Traficanta de cocaină din Chile pe care Poliţia Română o caută de 20 de ani aducea droguri ascunse în cârje şi în crose de golf. Ea făcea parte din reţeaua lui Dorel Carlos Villamarín Villamarín, care antrena cărăuşii cu boabe de struguri

Cursul de iniţiere urmat în puşcărie de Dorel Carlos Villamarín Villamarín

Povestea în care e implicată Nora Elisabeth del Carmen Monzo Retamales pare o telenovelă sud-americană, cu personaje fictive. Căci în traficul de cocaină, alături de ea, mai erau băgaţi încă trei cărăuşi din Chile: Gonzalez, partenerul Norei, Victor Hugo şi Purisima. Iar „el jefe”, adică şeful lor şi liderul grupării infracţionale, era Dorel, un bărbat dintr-un cătun din Bihor. Dar povestea e cât se poate de reală, iar Dorel (Dorel Valeriu Popa, fost Flonta) este unul dintre cei mai agili traficanţi de narcotice de la noi, potrivit DIICOT.

Avea 32 de ani când a fost iniţiat într-ale drogurilor, chiar de către un columbian, în Penitenciarul Oradea. Dorel era închis pentru o infracţiune măruntă, un furt calificat. Când s-a liberat, era doctor în prelucrarea, extragerea şi disimularea cocainei. Terminase 12 clase, n-avea vreo ocupaţie sau vreun loc de muncă, dar dobândise o specializare.

Mai întâi, a testat apa cu un apropiat, pe care l-a trimis în America de Sud. Iar după ce el s-a întors, cu cocaina ascunsă în sticle de whisky cu pereţi dubli, l-a băgat la înaintare pe fratele mai mic. Dar în martie 1999, Augustin Flonta, de 25 de ani, a fost prins pe aeroportul din Budapesta cu 1,686 kg de cocaină pe care o adusese cu avionul din Columbia. Instanţele din Ungaria l-au condamnat la 8 ani de închisoare.

Dorel şi-a văzut de viaţă. S-a însurat cu secretara unui senator şi, ca să-şi piardă urma prin registrele autorităţilor, a luat numele de familie al nevestei, devenind din Flonta Popa. Iar în 2000, fiind acuzat de comiterea unui viol (pentru care a şi fost condamnat, ulterior, la 4 ani de închisoare), a plecat în Columbia. Acolo, s-a autointitulat „Dorel Carlos Villamarín Villamarín” (de două ori, ca să ştie lumea unde vine – n.r.) şi, cu implicarea mentorului său din puşcărie, a pus la punct o reţea extinsă de trafic, prin care aducea cocaină în România. 

Vacanţe exotice pentru consătenii lui Dorel, deveniţi cărăuşi de droguri 

Din reţeaua de trafic a lui Dorel făceau parte părinţii lui, fosta soţie, de care între timp divorţase în acte, dar şi prieteni şi consăteni. Kilogramele de droguri erau ascunse în staţii de amplificare şi camere video ce aveau carcasele interioare modificate în acest scop, dar şi în sticle de băuturi speciale, care „aveau doar un mic locaş pentru alcool, restul spaţiului fiind dedicat disimulării cocainei”, conform descrierii făcute de un cărăuş celor de la antidrog. 

Transportatorii de cocaină erau prietenii din sat pe care Dorel îi invita să-şi petreacă vacanţele în America de Sud. Le plătea sejurul, prin intermediul mamei lui, şi în timp ce-i plimba prin locurile exotice, îi îmbia să ia şi nişte droguri şi să le ducă acasă, la întoarcere. Deranjul era răsplătit cu 1.500 de mărci germane. 

În România, cocaina trebuia predată părinţilor lui Dorel sau fostei lui neveste, iar de acolo, ajungea la dealerii din vestul ţării, care o vindeau pe stradă cu gramul. O altă piaţă de desfacere era în Ungaria, iar cărăuşii treceau graniţa cu drogurile ascunse la motorul maşinii sau împachetate în folii subţiri, pe care şi le lipeau de corp. 

