„Un atac aerian american efectuat astăzi în nord-vestul Siriei a ucis un lider important Al-Qaida, Abdul Hamid al-Matar”, a declarat John Rigsbee, purtătorul de cuvânt al Comandamentului central al armatei americane, potrivit unui comunicat.

Atacul a avut loc în regiunea Suluk.

„Înlăturarea acestui conducător important al Al-Qaida va perturba capacitatea organizaţiei teroriste de a complota şi de a executa atacurile globale care ameninţă cetăţenii americani, partenerii noştri şi civili nevinovaţi”.

Gruparea „foloseşte Siria ca bază de retragere pentru a se reface, a se coordona cu afiliaţii săi şi pentru a planifica operaţiuni în străinătate”, a mai spus Rigsbee.

Purtătorul de cuvânt nu a spus dacă atacul a fost efectuat ca răspuns la atacul de miercuri asupra bazei al-Tanf, folosită de coaliţia antijihadistă în apropierea graniţelor cu Iordania şi Irak şi care nu s-a soldat cu victime.

Foto: Profimedia (arhivă)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.