Turcia a început miercuri testarea unui vaccin împotriva COVID dezvoltat de China, transmite Agerpres, care citează agenția EFE. La studiu participă circa 1.200 de persoane, dintre care, cei mai mulți vor fi, în prima fază, lucrători în domeniul sănătății. Între 1.200 și 1.300 de lucrători sanitari au primit prima doză de vaccin, iar peste zece zile li se va administra și a doua doză, potrivit postului de televiziune CNN Türk.
Peste două săptămâni, rezultatele acestui test vor fi transmise către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Alte ţări, precum Brazilia, Indonezia şi Bangladesh au lansat teste cu acelaşi vaccin dezvoltat în China. Autoritățile turce previzionează că, dacă rezultatele sunt bune, vor vaccina circa 13.000 de persoane cu afecțiuni cronice, vulnerabile la COVID.
Anterior, autoritățile anunțaseră că vor participa la testarea unor medicamente dezvoltate în Marea Britanie, Germania şi Rusia. Numărul zilnic al deceselor provocate de COVID-19 în Turcia s-a triplat în ultimele săptămâni, trecând de la o medie de 20 de morţi pe zi, la peste 60, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.