Majoritatea banilor proveniţi din vânzarea cocainei se întorceau la „Dorel Carlos Villamarín Villamarín”. Mama lui îi expedia zeci de mii de dolari, prin consătenii trimişi în vacanţă, fie în plicuri, fie ascunşi în interiorul unor aparate electrice pe care ei erau instruiţi să le predea fiului.

În august 2001, fosta soţie a lui Dorel a fost arestată de cei de la antidrog. Ca să scape cu o pedeapsă mai mică, femeia a oferit informaţii ce au dus la destructurarea acelei reţele. Însă chiar în timpul acelei anchete, Dorel Popa a construit rapid o reţea de trafic similară, formată din alţi cărăuşi, cu care a continuat să aducă în România cocaină. Iar părinţii lui, cercetaţi în stare de libertate, l-au ajutat mai departe.

În 2004, când se pregătea pronunţarea deciziei definitive din primul dosar, mama lui Dorel a fugit în America de Sud, la fiul ei. A fost condamnată în lipsă la 20 de ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc şi aderare la un grup infracţional organizat. Pentru aceleaşi fapte, Dorel a primit 25 de ani de închisoare, iar fosta lui soţie – 5 ani de închisoare.

Al doilea dosar, în care erau cercetaţi consătenii racolaţi pentru trafic de droguri, a fost disjuns, iar procesul a continuat la Tribunalul Bihor. Dorel era acuzat de constituire de grup infracţional organizat, trafic de droguri şi finanţarea traficului de droguri. Dar asta nu l-a făcut să renunţe. S-a repliat rapid, i-a descoperit pe băştinaşii din Chile şi cu ei a pus la punct o altă reţea de trafic.  

Bărbatul care vindea un extinctor cu cocaină, la Băile Felix

Dorel Popa îi numea pe cărăuşi „cămile”. Le dădea între 1.000 şi 2.000 de euro pentru fiecare transport. Iar la un singur drum, chilienii băgau în România şi câte 5 kg de droguri. Cei de la DIICOT spun că Dorel cumpăra cu maximum 4.000 de euro kilogramul de cocaină, care apoi era vândută în România, pe piaţa neagră, cu 100-120 de euro/gram.

Nu se ştie câte drumuri au făcut „cămilele”. Poliţiştii de la noi au interceptat noua reţea de trafic în ianuarie 2006, când Augustin Flonta, fratele lui Dorel care se liberase condiţionat din închisoare, a fost prins în flagrant în staţiunea Băile Felix, în timp ce-i vindea unui colaborator al poliţiei un extinctor în care se afla cocaină. 

În locuinţa lui Augustin Flonta, la percheziţie, a fost găsită o geantă cu 20 de crose de golf în care erau, de asemenea, ascunse droguri. 5 kg de cocaină au confiscat, în total, autorităţile. 

Augustin Flonta le-a declarat anchetatorilor că, în decembrie 2005, fratele lui l-a sunat din America de Sud, rugându-l să meargă la un hotel din București şi să ia de acolo nişte crose de golf  în care era cocaină. Geanta cu crose i-a fost predată de doi cetățeni străini. Uitându-se peste fotografiile celor cazaţi în hotelul cu pricina, Augustin i-a recunoscut pe Gonzalez Arredondo Marcial Andres și Nora Elisabeth del Carmen Retamales Manzo.

Operaţiunea „Alo, aterizează cămila” a dus la prinderea a doi chilieni

Mai departe, anchetatorii spun că unul dintre membrii reţelei a devenit colaborator sub acoperire al poliţiei, iar din interceptarea convorbirilor dintre el şi Dorel Popa s-a aflat următoarea zi în care „cămilele” urmau să aterizeze în România.

