentului termic şi pot acorda asistenţă asociaţiilor de proprietari/locatari care doresc să deschidă circuitul de încălzire pentru a beneficia de confort termic”, a mai transmis compania.

Pentru informații suplimentare, locuitorii din București pot apela numărul de telefon 031.9442 sau numărul gratuit 0800.820.002. De asemenea, este disponibilă aplicația Termoalert pentru actualizări în timp real.

Zonele din București unde caloriferele se pot încălzi mai greu

În timpul procesului de echilibrare hidraulică și creștere graduală a parametrilor de furnizare, pot apărea temporar disfuncționalități în anumite zone din București.

Iată, mai jos, zonele în care caloriferele se pot încălzi mai greu:

  • Sector 1: Piața Gării, Cuza, Piața Victoriei, Zona Aviației
  • Sector 2: Doamna Ghica, Vulcanei, Lacul Tei, Oteșani, Mașina de Pâine
  • Sector 3: Mircea Vodă, Moșilor, Călărași, Labirint
  • Sector 4: Luică, Reșița, Giurgiului
  • Sector 5: Dumbrava Nouă, Calea Rahovei, Alexandria
  • Sector 6: Constructorilor, Splaiul Independenței, Calea Giuleşti.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    dorusan 06.10.2025, 14:09

    Unde pot apărea probleme: orice zonă unde există țevi de termoficare mai vechi de 20 de ani.

  • Avatar comentarii

    Jeneral_Kenoby 06.10.2025, 17:16

    În Occident sunt montate țevi care sunt garantate să reziste în exploatare cel puțin 50 de ani. Numai la noi, nimic nu se mai termină, Bucureștiul fiind un șantier non-stop în care se cârpește într-un loc și se sparge în altul. Totul e făcut fără cap, din păcate.

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește