Traficul pe Podul Prieteniei, care leagă Giurgiu de Ruse, Bulgaria, va fi restricționat astăzi, 25 februarie, din cauza lucrărilor de reparație efectuate pe partea bulgară a podului, potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județan (IPJ) Giurgiu.
IPJ Giurgiu informează că circulația va fi oprită pentru 15 minute în intervalele orare 10.00 - 10.30 și 11.30 - 12.00, pe ambele sensuri.
„La data de 25 februarie, la Podul Prieteniei dintre Giurgiu şi Ruse, Bulgaria, se vor efectua lucrări de reparaţie a covorului asfaltic, pe partea bulgară, iar traficul rutier al autoturismelor, microbuzelor, autocarelor şi autocamioanelor va fi oprit, timp de câte 15 minute, în intervalele orare 10.00 - 10.30 şi 11.30 - 12.00, pe ambele sensuri de mers”, se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Giurgiu.
Poliția recomandă șoferilor să își planifice traseele din timp și să ia în calcul rute alternative pentru a evita blocajele în zonele adiacente podului și întârzierile la graniță.