Aşa că pe 22 martie 2006, când alţi doi chilieni, Morales Bohle Victor Hugo Eduardo şi Zurita Rojas Georgina Purisima, au ajuns pe Aeroportul Otopeni, au intrat imediat sub aripa unui „comitet de primire”. Cei doi au aterizat la ora 14:00, cu un zbor al companiei Alitalia, venind dinspre Milano. Aveau cu ei patru genţi de voiaj, iar într-una, gri-roz, erau 15 crose de golf, dar şi mai multe batoane de ciocolată în care fuseseră ascunse peste 3 kg de cocaină. 

De la aeroport, cei doi au mers la un hotel din Otopeni, unde s-au cazat, iar la ora 16:30 au auzit bătăi puternice în uşă. Nu erau cei de la room-service, ci trupele speciale, care i-au ridicat pe sus, cu tot cu bagaj, şi i-au dus la sediul poliţiei.

De la mii de kilometri depărtare, cumva (anchetatorii nu spun cum), Dorel Popa a aflat că oamenii lui au fost dibuiţi. Aşa că imediat şi-a prevenit a doua echipă pe care o avea trimisă pe teren, întru maximizarea profitului. 

De ce au lăsat chilienii crosele cu droguri la „bagaje pierdute”

Câteva ceasuri mai târziu, pe 23 martie 2006, la ora 0:20, în România ajungea echipa veterană a lui Dorel, formată din Nora şi Gonzalez. Cei doi au aterizat pe aeroportul din Timişoara, cu ultima cursă Alitalia, venind dinspre Buenos Aires (Argentina), via Milano (Italia). 

Un angajat al aeroportului îşi amintea că în acea noapte, în jurul orei 0:30, a mers în sala de aşteptare, pentru a supraveghea ridicarea bagajelor, şi a observat doi călători care zăboveau lângă bandă. Erau Nora şi Gonzalez. Martorul le-a identificat bagajele şi le-a predat celor doi. Iar pe camerele de supraveghere din zonă, Nora şi Gonzalez sunt filmaţi în timp ce ies din aeroport cu o geantă de voiaj, o alta pentru crose de golf, un cadru metalic pentru persoanele cu handicap locomotor şi o cârjă. 

Cei doi au mers cu taxiul până la un hotel din Timișoara, unde şi-au luat o cameră pentru o noapte. N-a durat mult şi au primit mesaj de la Dorel Popa, care le ordona să scape urgent de crose şi să plece cât mai rapid din România. 

Nora şi Gonzalez au coborât la recepţie, au cerut un taxi, iar în jurul orei 1:30 s-au întors la aeroport, unde au predat cele două genţi, susţinând că nu le aparțin și că le-au luat din greșeală. Iar angajaţii de la biroul „bagaje pierdute” i-au crezut, deşi din documentele de îmbarcare şi din tichetele de pe genţi reieşea că ele erau ale celor doi.

În jurul orei 3:00, Nora şi Gonzalez s-au întors cu acelaşi taxi la hotel. Rămăseseră cu cârja şi cu cadrul metalic în care, de asemenea, era cocaină ascunsă. Dorel Popa şi-a sunat tatăl şi l-a trimis să rezolve această ultimă problemă. 

Tatăl lui Dorel se plimba cu cadrul metalic în care erau 718 grame de cocaină 

Bărbatul a plecat imediat spre Timişoara, cu o maşină condusă de o rudă, şi, ajuns la hotel, a urcat în camera celor doi. După circa un sfert de oră, a coborât cu cârja şi cadrul, le-a pus în maşină şi i-a explicat şoferului că „sunt pentru o cunoştinţă din Oradea”. 

A doua zi, pe 24 martie 2006, la ora 14:00, tatăl lui Dorel a fost oprit de poliţişti în holul unui hotel din Oradea. Avea asupra lui cârja şi cadrul. Obiectele au fost dezasamblate, iar în interiorul lor s-au descoperit mai multe calupuri cilindrice învelite în folie de plastic, ce conţineau 843 de grame de cocaină. 

În aceeaşi zi, de la magazia aeroportului din Timişoara au fost ridicate genţile abandonate de chilieni, iar în tijele celor 15 crose de golf s-a găsit peste un kilogram de cocaină. 

