O intervenție dificilă care a durat mai bine de 5 ore a avut loc în orașul Balș, unde un cal căzut într-un canal cu apă de 2 metri a fost salvat. În sprijiinul pompierilor a fost solicitat și un buldoexcavator, relatează ISU Olt pe pagina de Facebook.
Echipaje din cadrul Stației Balș și Detașamentului Slatina, cu două autospeciale complexe pentru stingere și descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit, în orașul Balș, pentru salvarea unui cal căzut într-un canal adânc, plin cu apă de aproximativ 2 metri.
„Intervenția a durat mai bine de cinci ore și a presupus un efort susținut și bine coordonat. La fața locului a fost mobilizat și un buldoexcavator, venit în sprijinul pompierilor pentru a facilita extragerea animalului”, au transmis reprezentanții ISU Olt.
În primă fază, s-a trecut la evacuarea apei din canal, apoi un salvator a coborât în adâncime, a ancorat cu grijă animalul, iar calul a fost scos la suprafață, teafăr și nevătămat.