Când au mers la hotel, ca să-i aresteze pe Nora şi pe Gonzalez, poliţiştii au constatat că ei se evaporaseră. Căci în dimineaţa zilei de 23 martie 2006, imediat după ce tatăl lui Dorel recuperase cârja şi cadrul, în scenă a intrat o verişoară a liderului reţelei, pe care el o activase. 

Ea s-a dus la hotel, i-a cerut recepţionerului cu care era prietenă să nu consemneze nicăieri acea vizită, apoi a urcat în camera lui Nora şi Gonzalez. În scurt timp, a coborât cu ei, i-a urcat într-o maşină şi i-a dus în gara din Timişoara unde, cu cei 1.000 de dolari trimişi de Dorel, le-a cumpărat bilete de tren cu destinaţia Budapesta. În aceeaşi zi, cei doi au părăsit teritoriul României şi n-au fost găsiţi niciodată de poliţia de la noi, pentru a fi traşi la răspundere.

Victor Hugo şi Purisima, condamnaţi la câte un deceniu de puşcărie

La acea vreme, DIICOT preciza că, în cele trei transporturi depistate, chilienii au adus în România peste 11 kilograme de cocaină.  

Cei doi traficanţi arestaţi, Morales Bohle Victor Hugo Eduardo și Zurita Rojas Georgina Purisima, au declarat în anchetă că Nora şi Gonzalez cărau droguri din Chile de mai multă vreme, ei ocupându-se şi de racolarea de noi cărăuşi, pe care ulterior îi însoțeau, manevrându-le bagajele, până la jumătatea rutei spre România. 

Victor Hugo şi Purisima au fost condamnaţi în mai 2007 de Tribunalul Bucureşti la câte 10 ani de închisoare pentru aderare la grup infracţional şi trafic de droguri de mare risc. Instanţa a dispus ca, după executarea pedepsei închisorii, cei doi să fie expulzaţi de pe teritoriul României. Decizia a rămas definitivă la ÎCCJ în februarie 2008. 

Anul următor, Curtea de Apel Bucureşti a aprobat transferul lui Victor Hugo într-un penitenciar din Republica Chile, unde el urma să-şi execute restul pedepsei. 

În acelaşi dosar, Dorel Popa a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc şi 10 ani de închisoare pentru aderare la grup infracţional. Pedepsele i-au fost contopite, potrivit Codului penal de atunci, în condamnarea mai veche, de 25 de ani de închisoare.

Tatăl lui Dorel Popa a fost condamnat de prima instanţă la 4 ani de închisoare cu suspendare, pentru aderare la grup infracţional. Bolnav fiind, el a decedat în timpul procesului.

Augustin Flonta, fratele lui Dorel Popa, a primit 7 ani de închisoare, pentru aderare la grup infracţional. 

Nora a fost arestată provizoriu în Chile, dar n-a mai ajuns în România

Ceilalţi doi chilieni, care reuşiseră să fugă în Ungaria, au fost trimişi în judecată în lipsă mult mai târziu, în două dosare separate,  

Pe 15 mai 2012, Nora Elisabeth del Carmen Retamales Manzo a fost condamnată de Tribunalul Timiş la 15 ani de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc, trafic internaţional de droguri de mare risc şi aderare la un grup organizat.

Un an mai târziu, autorităţile de la noi au solicitat extrădarea femeii care locuia într-un bloc cu patru etaje din Santiago de Chile, pe b-dul Mapocho. Biroul Naţional Interpol din IGPR primise informaţia că Nora fusese „arestată provizoriu la data de 22.10.2013 de către autorităţile judiciare din Chile”.

Trei zile mai târziu, Tribunalul Timiş a aprobat cererea de extrădare din Chile, dar Nora n-a mai ajuns niciodată în România, pentru a-şi ispăşi pedeapsa, iar în prezent, Poliţia Română încă o caută. 

Gonzalez Arredondo Marcial Andres a fost trimis în judecată în lipsă în decembrie 2016. În timpul procesului, autorităţile din Chile le-au comunicat celor de la noi că nu l-au găsit pe bărbat la adresele de domiciliu/reşedinţă/loc de muncă identificate, dar că în septembrie 2006, în timp ce se îndrepta spre Budapesta, via Amsterdam, el a fost prins pe aeroportul din Lima (Peru) cu aproape 3 kg de cocaină asupra lui.

În septembrie 2019, Gonzalez a fost condamnat definitiv, prin decizia Curţii de Apel Timişoara, la 9 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc şi aderare la un grup infracţional organizat. N-a executat nicio zi din pedeapsă şi nici nu figurează ca fiind dat în urmărire pe site-ul Poliţiei Române.

Ultima reţea a lui Dorel: antrenaţi cu boabe de struguri ca să înghită caşete cu cocaină 

După destructurarea reţelei formată din chilieni, Dorel Popa s-a reorientat cu recrutarea  pe plan local, iar în vara anului 2007 a dat sfară-n ţară, printre cunoscuţii din satele învecinate cu Zăvoiu, că are nevoie de oameni care să-l ajute cu un transport din Budapesta până în Ecuador. Era vorba de plicurile cu mii de dolari, pe care românul îi încasa pe cocaina traficată. 

Mai târziu, Dorel le-a declarat anchetatorilor de la noi că drogurile ajunse în Ungaria erau valorificate cu 50.000 de euro/kg, din care lui îi trimiteau câte 25.000-30.000 de dolari. Din aceşti bani, el îşi oprea un profit de 10.000 de dolari şi deconta cheltuielile cu paşapoartele, transportul şi cazarea cărăuşilor. 

Anchetatorii au identificat nouă bărbaţi din judeţul Bihor care au fost racolaţi în reţeaua de trafic. Când ajungeau în Ecuador, Dorel îi caza într-un hotel situat pe plaja Oceanului Pacific, oferindu-le o vacanţă de două săptămâni, plătită integral de el. Apoi le spunea că pot face bani frumoşi dacă acceptă să transporte cocaină până în Budapesta sau dacă reuşesc să-i convingă şi pe alţii să intre în reţea, bonusul fiind de 500 de dolari/persoană racolată.  

Toţi acceptau şi, cel mai adesea, aduceau drogurile în stomac, sub formă de caşete. Dorel îi antrena pentru asta şi, în vizitele pe care le făcea la hotel, le cerea bihorenilor să înghită progresiv mai multe boabe întregi de struguri, pentru a li se obişnui organismul cu îngurgitarea ulterioară a caşetelor cu cocaină. Unii dintre cărăuşi au povestit că traficantul le dădea să bea şi câte o soluţie, „pentru eliminarea acizilor din stomac”. 

Înainte de plecare, bărbaţii înghiţeau caşetele, al căror număr varia, în funcţie de curaj şi de nevoia de bani a fiecăruia. Fiecare caşetă avea circa 10 grame de cocaină, iar unul dintre cărăuşi a înghiţit 120 de bucăţi, în vreme ce altul n-a îndrăznit mai mult de jumătate. 

La destinaţie, în Ungaria, bărbaţii erau plătiţi în funcţie de câte droguri eliminau. Preţul unei caşete varia între 15 şi 25 de dolari, fiind proporţional cu cantitatea de marfă livrată, pentru a stimula productivitatea.

În vara lui 2008, traficantul încă ascundea droguri în crose de golf 

În primăvara lui 2008, în timp ce se afla în avion, unuia dintre cărăuşi i-a venit să vomite şi, spune el, a mers în toaleta aeronavei unde a regurgitat mai multe caşete cu cocaină. Disperat să nu piardă marfa preţioasă, le-a băgat în buzunarul hainei, iar când a ajuns pe aeroportul din Amsterdam, unde avea escală, a fost imediat depistat. El şi celălalt cărăuş, care-l însoţea, au fost duşi la un spital şi ţinuţi acolo 2-3 zile, până au eliminat toate drogurile aflate în stomac. 

Cei doi au fost condamnaţi de instanţele din Olanda la câte 8 luni şi 20 de zile de închisoare, cu executare, fiind încarceraţi într-un penitenciar din Amsterdam. 

Dorel a aflat de această întâmplare şi a învăţat din ea. Iar de atunci, el le făcea cărăuşilor şi o injecţie cu un medicament împotriva durerilor de tract digestiv şi a stărilor de vomă. Unii dintre cărăuşi spun că persoanele de legătură care îi aşteptau pe aeroportul din Budapesta erau însoţite de un cadru medical. De acolo, erau duşi la un hotel şi supravegheaţi, până livrau toată marfa, abia apoi fiind plătiţi şi lăsaţi să se întoarcă acasă. 

Prin această reţea, potrivit DIICOT, Dorel Popa a livrat 12,5 kg de cocaină, în perioada 2007-2009.

Dar doi dintre cărăuşi spun că, într-o după-amiază din vara anului 2008, au fost acasă la Dorel Popa. Le-au văzut acolo pe mama lui, care era fugită din România, pe soţia şi pe fiica lui. Mai era şi un localnic, care ajuta la confecţionarea caşetelor cu droguri. Bihorenii îşi aminteau că cei doi erau la o masă, în holul locuinţei, iar Dorel avea lângă el „o pungă în care se aflau aproximativ 5-6 kg de cocaină, din care a continuat să confecţioneze caşete şi să introducă asemenea droguri în mai multe crose de golf, prin presare”.

Extrădarea din Ecuador a lui Dorel Popa şi a mamei lui

Abia în februarie 2011, pe numele lui Dorel Valerian Popa şi al mamei acestuia au fost emise mandate de urmărire internațională în vederea extrădării. Cei doi au fost arestaţi în iunie 2012 în Quito, capitala Ecuadorului şi au ajuns în România un an mai târziu. 

Dorel Popa le-a declarat anchetatorilor de la noi că, atunci când a fugit din ţară, în 2000, a rămas în Columbia doar vreo opt luni, după care a plecat în Ecuador. Iar acolo, în aprilie 2012, a fost reclamat pentru o infracţiune de violenţă în familie şi aşa a fost prins de poliţia care l-a identificat şi apoi l-a dus în Penitenciarul din Quito.

După ce a fost adus în România, bărbatul a încercat să răstoarne deciziile de condamnare din dosarele în care fusese judecat în lipsă. A susţinut că drogurile traficate le aparţineau unor cetăţeni columbieni, iar el era doar un intermediar care căuta curieri şi încasa, la rându-i, un procent. 

La procesele ce au urmat şi-a recunoscut faptele şi a spus că regretă comiterea lor, în speranţa că va beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor. Dar la final, după rejudecări, descontopiri şi recalculări, el a rămas să execute tot cei 25 de ani de închisoare din primul dosar, în care i s-au contopit toate celelalte pedepse.  

Inclusiv cea de 15 ani de închisoare, decisă în februarie 2015, de Curtea de Apel Oradea, în dosarul cu caşetele de cocaină, pentru iniţiere a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc şi conducerea sau finanţarea unor operaţiuni privitoare la droguri.

Mama lui, care în 2013 fusese şi ea extrădată din Ecuador, a obţinut reducerea pedepsei la 12 ani de închisoare. Dar în februarie 2015, femeia s-a îmbolnăvit şi a decedat în Penitenciarul Arad.  

În ultimii doi ani, Dorel Popa a făcut mai multe contestaţii la executare, nemulţumit de câţi ani de puşcărie trebuie să execute. Instanţele i-au respins cererile, rând pe rând, iar în prezent, bărbatul se află închis în Penitenciarul Oradea. Exact acolo unde, cu aproape trei decenii în urmă, a început povestea lui, de mărire şi decădere.

---

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro